în groapa comună de la marginea cartierelor
acolo o să fim și noi dacă nu alegem între timp incinerarea. sau tandrețea.
micile semne lăsate pe piele de
lame / cuțite / strălucirea perfidă a soarelui.
imagini care nu vor putea niciodată să se distrugă sub niciun fel de arșită.

nu avem demență
și mintea ne este clară. ne plac aceleași lucruri ca la 14 ani.

casele dărăpănate,
ghiozdanele puștilor atârnate de spatele lor tânăr,
mersul lor sprinten / felul în care
cineva se urcă într-un tren și știe că trebuie să ajungă undeva.

dar gara este departe, senzația de îndepărtare e ca o
ființă cu gheare și colți încercând să se cațere pe o stâncă.
sau aceea este căderea niciodată nu știi exact.

&

drumul lor trece întotdeauna pe la marginea cartierelor, peste gropile comune.
cu mingile lor cenușii, sveterele mototolite, glasurile pline de importanță
obrajii rosii, privirile dense și reci, de fapt, pline de bucurie.

[ iar nouă nu ne mai este frică de sânge. ne e teamă că o să se sfârșească și această zi
și n-o să fim suficient de fericiți, știind că de sub asfalt, pământ, crește puterea
marilor dezastre pe care nu poți să le anticipezi.
de aceea păstrăm aproape de piept toate fotografiile, imaginile frumoase din trecut
ca niște chirurgi care se așteaptă oricând să disece un cord ]