În subsolul fiinţei mele locuieşte un omuleţ într-o cămăruţă ieftină,
după uscarea mea îşi va lua tălpăşiţa, cântând cu bocceaua pe umăr.
Ascunde arvuna sub frunzele moarte, uneori e bătrân alteori nu,
îl strig, nu-mi răspunde, iar de-i vorbesc se ascunde sub pat.
Se-nveleşte cu o pleoapă machiată,
o cară mereu, oricum toate vieţile seamănă una cu alta :
“Ce mă fac eu cu tine Simioane“ şi-şi pieptănă barba, pe alocuri rărită, iar Simion se-neacă cu propria viaţă.
Abia vorbeşte, ş-atunci îşi propteşte urechea-n pridvor, se aud călăreţii,
vine Pocullus, cornul răsună, salvarea-i în van.