primul poet care s-a oprit
în halta noastră era mare  celebru și gras
se întorcea de la un cenaclu al holdelor
plugurile scurmau cernoziomul roditor
iar limba lui ara versuri la fel de fertile
după ce a plecat grîul de toamnă
a răsărit sec cu două boabe în spic

al doilea poet care a trecut prin haltă
aştepta un tren să-l ducă
numai el ştia de ce unde şi cum
se-ntîmpla prin octombrie
da’ a pierdut trenul
fiindcă băuse cu lăcomie must
alergase la closetul de scînduri din gară
şi-acolo o gînganie ignorantă l-a muşcat de dos
atunci în ciuda ambianţei neadecvate
a scris pe un perete cu degetul muiat în salivă
o poemă cu adevărat înălţătoare
balada păianjenului gri de privată
care începe cam aşa
“paingul sur de privată
n-are mamă n-are tată
ci doar o cruce albă pe spinare
şi şase garaibace-n dotare”

ultimul poet care a vizitat halta
a venit să citească
balada scrisă de poetul muşcat de păianjen