am evadat un timp (I)  text publicat la 28.03.2010, 23:48 categorie: proză, rec-proză 
|
||
Am evadat un timp ca să-mi dau seama. Furoul franţuzoaicei, zbierătele, bătăile în pereţi, lălăitul de dimineaţă, băile, liniştea, bucătăria, mireasma de mort a frigiderului, canadianul. Jean-François. Prima sărmăluţă și râsul. A trecut anul ca şi tăcerea. Înveţi să te baţi cu toţi şi mai ales cu tine. Şi nu e nimic mai real decât o plecare cu sufletul dezbrăcat, la vedere, fără duplicitate sau joc de glezne. Aş vrea să spun că am crescut şi am aflat ce e iubirea, nu. N-am nicio idee. Am avut momente când am presupus c-am nimerit-o şi mă făleam grozav. Nu. Iubirea e dorinţă susţinută de neîmplinire – am găsit asta într-o carte ca motto. E un tip de iubire, da, cel mai sfâşietor. Căci întâmplându-se, iubirea se traduce într-o serie de rateuri, bâlbâieli, greşeli, aşteptări eronate, aerate, încrezute. Neîntâmplându-se, de traduce în trăire fantezistă, diafană, căci n-ai ce analiza, omul n-a zis nimic, n-ai ce aştepta, că doar nu e acolo, n-ai pe cine învinovăţi, doar eşti singur.
-Şi dacă ţi-aş fi spus? Ar fi schimbat ceva?
-Da! Te-aş fi ajutat, ne-am fi ajutat, nu ne-am fi privit tâmpiţi, dacă mi-ai fi spus…
-Acum erai în cealaltă cameră… Citeai poveşti.
Am ajuns în Franţa fără voia mea, pasată de către o prietenă unei agenţii de baby-sitters care s-a dovedit a fi cu totul altceva. Când André mi-a propus să spăl vase în dosul unui restaurant mi s-a părut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior; căci André nu m-a întrebat nimic, cred că a înţeles după felul în care priveam peste umăr, după modul în care fugeam în spate de fiecare dată când recunoşteam un client. Cine-şi imaginează că Parisul e romantic, n-a trăit acolo şi nu şi-a luat bocanci în gara de nord, în timp ce dormea pe jos, cu un bilet îndesat în sutien, pentru de a doua zi. Au fost două săptămâni între fuga de la agenţie şi André, în care am dormit prin parcuri, pe rutele turiştilor, unde era mai sigur, şi prin gări. Plescăiam privind oamenii mâncând pe stradă, speram să lase o parte din ce mâncau în tomberon, vorbeam de ruşine în limba engleză şi vizionam jafuri. Primul, doi negri pe un scuter agăţau poşete, şi mi-am vârât adânc biletul în sutien. Iar al doilea, un jeep din care au ieşit patru negri şi-au jefuit un magazin de parfumuri, iar în loc să mă oripilez am pufnit în râs. Numai în Franţa pot negrii să fure parfumuri. În curând m-am prins că aşa sunt ei, francezii, diferiţi. Gândesc altfel, iubesc altfel, de exemplu Antoine, ospătarul, n-ar fi înţeles niciodată căsătoria mea cu Artur (Artur fără h, căci soacră-mea-i o imbecilă). Subteranele prin care trăiesc, pe sub luminile ce ameţesc turişti, au devenit o magmă fără amprente în care evadez. Evadez dintre morţii români, căci n-am nimic cu cei nu francezi. Unii spun că am fugit, nu ştiu decât că s-a terminat, şi asta mi-a dat certitudinea că ziua de mâine, e doar o zi, prin care, orice-ar fi, voi trece, căci nu mă mai leagă nimic, şi nimic nu mă mai poate târî, cum își târăşte un copil jucăria după el. Nimic. Aș putea să mă mai tânguiesc puţin, să vă spun că să fii prostituată a fost oribil, adevărul e că n-a fost, ar putea fi pentru altcineva. Pentru mine a fost o calamitate prin care am trecut inertă, ca atunci când îţi seacă o mare şi te uiţi zâmbind la o furtună, căci vine degeaba. E o furtună de nisip, un infern în cer, iar tu te plimbi calm pe dedesubt, prin ea. Cam aşa a fost pentru mine prostituţia, un nimic în aer, nisip în ochi, poate de aceea am şi avut curajul să plec. André ţipă după mine să mă prezint, să mătur, că nu-ştiu-ce a făcut un nu-ştiu-cine, şi-o să merg rapid, în fugă, ţipă bine, şi-şi permite pentru că m-a salvat, pentru că n-am un ban şi pentru că-s româncă. Staţi, nu vă atacaţi, nu contează, sunt doar o străină. Aşa că mă duc. Iar când spăl, de fapt, mă spăl pe mine şi încet mă vindec de Artur, şi de România, de slujbe la fel de proaste, dar mai prost plătite. Nu mă deranjează, dacă sunt aici, este pentru că sunt dependentă de liberul meu arbitru, e pentru că sunt o pământeancă înrăită şi dacă aş fi înger m-aş sinucide. Chiar dacă aici mi-e străin totul, până şi dezordinea personală devine impersonală, gunoiul meu e străin de mine, ciudat, nu? Când o sa miros a alta, vin acasă.
Lucruri bune 60-70 la suta… ma refer la capacitatea de a-ti controla cuvintele, de a puncta, cu imagini, starile, la o oarecare dezinvoltura in scribareala (atat de necesara prozatorului)… celelalte lucruri, adik cele rele: m-as lega de virgule (“că ziua de mâine, e doar o zi,”
, de neglijente in tehnoredactare (care iti pot fugari cititorii importanti), si, in special, de felul in care iti dezechilibrezi textul mizand oarecum haotic pe chestii care nu-l ajuta… nu-ti spun exact fiindca intuiesc ca esti suficient de desteapta ca sa “vezi”. baftoc.
Ai plantat ceva mai multe virgule decat era necesar. Citeste-ti textul cu voce tare. Ajuta. Cele puse aiurea sunt ca picatura chinezeasca, dupa cateva randuri iti vor suna in cap ca o goarna.
„(Artur fără h, căci soacră-mea-i o imbecilă)”, asta-i faina rau!
Revin: poate ar trebui sa spui „Arthur fara h”, pentru ca Artur, asa cum l-ai scris tu, e deja „fara h”, deci sintagma devine nonsens, intelegi?
Da, stiu, m-am legat de nimicuri, dar nimicurile astea iti terfelesc proza. Cititorii n-au rabdare cu textul daca vad greseli de-astea tehnice, chiar daca in el se intampla ceva cu adevarat.
ai tu dreptate cu “h”-ul ala, Bogdan o sa modific, ca sa evit nonsensul. Si cu cititul cu voce tare, voi scoate din virgule, e imbulzeala pe acolo, cum bine zice si Dorin, multumesc de sfaturi, sa vad ce fac si cu pistele false.
Dorin, eu sper ca ma duce capul, we`ll see, won’t we
dialogul e ratat, nu e natural (lipsesc niste elemente “umane”, niste sunete, pauze, reactii, miscari samd). e plastic.
in afara de asta si de virgule, e ok. recomand.
Primul lucru pe care as putea sa-l spun, intr-un mod cat se poate de subiectiv, este “ nu te cred”. Nu pot sa musc din textul tau, e doar o imagine. A spune ca stiu cum, despre ce, de ce si cand povestesc cele ce au trecut prin asta ar fi o paranteza inutila insa mi-e clar ca nu pot citi randurile tale ca pe ceva „cu carne”. E pacat ca atatea expresii frumoase si idei se pierd in ceea ce vad eu, acum, ca fiind un text inspirat de afise anti-violenta si anti-trafic-de-carne-vie.
daaaa… cum ii bine: Christos a inviat sau Hristos a inviat? sau e important ca a inviat. sau suntem la gradi?
elizaveta ţie ţi se pare că ăsta e un text inspirat de afişe antitraficdecarnevie?
da’ cu ce citeşti?
roxana, de ce fratzik nu l-ai pus pe tot? de la “Ne-am luat deci. Eu cu Artur, iar unii ar spune că am fost ca şi alţi soţ-şi-soţie. morţi sentimental”; că ui ce se înţelege mn
))
andrei, daca nu te convinge nu-l recomanda, derutezi cititorul.
elizaveta, textul nu dorea decat sa stabileasca un cadru psihic pentru ceea ce urmeaza, nu se dorea militant anti-trafic sau alte lucruri de genul acesta. Imi pare rau ca nu l-ai gasit credibil, mai ales ca povestea cu jafurile e absolut reala. O fi problema la scriere, ca si problema dialogului de plastic. Mai citim, mai invatam.. mai, mai.
Multumesc de parere. Mereu binevenita.
dorin:
alice: hai ca am pus partea a doua, ca vad ca am returnat povestea catre emigranti, cand vantul bate din alta directie.. as putea spune ca am facut ceva chiar impotriva lui
onomastica iti rateaza tot textul. ma face sa zic ca-i aproape prost, desi binisor scris (daca il dai cuiva la corectat sau inveti unde sa pui virgule), paradoxal.
nu vreau sa o iei personal, dar pari genul de scriitor care in timpul liber se uita la telenovele iar in pauzele publicitare ii citeste pe Welsh si Gellu Naum. repet, nu spun ca tu te uiti la telenovele (desi ar fi chiar o problema personala, nu treaba mea)
da, stiu de virgule, dar n-am timp de ele acum, deocamdata.
Onomastica nu mi se pare deloc deosebita, dar in fine, se pare ca-ti par multe lucruri. Iti par tare gresit, deci ce bine ca doar iti par!