nimic nu se compară cu frica pe care o simt când sting lumina
și întunericul îmi pătrunde în creier de parcă și-ar înfige ghearele
în gâtul de lebădă al propriei mele conștiințe
privesc ușa dormitorului dâra de lumină ce pâlpâie precum o melodie stupidă
voci în partea cealaltă știu că acolo ar putea fi altceva
poate renașterea mea precum o clepsidră ce așteaptă s-o întorc
ca și cum aș deschide o falie ca pe un vis de rahat
cu care mă lupt zi de zi
deschid ușa în living aprind luminile
găsesc un bilet pe care scrie surpriză descopăr
că mi-a mai rămas doar un pat și o sticlă cu whisky
pe masa din bucătărie în scrumieră trei chiștoace de kent
și un pahar cu urme de ruj

cât timp îmi ia să admit ca am o viață futută precum o incantație dintr-un film
horror pe care vreau nu vreau o fredonez încontinuu deja sunt un zombi
ce alergă noaptea pe străzi acostez curve
le fac declarații de dragoste le iubesc ca pe niște obiecte de unică folosință
le notez numărul de telefon pe un pachet de țigări chem un taxi
să mă tele porteze pe partea cealaltă a umbrei

ce simt când bezna mă domină dornică să îmi bea sângele
când își înfige colții ca un lup flămând în carnea mea obosită
cum pot să mă apăr ce arme am la îndemână ce cuvinte deștepte pot scoate la iveală
în fața juraților la tribunalul suprem al propriei mele înfrângeri
caut prin buzunare un băț de chibrit aș vrea să se facă lumină
degeaba am becul de wolfram deasupra capului meu
întrerupătorul este în capătul celălalt
un culoar de care mi-e frică

pun mâna pe clanță deschid ușa o trântesc de perete cobor scările în fugă
în urmă aud pași alte voci înjurându-mă de mamă de tată
de cerul pe care cândva l-am avut
calc pe trotuar îi simt mirosul tare de creolină gudronul
ca un șobolan de smoală infect căutând să mă muște
și corpul meu precum un obiect delict
inodor
insipid respiră
încă respiră pe pieptul fierbinte de asfalt

privesc cerul căscându-se precum un vagin asfaltul se topește sub picioare
acum o săptămână eram într-un bar beam bere & whisky din același pahar
eram singur și singurătatea o simțeam sugrumându-mă nu aveam forță nu puteam să vorbesc
la cealaltă masă o curvă
câtva timp am fost invincibil aveam totul eram tare aproape perfect
când cu zece ani în urmă l-am văzut pe taică-meu prăbușindu-se mi-am lipit urechea de pieptul lui surprins că nu se aude nimic
am rămas cu imaginea aia

la alți câțiva ani maică-mea mi-a cerut o cană cu apă când m-am întors cu paharul în mână
am văzut-o stând într-o parte cu privirea spre ușă cu gură deschisă
ca și cum ar fi râs
râsul pe care nu l-am auzit și pe care
nu îl voi mai auzi niciodată
toate astea mă macină toate le simt cum mă apasă pe burtă ca un picior gigantic
sub care mă aflu am impresia că sunt într-o junglă din păcate nu pot face
nimic îmi vine să urlu mi se pare nedrept caut o justificare a tot
ce se întâmplă după care vine lehamitea
scârba ca un ritual dement patologic