Eseistica lui Claudiu Soare este nu numai precisă, dar şi capabilă de formulări spectaculoase care vor tinde spre statutul de laitmotiv. În sine sceptică şi dezamăgită de consecinţele globalizării şi ale corectitudinii politice, această gândire nu suferă de sindromul autosuficienţei îmbuibate ce caracterizează eseistica formatorilor de opinie confortabil încastraţi în sistem. Pe lângă o solidă cultură enciclopedică, atât de necesară unui eseist, acest autor polivalent dovedeşte din nou energie mentală. Aşa se face că formulări ca „un este care nu ştie să fie” nu implică deloc greoaie şi limitate „ontologii regionale”, cum ar fi spus Husserl.
(Felix Nicolau)

*

În aşteptarea omului zero al economiei

Efectul de putere al gândirii economice este ireversibil, iar meritul acestei înscăunări mai mult decât subtile constă în faptul de a fi schimbat omul într-atât, de a-l fi înnoit, dacă iubim paradoxul, încât arhivele gândirii ultimilor două mii de ani au devenit pentru el caduce, atât de prolixe, împovărătoare, aproximative, inactuale, sufocante, încât le întoarce spatele, le ignoră sau le refuză de-a dreptul, fiindcă îl ţin pe loc, îl leagă de un trecut care se scufundă sub propria-i greutate, îl obligă la recurenţele unei realităţi urâte, îmbătrânite, defecte, de care se simte, până la urmă, ameninţat.

Gândirea economică i-a devenit omului „nou” optică, psihologie, mentalitate, joc secund cu timpul, cu moartea, cu dragostea, cu trupul. Deşi se manifestă cu strategiile cancerului, gândirea economică şi-a creat turiferarii care au impus-o nu pentru a-şi distruge opera, ci pentru a-şi construi mediul, societatea, civilizaţia, pentru a dura, şi pentru asta nu de fanatici lipsiţi de discernământ are nevoie, ci de propriul om, de generaţii proaspete, nealterate de principiile civilizaţiei pe care o va înlocui, nealterate de morala impracticabilă a trecutului şi nici de filozofia de altădată, care şi-a împlinit menirea.

Gândirea economică şi-a creat instrumente ştiinţifice şi mentalitare care nu mai pot privi spre trecut şi care sunt obligate să îşi creeze astfel viitorul, să se verifice existenţial, cu timpul în deplină indiferenţă şi nonşalanţă faţă de ceea ce, pompos, încă mai numim istorie, la care generaţiile următoare vor privi nesimptomatic, anecdotic, pentru că va fi mai mult decât evident că nu vor mai avea ce să „înveţe” de la ea. Ororile pe care le produce astăzi gândirea economică sunt inevitabile, fiindcă nimeni nu ştie, deocamdată, cu ce se confruntă, nimeni nu îi poate anticipa efectele asupra reprezentării fiinţei, a realităţii, a gândirii pur şi simplu. Nimeni nu ştie, de fapt, ce face.

O astfel de înnoire, comparabilă cu cealaltă mare înnoire a omului, înnoirea religioasă, deşi pare sinucigaşă, deşi stârneşte atacuri de panică la nivel de masă şi profeţii apocaliptice, în rândul umaniştilor fideli prejudecăţii „lucide”, este mai degrabă una chirurgicală, pentru că nesusţinută de („metoda” carteziană a bunului simţ) recursul la aprobarea comitetului de înţelepţi, şi mai ales pentru că s-a ivit (aproape sălbatic) ca o soluţie disperată la aberaţiile în care istoria s-a închis, ca într-o fundătură din care nu mai ştie să iasă.

Gândirea economică nu are drept scop îmbunătăţirea lumii, ţelul ei este acela de a crea o lume virtuală şi un om virtual, negând istoria. Pentru că o lume virtuală este avanpremiera utopiei împlinite, a lumii ideale, care nu are loc în lumea reală, o lume ideală paradoxală, pentru un om care, însă, nu va fi niciodată omul ideal, necesar unei astfel de lumi, după filozofia unei civilizaţii căreia i se aude cântecul de lebădă suavă.

Notă:

Dumnezeu nu mai este o problemă a zilelor noastre, este o problemă a trecutului, tot aşa cum neajunsurile şi fundătura istorică în care ni se pare că ne aflăm sunt din vina trecutului… Exigenţele lui (Dumnezeu) au fost prea mari pentru puterile noastre, exigenţele noastre, acum, nu mai sunt negociabile… Ne este din ce în ce mai greu să îl digerăm, suflul lui tulburător ne apasă, morala lui, sfinţii lui, tradiţiile lui, datoria pe care o avem faţă de el ne strivesc. Eliberându-ne de acest trecut, ne vom elibera şi de viitorul pe care până acum îl provoca, îl proiecta, viitorul ideal, greu de atins, viitorul imposibil sugerat de ipoteticul sprijin divin.

Viitorul nostru fără trecut va fi unul al micii fericiri (culturale) subţiri, de tip urban, nechinuite de sfâşieri kierkegaardiene. Vom fi avut un trecut schingiuit de morală, vom avea un viitor novelistic, comercial, penal şi ludic. Înlănţuită de trecut şi de obscurele raporturi cu Dumnezeu va rămâne partea de omenire care nu se crede veşnică, fidelă incertitudinii, cu viitorul în continuă aşteptare.

O singură problemă ne va rămâne însă de rezolvat: problema anului zero al economiei cu viitor fără sfârşit sau problema economică a omului zero, în fond premisa uneia şi aceleiaşi soluţii improbabile la efectele fericirii fără sfârşit.

 

*

Claudiu Soare s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea Bucureşti, cu lucrarea Sânniasa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai tîrziu, în 1996, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. Nu va mai da curs niciodată acestei orientări spirituale. La editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni sau Fumătorul de pipă. În 2011 publică la Humanitas Singurătatea lui Adam (despre neîmplinire şi alte regrete), iar în 2014 Tratament împotriva revoltei şi Extaz. Jurnal ingrat. În 2016 publică romanul Periculoasa blândeţe a vieţii, la editura frACTalia. A mai publicat volumele de versuri Melancolia, 2013 (Tracus Arte), Neantul îndrăgostit, 2009, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Frica de a trăi din nou, 2004, Metafizica Bambara, 2001 şi Psalmii Maimuţei, 1998 (Vinea). A tradus din literatura franceză texte semnate Céline, Sade, Philaret Chasles, Cioran, Jean Genet, Baudelaire, Artaud, Charles Nodier, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc., precum şi, în franceză, numeroase nume din literatura română, printre care Geo Bogza, Ion Vinea, Constantin Nisipeanu, Nicolae Breban, Angela Marinescu, Dinu Flămând etc.

 

Tags: , ,