DECORUL : nu o livadă arcadiană cu lămîi, doar un şes banal, de culoarea unei pagini de jurnal: alb murdar ca neaua maculată de-un colb neolitic, pe margini vag coprolitic, pătat cu vert ventre de grenouille; în fundal o coamă de deal, c-un mamelon mov de muză pluriparturitică. Se aud  vag acordurile din Fantaziestüche sau ceva similar.
CORUL:
Porni Basteth. Pe cer a  ei aripe
Se sfarogeau în solzi ornitoaloge clipe
Un cîmp de vulve jos, deasupra rîu de piele
Kriterion abdus se excita prin ele!

CRISPILDA: Stele căzătoare / sau gugăl-in, comete /  cînd coafez cu foenul trei fete-cucuiete…
DAIMONXIN: Wold be so kind, fătucă astroloagă, să treci amu tot cuikly acolea în stănoagă?
CRISPILDA: I’am sorry da’ nu pot, îndeasă-n mine muza vocale doar de bot…(continuă zdrăngănind o alăută din furnir aurit): Luna-i pîngărită, e toată  numa’ pete, io am iar rujeolă şi tricotez crochete!
DAIMOXIN: Don’ t wory, duduie de mangal, curînd pica-vor solzii, hăt colo-n rîpa cozii ca fluturii-n Transvaal!
CRISPILDA: Sub raza argintie flăcău’ mă supţine, io-i şuşotesc ’n ureche doar versuri cu ruşine…
DANAMETH: Nu pune Temudjine, ooo, frîul teu pe cal, mă-ndeamnă nemurirea să peticesc un val…
CRISPILDA: Demonic eşti străine, ca curca din pampas, de scoţi o vorbă dură, te sparg amu’ la nas! (reia acordurile alăutei): io sunt fată de salon, el e bleul sturion şi-uite-aşa în cozi de peşte, Selena tot nă-pîr…
DAIMOXIN: Că.
DANAMETH: Catîrcă.
DAIMOXIN: Catapalm.
CRISPINA (rîzînd): Nţîîî…leşte!
DAIMOXIN: Nimica  nu e straniu, de pici cumva în bot,  îţi scutur keratina de ninsă-i Astaroth…
DANAMETH: Cînd peste umăr sineav , tu mă priveşti agale, limfa-mi bate-n gîlme şi am iar pulsu’ moale, atriu ’mi rasoleşte că te admir fetiţă şi găvăresc de dragu-ţi şi rime în nemţeşte!
CRISPINA (lovind solul cu un călcîi toc-cui) Ai tupeu, nenică, dar glăsui tot  orbeşte, lumea e nebună, peştele-mi ridică coarne boureşte hăt colea în Lună!
DAIMOXIN: Te vrea my darling cu toate în offcourse, cînd scara se bungheşte colea direct pe horse!
DANAMOTH: Taipanu’  ţi-e măgar, vorbeşti cu labiale, mă bîlbîi-n avatar, mai umple şi sarmale!
CRISPINA: Tradu-te, măi nene că mică este clipa, amu şi cioara veche se-ascunde cu aripa!
DANAMOTH: Mă jur pe vocalize cu africate-n limbă, nimic nu-i pur pe lume, doar poate cîte-o jimblă!
DAIMOXIN: Cortel de dentiforme, silabe cu şrapnel, ba chiar şi Balka însuşi rostea la rime, chel!
CRISPINA: Băi, drace cu pretenţii, mă dai amu’ pe spate, io ştiu şi logopeada şi niscai africate!
DAIMOXIN: Te bîntuie furtuna, romanşa-ţi nu e-o piază, rumînca-i fată bună, în oaie tot gălbează…
CRISPINA: Bîlbîiţi aiurea, vă-nţeleg elinii, ronţăi la fursecuri şi aştept opinii!
DAIMOXIN: Joia viitoare cînd îmi trec săgeata prin belciugul moale, te fardează tata!
DANAMOTH: Eu cu prisosinţă, fac asemeni tot, fierb şi mentosane, labiale scot, mare-i putirinţa-ţi cînd printre măsele, se aşterne versu’ ăl solzos la piele!
CORUL:
Kriterion ce din străbuni, accentuezi o frază
Matosfileşte  lune că rumîneasca-i brează
Reptilian se scade , lumina din genuni
De nu-i rost cumva de  miercuri, poţi juisa pe luni!

N. A. *(va continua doar la cererea cititorilor)

Am mai auzit și altă variantă. S-ar părea că Sașa Tanassi l-ar fi scos din pepeni sau din cortex, i-a inflamat substanța aia cenușie lui mister Doru Blendea, a căutat-o după ceafă, iar apoi s-a dus palavragiul la consilierul școlii (vorba vine, numai consilier, sfetnic educativ nu-i stânca aia băloasă, jilavă ce nu înghite pe nimeni, decât pe cei care-i suflă-n crăpături). Sașa Tanassi de fapt a stat la pândă și cum se uita prin atelierul lui Doru Blendea, fiindcă avea o datorie neonorată, și-a permis să forțeze un dulap de după strunguri. A găsit acolo niște CD-uri, în care Doru își păstra tot ceea ce scrisese. Uneori, când era ofițer de serviciu pe unitate, să aibă și el grijă de internat, își lua laptopul și mai adăuga câte un pic la unele texte de-ale sale. Mica borsetă violet cu negru fu golită de Sașa Tanassi, tot ce scrisese Doru fu șters de pe laptop, ca să nu umple memoria ordinatorului.
Ieșind de la directoarea adjunctă, Doru Blendea a vrut abia după ora 14.30 să deschidă laptopul, iar când a apăsat pe butonul CD/DVD-playerului, n-a mai avut ce ușiță să deschidă în dulap, CD-urile lipseau, tot ce scrisese putea să capete cruce… Câtă naivitate, cât necaz! Își spunea că e un prost, un tembel, un ghinionist de clasă, un ageamiu în cunoașterea psihologiei elevilor, deși de treisprezece ani profesa. Părul aspru, ușor grizonat, i se ridicase în sus când văzuse cât de multe CD-uri îi dispăruseră. Erau acolo și scrisorile pentru Gamir, turcoaica la care ținuse la douăzeci de ani, și poemele pentru Barita, albaneza cu care era gata să se însoare când aflase că e și nepoată prin alianță a lui Ismail Kadare, dar un gelos militant kossovar s-a ivit s-o revendice, iar ea i-a explicat cât de crud este kanunul albanez, că ăsta căruia i se pusese pata pe ea avea vreo șase frați, echipă de comando în regulă, i-ar fi urmărit și pe Gobi dacă o fura din Tirana. Pe semne nu-l iubea Barita pe Doru Blendea ca Maitreyi viitoarea Devi pe Mircea-al nostru, Eliade!
Cât de blând era Blendea, imediat a făcut o anchetă printre elevii care avuseseră oră mai înainte în atelier. Sașa Tanassi nu fusese decât în vizită pe-acolo, pe la doișpe, profitând de pauza mare când unii elevi merg să ia gustara din cantină iar alții capătă bilete de voie s-o întindă prin ditamai nămeții la magazinul din apropiere, deschis doar de-un an.
Cu ochii însângerați, tot în pământ, trântind pe podeaua plină de rumeguș multe instrumente, șabloane, scânduri, panouri de pe pereți, Doru Blendea a urlat apoi ca o fiară în cancelarie, că dacă nu apare hoțul într-o oră el cheamă poliția de proximitate, așa că toți trebuia să-l ajutăm, dar din păcate majoritatea plecam, iar să percheziționezi un internat nu era o chestie plăcută, ci îndelungă și nașpa…
Acum, ce credeți că a făcut pe moment Sașa Tanassi cu prada de război după o parțială citire textelor, timp de două zile? Le-a șters pe toate, ca să înregistreze încă o dată cealaltă captură a sa, pe care voia să nu pună laba directorul. Acesta aproape că-l lăsase fără boașe. Se pare că acele CD-uri infame după director dădeau semne de uzură, se blocau în calculatorul de la informatică, se baricadau și-n laptopul său din internat. În plus, chipul ferchezuit, alura de intelectual fin a maistrului de tâmplărie nu-i plăcuse niciodată. El era la teoretic, nu la tehnologic. Doru Blendea abia venise din toamnă în liceu. Pe când el era aici de când lumea, de patru ani! În fine, o merita, își spunea fără să-i pară rău. Păi nasul lui Doru era impecabil, iar al său, vorba ceea:
-    La un colț de stradă-apare nasul. Dup-un sfert de oră și Tănasul!

Și el putea să scrie, povestioare cu multe obscenități și subiect palpitant, parodii după luceafărul internatului, care sub pixul său arăta cam așa, nașparliu de tot, neîmbrăcat bine de către stilistul său oficial:

Venusianul

A fost odată ca-n povești
A fost, la o adică,
Din rude mari împărătești,
O prea mișto gagică.

Și era una la babaci
Și mândră, haimanaua,
Avea un cur și niște craci
De te-apuca damblaua.

Se fute azi, se fute mâini,
Se fute-o săptămână,
Stăteau la coadă vagabonții
La rând ca la smântână.

Sătulă ea, într-un târziu
De pulă golănească,
Țipă: „Toți pe ușă-afară!”
Și merse la fereastră.

Luceafărul stătea colea
Într-un mănunchi de stele,
Iar ea la el ochii-și belea
Zgâind pizda spre ele.

De-atâta dor nealintat
S-a puricat la piele
Și-ntr-un târziu n-a mai răbdat
La el a început să zbiere:

-    Coboară-n jos, luci ceafă blând,
Hai, vino, de mă fură,
Să stau la pieptul tău plângând
Să stau înfiptă-n pulă!

Și  coborî din tot înaltul
Se dete jos săracul
Dând curul de pământ
De găuri asfaltul…

-    Iubita mea cu ochi de lut
Și albă ca tingirea,
Eu pentru tine am căzut
Și-mi bluestem fericirea!

Iar dacă tu nu vrei să fii
Cu mine printre aștri,
Mă piș pe ochii tăi zglobii,
Că nu îmi par albaștri…

-    Luci teafăr, vedea-te-aș mort
Și putrezit la soare,
Nu pot, că ești nemuritor,
Iar eu mirositoare!…

Venusian începu să plângă
De-și înfundă mai tare nasu’
Și cu tupeu pe-o cale lungă
Se duse-ntâi la ta-su-n taxu’.

-    De-mi tai ce am prin nori
Și de mă gonești de-acasă
Îți dau o sticlă de Cotnari
și-un bidon cu spirtoasă!

De nu mă lași, pe iad mă jur,
Răpus la pat de boală,
N-ai să bei, futu-te-n cur,
Nici apă minerală!

Tăicuțu-l privi din zenit
Și-i spuse de îndată,
Căci, vezi, s-au fost trezit
Instintele de tată:

-    Copile, tu ești neghiob,
Ai mâncărimi la coaie,
Dar fata-i, uite, cu un rob,
O fute, de și-o-ndoaie!

Privi Venusianul înapoi
La grupul știurlubatic
Și o găsi pe fată-n pat
Cu un moșneag asthmatic

Ea îl zări pe-un ochi de geam
Și-I spuse cu suspine:
-    Gingașule hipopotam,
Ce te holbezi la mine?

Coboară-te ca un Bucur,
Sula de iac să-ți joace,
Beș de-aici, futu-te-n cur
Și lasă-mă în pace!

-    Credeai c-o să m-amăgești
Chemându-mă pe seară,
Beli-mi-ai pula să-mi belești,
Ești curvă ordinară!

Degeaba mă mai chemi acum
Să vin să rupem patul,
Pe curul tău n-aș vrea acum
Să joc un pocheraș cu altul…

Iar sânii tăi de altădată
Ce-mi procurau emoții
Atârnă-acum atât de jos
C-au inundat chiloții…

Trăind în cercul vostru strâmt,
Faceți copii, o droaie,
Ci eu vă iert, nu-s nici eu sfânt
Și-n fond, mă doare-n coaie!