FDL.ro

“Blonda, chiorul şi piticul” probabil că n-o să reaşeze topul dramaturgiei româneşti. Nu am văzut piesa, nu mă pronunţ şi nici nu contează în context. Rămâne faptul- a fost interzisă jucarea ei la “Dalles”.

Nu mă interesează nici dacă piesa are sau nu vreo legătură cu Băsescu, Udrea şi Boc sau dacă titlul a fost ales intenţionat din strategii comerciale. Vreau să văd pădurea, nu copacii. Şi « pădurea » este cenzura, hidoasă .

În discuţiile despre interzicerea piesei m-a revoltat opinia unor intelectuali. O rezum- piesa e slabă, vulgară, autorul confuz şi parcă speriat de avioane, a vrut să-şi facă reclamă, nu merită să ne agităm. Aceştia probabil că nu realizează că s-a creat un precedent. Mâine o să se interzică o altă montare ori un alt text literar. Modul de gândire seamănă cu al altor intelectuali, din alte timpuri, care afirmau că n-au aderat la protestul lui Paul Goma împotriva lui Ceauşescu deoarece dizidentul n-ar fi un mare scriitor. Ori că n-au semnat diverse scrisori deschise împotriva dictaturii fiindcă-i deranja stilistica textului, nu ideile. Ori că alt protestatar era homosexual, evreu sau ţigan fără şcoală, ca admirabilul Vasile Paraschiv.

Nu mă încălzeşte absolut deloc că Traian Băsescu i-a invitat pe actori să joace piesa la Cotroceni, dacă directoarea de la “Dalles” nu este zburată imediat din funcţie.

Pentru libertatea de exprimare s-a murit în România. Cine uită e o jalnică hârtie de turnesol a nemerniciei. Este un drept câştigat cu sânge, chiar şi lângă Sala “Dalles”. Iar pentru păstrarea ei merită să lupţi cu orice mijloace. Parafrazând un personaj sinistru al istoriei, când aud de cenzură îmi vine să pun mâna pe pistol. Ca în decembrie 1989.