nu ştiu dacă o sa mai dansăm vreodată. nici tu nu ştii.
ştiu doar că viaţa mea de acum se desfăşoară ca-n pink cigarette
şi dansul meu cu tine e asemenea celui din clip. e soare, mult soare afară
şi minus zece grade. aşa şi eu, lumină pe dinafară, frig pe dinăuntru.

mi-ai spus ultima oară cînd am vorbit la telefon să-mi găsesc altă femeie,
să mă însor şi să fiu fericit. am găsit femeia, problemă cu fericirea.
fericirea mea e ca oglinzile retrovizoare personalizate să nu fie furate.
o oglindă retrovizoare în care obiectele din urmă sunt cu mult mai aproape
decît în realitate. şi nici o urmă de viitor. apoi mai e dragostea,
o simplă scrisoare la fel ca aceasta pe care n-o poţi trimite către
doi destinatari.

trebuie să renunţ la dragostea mea pentru tine. cum naiba să fac asta
să-mi scot inima din piept să urinez pe ea pînă se spală de dragoste
apoi s-o ard în iad pînă nu mai simte nimic şi numai după asta
să aştept ca prin minune să apară cineva s-o resusciteze? sau chiar
să plec undeva atît de departe, ca în bărbierul din siberia ca să pot uita
să pot uita, uitarea, ce cuvînt imposibil, chiar crezi că-i posibil aşa ceva?

cînd ai plecat la ulma, cu trenul de 23.30, am simţit un vortex în piept,
o gaură de vierme între noi. m-am uitat la ceas exact cînd roţile trenului
au făcut prima rotaţie completă şi în mîneca jachetei am găsit un fir de păr
de-al tău care mi-a ars mîna ca o rezistenţă înroşită. atît mi-a mai rămas din tine,
un fir de păr de culoarea obrajilor tăi în frigul prietenos de acasă –
aşa cum lui mr. bungle i-a rămas doar puţin ruj roz de pe buzele ei
pe un muc de ţigară.

nu, eu nu sunt în stare să omor dragostea mea pentru tine. trebuie s-o faci tu,
trebuie să mă eliberezi din aceste delirium dolorosa. trebuie să fii tu căţeaua
care-şi muşcă puiul de gît pentru că nu-l mai poate creşte.
în rest sunt bine, am văzut că au pus afişe cu tine prin tot oraşul, nici nu ştiu
dacă e real sau iluzie, am văzut că toate femeile se tund ca tine şi se îmbracă la fel
şi asta mă face să fiu şi mai pierdut, şi mai departe.

şi ori de cîte ori văd pe jos, în staţii de autobuz, sau în baruri, în scrumiere,
ruj roz pe un muc de ţigară, imediat văd cuţitul cel mare de bucătărie,
pe care mi l-ai pus odată în piept, de mi-a făcut gaură în cămaşa verde,
cum se înroşeşte pe toată lama, de parcă l-aş înveli în firul de păr rămas de la tine.
îl văd şi îl simt ca pe vremea de afară, soare, mult soare şi minus zece grade,
atît de frig fără tine.