Ce splendidă ninsoare, mamă!…

ce splendidă ninsoare

ne-a arătat tata odată când

s-a întors de la serviciu,

ne-a chemat pe mine şi pe frati-meu la raport,

asta era, vezi bine, de rău,

“Ia veniţi voi incoace, cârlanilor,

să stăm puţin de vorbă”,

când îl auzeam strigându-ne aşa

cu vocea aia a lui dură, inflexibilă,

ştiam că iar am feştelit-o,

ne întrebam ce dracu` om mai fi făcut,

dar el ne-a chemat la raport,

a dat la o parte perdeaua,

“Ia priviţi, cârlanilor, cum ninge”,

n-am să uit niciodata ninsoarea aia,

totul era alb, imaculat,

nu se vedea nimic până departe

decât albul alb şi imens,

ţi se părea că eşti într-o altă lume,

şi tata a plecat dintre noi,

şi frati-meu s-a îmbolnăvit,

când am coborât afară

să ne tăvălim prin zăpadă

am observat că paşii noştri

nu lăsau nicio urmă

 

Tags: