RĂSPUNSUL

 

 

Încă strivită de sărutul tău,

pasiunea îşi continuă curgerea,

sub luna în descreştere

nu-şi poate opri răsuflarea,

distanţa dintre noi respiră prin mine,

uşor deschid zorii unei noi zile,

în răsucirea tăcerii te strig, întreb unde eşti,

în reflexia apei străvezii a oglinzii apari,

nedumerită te privesc, îmi faci semn cu mâna:

– Cred că sunt aici şi acolo,

n-am putut împiedica alunecarea,

nu a stat în voinţa mea,

m-ai învăţat să fiu, să trăiesc clipa,

să visez dincolo de zările albastre

şi să-mi urmez visele,

m-ai învăţat să trec

peste ce credeam că nu sunt,

să-mi ţin echilibrul.

 

Ca o oază-n deşert

te-am întâlnit şi-am înţeles,

prin îngerii apăruţi

eşti binecuvântat dacă eşti sincer,

cu tine alături am început să exist,

o călăuză în noaptea înstrăinărilor

şi-o punte spre mine însumi,

cuvintele, neînţelese până acum,

au alte trăiri,

undeva-n suflet nu ştiam nimic de mine,

acum sunt cu tine oriunde mă simt,

distanţele nu mai există,

viaţa-şi are un nou curs,

fiinţez în tot ce eşti,

ceva din inima ta a răsărit în a mea,

te iubesc până la infinit,

pacea ta e şi-n mine,

nu mai există dureri, zbateri, lacrimi,

nelinişti, căutări,

pentru că eşti … răspunsul.