M-au fascinat, întotdeauna, semenii mei care se învîrt cu dezinvoltură printre ființe și vietăți de tot felul, scotocind cu dezinvoltură prin măruntaiele și secretele mamei-natură. Deunăzi, i-am făcut o vizită unui asemenea ins, biologul, antropologul și geneticianul Ioan Darwin Samoilă. L-am găsit la masa de lucru, nu aplecat asupra ocularului microscopului, ci cercetînd cu lupa niște de foi mîzgălite, mototolite și încleiate de pete lipicioase.

–Ce faci, dragă Sam, m-am mirat, te-ai apucat de grafologie?

Cînd m-a auzit că intru, s-a ridicat de la masa de lucru, a extras o foaie din vraf și mi-a întins-o:

– Citește, rogu-te asta și spune-mi ce părere ai!

I-am făcut pe plac și a lecturat cu destulă greutate șirurile strîmbe de litere redactate cu creionul de către o mînă stîngace, nedeprinsă, parcă, cu uneltele de scris. Redau mai jos cele citite, întocmai cum le-am găsit în pagină:

„ s-a demontat bunăstarea socială / nu este monden suficient în savoniere la flux / nici un secret pentru filoxera din oală / strigau stinghiile alterate: ave dux /ave dux

torturează-ți palmele cu electori / jucîndu-te de-a ontaria pe banchiză / prinde muște / mușcă schiori/ înfige-un termometru în frigida antrepriză / splina ta să tricoteze un balet / vise de iac/ păr de macac / filmat / depilat/ în tibet

mațele fericirii sunt adesea sărate / virușii atrage mantisa lui Șolohov / încalec turcește podelele recent recrutate / apendicele-mi mîngîie bărbia masculului mov

nu te împing în patul vetust / ai pielea oranj ca o suburbie-nsorită / manierele tale recidivează a la procust / nu mă seduci cu o banană răscoaptă / fac slalom printre vectori în sus/ m-așteaptă un apus / mi-a spus dragă inspectorepalmata dreaptă”

După ce am terminat i-am aruncat o privire uimită.

–Eiii, ce părere ai, m-a iscodit din nou savantul, nu găsești că e fascinant?

– Fascinant? Aiureala asta fără cap și coadă, cu pretenții de poem abscons, expresionist, încifrat, hermetic?

A zîmbit cu o expresie enigmatică întipărită pe fața sa rubicondă și bonomă:

– Ești prea aspru! Dacă recitești poemul vei găsi printre rînduri unele metafore simpatice și un fel inimitabil de a descrie senzațiile, dar spune-mi, cine crezi că l-a compus? Zici că te pricepi, că ai citit multe cărți de beletristică, ia-n să te văd dacă ghicești!

Ochișorii lui au sclipit ironic în spatele lentilelor groase și am mirosit imediat o capcană. Se putea ca poemul să fie opera unui poet celebru și adulat de public și critică și-atunci m-aș fi făcut iremediabil de rîs. Totuși, i-am spus, de-a dreptul, ce gîndeam:

– Cred că e redactat de un adolescent sau o adolescentă zăpăcită de lecturi proaste sau mai degrabă de un pacient al unei clinici de psihiatrie căruia nu i s-au administrat antidepresivele la vreme!

Ion Darwin Samoilă a hohotit plesnindu-și palmele:

– N-ai nimerit-o, dragul meu, textul e scris de „ Marchiză”! Ți-o amintești mica theropitecus gelada pe care am adoptat-o în urmă cu doi ani?

Am făcut o figură uimită. Da, îmi aminteam puiul de babuin etiopian, cu țeasta acoperită cu păr des, albăstrui, cu buze groase ca o pereche de melci liliachii și privirea obraznic-melancolică aidoma eroinei din filmul ,, Angelica, marchiza îngerilor”.

– Nu se poate, am exclamat, dumneata ai luat ad litteram anecdota aceea cu cimpanzeul care, pus dinaintea unei mașini de scris, reușește, după cîteva decenii, să compună un sonet pe potriva celor ale lui Shakespeare sau Petrarca?!

El și-a scos din buzunar pipa cercetîndu-i muștiucul afumat. Mi-am dat seama că urmează o conversație lungă.

– Dragul meu, trebuie să-ți spun că și eu am fost la fel de mefiant la început, dar nu m-așteptam ca un ins cultivat și umblat prin lume ca dumneata să judece ca pe vremea sfîntului Augustin din Hipona, cel care afirma că femeia este un animal inferior bărbatului și trebuie să i se supună necondiționat, iar sufletul ei imund e sortit să adaste de-a pururea în purgatoriu!

– Problema este că Angelica, marchiza dumitale este în primul rînd o primată, nu o femeie! După Platon, în schimb, sufletul e triplu. Avem unul grosolan, în pîntece, altul afectuos în piept și-n fine un suflet rațional în tărtăcuță. Pe mine nu mă interesează care dintre cele trei suflete e răspunzător de lirisme deșucheate, dar sunt extrem de curios cum ai reușit să o determini pe maimuța dumitale, un animal cu degetul mare neopozabil, să compună versuri!

Samoilă a pufăit lung, slobozind doi norișori albicioși pe nări.

– La început am tratat-o ca pe celelalte surate de-ale ei, dar am realizat că nu e interesată nici de ustensilele casnice, cum ar fi cratițele, furculițele, gălețile și măturile și nici de obiectele de toaletă irezistibile pentru toate tinerele gelade: pieptenii, săpunul pe care-l ronțăie cu nesaț, pudra și rujul de buze pe care le folosesc exact cum o fac femeile noastre hlizindu-se, fără întrerupere, în oglindă. Angelica stătea într-un colț și mă urmărea cu privirea, pînă cînd într-o zi a înșfăcat pe neașteptate notesul meu și un creion și s-a cocoțat în vîrful unui baobab. Am în curte un adansonia digitata ce tocmai înflorise, iar specia ei se hrănește cu bulbi înfloriți. N-am reușit să o fac să coboare, țipa și mă bombarda fără încetare cu excremente, decît după ce am mituit-o cu o porție mare de chou a la créme. Ce vrei, marchiza mea are gusturi alese, ca și cea mai decadentă gourmetă. După ce mi-am recuperat agenda, am observat că, în pofida faptului că mîzgălise în ea doar linii frînte și rotocoale, dovedea o neașteptată îndemînare în mînuirea condeiului. I-am pus la dispoziție un abecedar și cîteva cărți de citire și, în mai puțin de trei luni, am reușit să o învăț să scrie. Știu, ești șocat, dar trebuie să înțelegem, o dată pentru totdeauna, că evoluția speciilor este provocată adesea de un accident, o mutație oarecare ce provoacă perturbări în anima unui specimen înzestrat cu inteligență. Origene spunea că sufletul este material și figurat, Hegel că este un fenomen contingent, iar Schopenhauer, pe care personal îl desfid pentru primitivul concept, cum că lumea ar fi oglindirea rigidă a voluntarismului, zicea că e doar manifestarea temporară a voinței. Mie-mi ajunge că femela babuin educată de mine are o anima excepțională, din punct de vedere senzitiv și psihologic, iar apariția ei va provoca o falie de neimaginat în tot ceea ce se știa despre comportamentul prestabilit al primatelor!În definitiv, cum spunea și Desmond Morris în bine documentatul său volum ,, Maimuța goală”, omul modern ,, maimuțărește”, în toate sectoarele compartimentele sale sociale, maimuța, civilizația noastră îndreptîndu-se vertiginios spre o nouă eră, cea a zoo-umanității!

Începeam să simt amenințarea unei migrene plutind deasupra creștetului meu, aidoma norilor puturoși de tutun pe care-i sufla Darwin Samoilă.

– Pînă la urmă ce vrei să demonstrezi, stimabile, că maimuțele pot scrie versuri? l-am întrebat.

– De ce nu? Dacă Zenon a reușit să demonstreze că o săgeată în zbor este de fapt imobilă, Ptolemeu că pămîntul e o sferă, iar tizul meu că am evoluat, cu toții, din marile maimuțe antropoide, eu vreau să arăt că o primată care s-a deprins cu scrisul e capabilă de manifestarea unor stări de sensibilitate abstractizată și poate compune poezii!

A scos din teanc alt text. Acesta avea și un titlul, caligrafiat cu majuscule și subliniat de trei ori, apăsat.

– Citește, rogu-te și acest poem, evident erotic, în care „Marchiza” a trecut la rima compactă, vag bisexuală și încrucișată!

PENINSULA PHALOS

„foliculii zboară spre firmament

desfid cupola Eritreei pergamentate

muntele veneric e un accident

cînd mă rostogolesc nonșalantă pe spate

 

colorată în roz și decalotată

fericirea are mereu aripi tremurătoare

înoată și gîfîie în apa clorurată

sub epiderme fierb hormonii-n antanoare

 

strîmtul meu gineceu te-ademenește

visez gări, autostrăzi, parcuri goale

mă scurg apoi firesc, omenește

printre perne, cearșafuri cu motive florale

 

udă e calea spre senzații și sentimente

picură ele, acolo sus, aici jos

urlu din nou spre goalele firmamente

ești în mine, te simt grandios

ești gros, zeul meu tare zelos”

M-am scărpinat nedumerit la ceafă, apoi m-a pufnit rîsul:

– Cum ai reușit să o faci să compună poliloghia asta ? Ai sechestrat-o în laborator, i-ai implantat electrozi în craniu, ai îndopat-o cu mielotonină și lecitină în timp ce în căști îi recitai zi-noapte poezele dubioase?

– Nu, mult mai simplu: cu un castron mare de créme brulée și niște injecții cu estrogen sub noadă…dar, nu rîde, stimate domn, cînd adun vreo treizeci-patruzeci de texte asemănătoare o lansez pe Angelica pe piața literară. Voi boicota editurile și-i voi lăsa cu gura căscată pe toți admiratorii Euterpei. Imaginează-ți un pic scena: o maimuță dînd autografe unui larg public de toate sexele și rasele la un tîrg de cărți… merită efortul, nu crezi?

 

Tags: ,