(Romanele grafice au devenit de ceva timp în Occident literatură demnă de a fi analizată academic. Greu de spus peste câteva decenii cartea pe care o voi discuta în rândurile următoare va fi studiată la noi așa cum s-ar cuveni, dar îmi place să cred că viitorul începe aici și acum, pe Fabrica de Literatură. Așadar, iată un material care, într-o variantă diferită, urma să apară inițial într-o revistă de artă…)

O figură geometrică pe copertă, negru pe negru. Să fie coarne? Nu, doar urechile unui obiect rozător identificat, după ce deschizi cartea, drept specia (!) de iepuri modificați Turb@. Numele exact al anomaliei cartonate? Turbat (după descrierea CIP), Turb@t sau, așa cum scrie pe cotor, Turb@ 1 (de ce 1? Pentru că un teaser de la sfârșitul volumului anunță o continuare!).

Un proiect al biroului (de arhitectură și design, din câte am înțeles) Pandapanda, Turb@ a fost desenat de Ioana Trușcă după o idee de Justin Baroncea, scenariul fiind pus la punct de către cei doi și redactat de Mihai Barbu, Ioana Mischie și Ștefan Păvăluță, în timp ce montajul și conceptul grafic al cărții aparțin lui Radu Manelici. Așadar, un proiect colectiv în care au investit bani, timp, energie și pasiune, oricât de mulți sau de puțini vor fi fost cumpărătorii produsului final chiar și după participarea la Cele mai frumoase cărți din 2016

Ca roman grafic, Turb@ se situează în contextul unei epoci în care totul este acum permis și încurajat și doar cei mai conservatori și provinciali păstrează inerțialele prejudecăți în ceea ce privește genul, în care artistul și istoricul american Andrei Molotiu a impus sintagma abstract comics, iar antologiile Gouffre publică fel de fel de abordări alternative la narațiunile secvențiale convenționale.

Dacă este să ne referim la piața românească, unde, de curând, Laura Albulescu a tradus pentru ART clasicul roman grafic al lui Richard McGuire, Here (Aici), cred că nu greșesc dacă spun că abordarea grupului Pandapanda poate aminti pe bună dreptate de publicațiile celor de la Jumătatea Plină, și anume de colecția „Relații ceho-române în bandă desenată” (din care Karel Líman #arhitect de Maria Surducan se detașează ca volumul cel mai greu de imaginat în lipsa premisei colecției).

La prima vedere, recunosc, m-a tentat să cred că toată povestea aceasta contorsionată și nerușinat de neverosimilă nu este decât un pretext foarte creativ pentru a obține finanțare pe seama promovării lui Brâncuși și a orașului Târgu-Jiu (deși publicul internațional nu ar putea sesiza în engleză jocul de cuvinte din titlu și nici nu ar înțelege automat anumite aluzii culturale, iar promovarea aceasta poate trece în epoca reîncălzirii ciorbei naționaliste drept încă o insolență, un atac „sorosist” la adresa valorilor neamului…).

Pe scurt: iepurii aceștia negri, programați pentru a diminua poluarea orașelor prin absorbirea prafului și a smogului, își aveau prima misiune în Okinawa, însă aterizează într-o navă NATO (intitulată USS Klingon, o aluzie intertextuală la… Star Trek) cu destinația Deveselu! Coborând în șantierul naval din Constanța, aceștia dau pe faleza Cazinoului de un pliant turistic pe care recunosc forma geometrică de pe pastila cu care îi droga doctorul japonez, un cerc divizat: era un pliant care promova operele lui Brâncuși din Târgu-Jiu. Instalându-se parazitar în acestea, rozătoarele ajung să golească farmaciile, benzinăriile și magazinele Kaufland din zonă de pastile și saci cu cărbuni. În urma „crizei grătarelor”, autoritățile locale încearcă să-i atragă într-o capcană, dar explozia îi face pe iepuri și mai puternici. Evident, planul salvator va veni, într-un târziu, tot din partea creatorului, doctorul Yu… (Sorry, dar chiar nu m-am putut abține să vă povestesc.)

Cum spuneam, pare o încercare foarte creativă de a aduce vorba de Brâncuși (după ce Alexandra Croitoru, într-o carte apărută de curând, a explorat tocmai exagerările mitologizante la care a fost supus Brâncuși în perioada ceaușistă și în anii tranziției). Descrierea din portofoliul echipei vorbește însă despre altceva, și anume despre crearea unui „nou tip de identitate pe bază de cărbune”, ceea ce m-a derutat.

Apoi am vorbit cu artista Ioana Trușcă, născută chiar în Târgu Jiu. Ea mi-a explicat că această carte se numără printre mai multe proiecte (inclusiv o propunere pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția) care se leagă de aceste teme, că minele din regiune s-au închis, însă cărbunele are în continuare pentru populația locală niște conotații negative, așa că și-a dorit să facă „desene frumoase în cărbune despre o zonă în care cărbunele e privit ca ceva foarte urât”.

Trăsătura aceasta a lui Turb@ – corespondența deplină, poetică dintre „conținut” și „mijloace” (inclusiv în interiorul mijloacelor, între text și imagine),  motivarea relației dintre semnificat și semnificant – oferă un impact sensibil. Desenele au fost minuțios executate, fără economie în ceea ce privește hașurările, fără teama că texturile ar putea părea prea rugoase. Cele mai convenționale aici sunt reprezentările expresiile faciale sau ale undelor de vibrație produse de anumite zgomote/mișcări (cum ar fi apăsarea unui buton).

În frazele, adeseori laconice, ale naratorului (cel mai adesea neutru, metalic, sec, deadpan, dar și comic pe alocuri: „Târgu-Jiu, ferește-te”!) întâlnim ecouri ale geometriei stilizate reprezentate alături, cum ar fi leitmotivul „negru pe negru”. Poate că redundanța ar fi fost altfel prea stridentă, nu știu de ce, dar cert este că autorii au preferat să separe complet textul de imagine, aparent redusă astfel la statutul de „ilustrație” (așa cum și este denumită oficial în carte), dar care reprezintă o bună parte din hazul cărții (iepurii sunt irezistibili). Nefiind un cunoscător în materie de BD-uri și romane grafice, nu pot spune însă cât de neconvențională este abordarea aceasta (N.B.: Alin Răuțoiu de la WEBCOMICS.ro mi-a spus că primul lucru pe care l-au făcut autorii de romane grafice pentru a se apropia de respectabilitatea literaturii „legitime” a fost separarea textului de imagine, exemplele pe care mi le dă fiind Chandler: Red Tide (1976) de Jim Steranko, Cerebus de Dave Sim și cărțile lui Kyle Baker. Greu de spus dacă acestea i-ar fi putut inspira pe cei de la Pandapanda, dar informația lui Alin rămâne interesantă, îi mulțumesc pentru intervenție).

Una peste alta, Turb@ este un festin, o lectură copioasă pentru cei care nu strâmbă din urechi când vine vorba de o supradoză de neverosimil și umor postmodern (ori de o ficțională vandalizare a operelor lui Brâncuși) și o carte-obiect care, deși ușor costisitoare pentru cât de scurtă este lectura (asta e, ediție cartonată), nu e ceva de care te-ai putea sătura prea repede, iar grija pentru detalii îți va solicita îndelung perspicacitatea.

 

Turbat, Editura Vellant, București, 2016.

 

 

Tags: , , ,