clubul pământenilor. sau al celor care scriu la infinit, până rămân cu el în gât şi nu mai termină nicicum. iată, există momente în care îţi vine să scrii tâmpenii. şi ele se acumulează. dar nu aşa, cum ar crede unii, că se strică la creier şi apoi trece pur şi simplu. nu, remediem, dar altfel. mergem mai departe şi spunem că avem în dotare o pijama pe care o purtăm tot timpul. e roşie cu pete, de la cum s-a învârtit în ceaun. era vară, doamne, te simţeai ca-n vrăjeli, nu alta. şi trece timpul cum n-ai crede, aşa, în haine dinastea de gală, cum ar zice dumnezeu. pentru că el nu doarme, lasă asta în grija altora. lasă şi cutele pe haine, ca să fie sigur. îţi trece mâna prin păr înainte de culcare, şi rămâne drăgăstos. deşi tu dormeai în tot acest timp. de unde şi stupoarea. nu înţelegi cum e posibil. răspunsul e că aşa se face, ne tot aduc aminte oamenii, ei ştiu cel mai bine ce înseamnă cluburile. cele de fotbal sunt ultrarespectate. priviţi, aceleaşi pete, doar că astea sespală rapid. mocirla nu le afectează tricourile, şortul, crampoanele fosforescente. aceştia sunt adevăraţii eroi, emblematici am putea spune, aşa încât statuile vin cu minge cu tot când se pune de vreuna. cum putem trece peste asta ! nu suntem jochei, aşa că nu avem cai, dar urmează să ne gândim foarte atent la milioanele de posibilităţi disponibile în timpul somnului. ah, câte vise pe om, şi apoi îşi dă seama cătoate sunt în vis. ca nişte cadouri de crăciun, ştie că au fost fake.

câte nebunii îi mai trec prin cap şi moşului, să vină taman pe timp de iarnă, când răsare omul de zăpadă şi morcovul înfipt în căpăţână. dar eu am fost norocosul universului. l-am urmărit într-o noapte, când se pregătea, şi tot ce avea la el strălucitor şi colorat mergea într-un sac de gunoi. doar că îl vopsise-n verde. da’ cine să-l bănuiască pe moşu. şi cine dracu să-şi dea seama că sacul moşului foşnea !cine, când toată lumea cânta în cor lângă ditamai bradu cu lumânări ! apoi, dacă tot revenim, de ce ai da într-un cal. şi de ce ai avea bici ! de ce te-ai face atât de mic. ca să te sui pe bietul animal ! zău aşa. moşu e cel mai deştept. are opt reni, dintre care punem unu singur. cel cu nasul de foc, ca şi cum ţi-ar face cu ochiul. renii sunt altceva, te miros oriunde-ai merge. şi în vis şi-n realitate. şi toţi au nume ruseşti, spre deosebire de povestea obişnuită. iar stăpânii lor, cei care le-au îngăduit transferul în ţarcul moşului, au hotărât să-şi facă un club de lectură, dacă tot sunt ruşi şi ei. între timp, anii au trecut şi aceştia au avut copii. i-au învăţat la fel, să se strângă într-un cerc şi să nu îl rupă niciodată. să vină la doamna învăţătoare în clasă şi să-i facă surprize dinastea, direct pe tablă. cât mai legate. cu markerul. unul dintre ei e bossul.

şi se pare că dăscăliţei i-au plăcut atenţiile. atât de mult, încât a început să le spună povestea de faţă şi să-i surprindă pe toţi cu trecutul. apoi le-a dictat în felul următor, oricât i-ar surprinde trecutul pe care nu l-au avut, ori gramatica, ori confuzia cu privire la verbul ,,a fi’’, exact aşa se va întâmpla. apoi le-a dăruit fiecăruia câte o floare. toate erau îndesate într-un bulgăr de pământ, pe care ei aveau să-l păstreze în pumnii strânşi, mai cu forţa,mai de ruşine, până la pauză. după care l-au aruncat direct peste gard.acţiunea se justifică, bineînţeles, pentru că vine în relaţie cu faptul că doamna e-o nemţoaică, iar ei sunt bieţii rusălăi necrescuţi.