FDL.ro » rec-poezie

text cu Eu

dan herciu — Wed, 01 Feb 2012 11:20:04 +0000

Motto :

Vorba lui Niu :

„ e mai uşor să scrii o poezie decât să scrii un frigider ”

„În acest text există o masă. ea se numeşte masa lui Eu”

Eu s-a născut pe un şerveţel alb chiar
pe această masă şi
este antologic
faptul
că primele lui cuvinte au fost :

vedeţi dumneavoastră, moartea,
(cu cea mai serioasă faţă dintre toate feţele de masă)
moartea este, aşa un fel de

apoi a adormit
cu capul pe masa din text
în pumnii strânşi avea
gândăcelul lui Farago

……………………………………..

(erau vremuri în care poeţii munceau doar în crâşme iar crâşmele
erau calde şi primitoare ca nişte tinere nedebutate
toţi doreau în secret să pară alcoolici şi-l
citeau noaptea pe Muri)

un mers de-o zi

dan mihuţ — Wed, 04 Jan 2012 10:04:26 +0000

numai aşa, cum zăpada se prăbuşeşte din când în când
atunci piciorul se afundă în pulbere şi-n urma lui
vine vântul, se ascunde în scorbură, scoate pulberea
şi-o aruncă peste luciul îngheţat spre marginea pădurii
o haină uitată pe spatele dealului, zadă, în care bocancii
lovesc surd şi tot se scufundă acolo unde crusta
e slăbită de smocuri de iarbă şi mărăcini acoperiţi
coamele dealului se umflă şi vântul stăruie printre
crengile încovrigate, nimic nu se mai aude din zgrumţurii
striviţi de talpă când şuieră, o pasăre ieşită din ierburi
e mărunţită de rafale de cum zboară, în rest e pustiu
de când se ridică întunericul şi întinderea albă se opreşte

dintr-un mers de-o zi întreagă numai scârţâitul
vreascuri strivite, şuierul şi hârâitul pădurii unde lemnul
se lasă mai greu cucerit, vreun mistreţ înfometat sau
vreo ciută fără apă linge bolovanii albi cu picioarele îndoite
în jurul izvorului e gheaţă luminată altfel, albăstruie
până-n prânz şi galbenă spre seară, poate să trosnească
atât de uşor şi mincinos, mai ales mâinile se sperie
şi se duc în lături cu o bătaie scurtă iar frica aceea
dintre pierderea echilibrului şi recăpătarea lui nu se compară
cu nimic, sunt singurele momente când corpul trăieşte
şi când se afundă din nou în absenţă se duce spre ieslea
cu fân din care n-au mâncat cerbii, nici nu l-au atins

găseşte locurile în care zăpada e răvăşită şi cusută cu fire
groase de sânge, nu e nici o rămăşiţă, acolo a căzut animalul
şi-a fost dus mai departe de boturile din care ies aburi
nimeni n-ar gusta firele roşii în afară de păsările mici
care se afundă din greşeală în pădure şi nu e soarele
să le scoată spre lumină cât mai curând, întunericul vine repede
la început, apoi zăpada îl oboseşte după o luptă scurtă
se vede până departe orice pată, doar în crovul copacilor
să se strecoare ceva, nici fuioarele de aer care ies din gură
n-au cum să ascundă nimic, nici ţipenie de om nu e
broboanele de sudoare coboară rar şi rece pe şira spinării
fac corpul să se întoarcă de parcă ar mai fi cineva în el

vis în care dan iancu îl bate pe hose pablo

vlad drăgoi — Wed, 04 Jan 2012 09:30:41 +0000

mă întâlnisem cu ioana pt că trebuia să-mi dea
nişte cărţi şi imediat ce ne-am despărţit m-am uitat
înapoi şi o maşină se apropia încet de casa ei ceea ce
m-a făcut să mă simt foarte neliniştit. apoi m-am urcat
într-un 28 cu care trebuia să ajung într-un loc de unde
luam alt troleu spre romană pt că acolo eram invitat
la o lectură. am întrebat câţiva oameni din troleu unde e
locul ăla în care trebuie să ajung ca să schimb troleul şi
unii mi-au zis dar am uitat şi i-am întrebat pe alţii care
nici nu s-au uitat la mine. după mai multe staţii am
coborât şi se făcuse seară şi mersesem mai mult
decât ar fi trebuit aşa că am început să merg pe
jos înapoi moment în care m-am întâlnit cu poetul
hose pablo care mi-a spus că mă duce el unde trebuie.
pe drum hose pablo mi-a arătat nişte clădiri şi
nişte şcoli frumoase ca şi cum ar fi fost un fel de ghid
lucru care m-a făcut să am multă încredere în hose
pablo. la un moment dat am văzut că blocurile şi
casele se împuţinau şi intram într-un fel de pădure
noroioasă atunci i-am zis lui hose pablo „eu nu trebuie
să ajung aici” şi hose pablo a sărit să mă bată. aşa
ne-am rostogolit până la o cabană unde locuia
dan iancu. am intrat în cabana lui dan iancu şi
el l-a luat pe hose pablo de pe mine şi a început
să-l bată şi am început să dau şi eu în hose pablo
cu pumnii şi cu picioarele dar nu aşa de tare ca
dan iancu. după o vreme hose pablo stătea
rezemat de un perete şi nu mai arăta ca hose pablo
în schimb arăta ca mai multe pătrate de pixeli negri
şi mari semn că era bătut rău. în timp ce ne uitam la
starea în care ajunsese hose pablo a intrat în cameră
servitoarea lui dan iancu. ţinea în mâini o tavă şi
arăta la fel ca hose pablo. eu i-am spus ceva lui dan
iancu şi am râs amândoi. mă simţeam foarte bine.

4 ian. 2012, 8:30-10:00

îmi pune capcane

Stancu Marius-Iulian — Wed, 21 Dec 2011 20:21:59 +0000

şi vine spre mine
vine
şi spre tine
vine
din craniul ei curge rouă

ca un scaun de plastic rostogolindu-se
pe iarba tremură
cu băţul în mâna dreaptă
vine
spre mine
vine
şi spre tine
vine

mă întreabă ce-am făcut cu adevărat
ce-am făcut
cu adevărat
în ultima noapte
când nu
(când nu)

vine spre mine
vine
şi spre tine
vine
ca un scaun de plastic rostogolindu-mă
în iarbă.

memoria de scurtă durată a unui autobuz de pe linia treizeci şi doi

danrec — Wed, 14 Dec 2011 06:14:18 +0000

nothing compares cam aşa
cu tine aş merge pînă la capătul liniei
muşamaua gri păstrează cîteva minute
în timp ce-n căşti îi susură
amprenta bucilor elastice
nothing compares to you
o reclamă marlboro se apleacă
peste creştetul cu păr rărit vopsit în roşu morcov
al unei bătrîne în taior demodat acum pe
geamul meu pătat cu polen praf puf lipicios
fluturarea aripii de porumbel zgîrie cerul perlat în bleu
mîinile ambelor sexe lasă pete mici calde
pe bare dincolo de ultima staţie
niciun cîine nu e-n siguranţă
îmi amintesc gropile fumegînde
zîmbetele cu pieliţele desfăcute
atingerea unui umăr necunoscut
rostogolirea unei mingi dezumflate sub roţi
treptele scărilor marginile metalice tocite
de miile de tălpi paşii care urcau coborau

nimeni nu-mi iubeşte radiatorul

doar iarna trecută
o negresă cu interiorul palmelor violet
a lăsat dîra unui miros necunoscut
nimic deosebit printre rîndurile de scaune
scame bilete mototolite poate urma unui toc
cînd uşile mi se deschid izbucnesc ca stropii
uneori mă doare profund dincolo de şasiu şi caroserie

apoi alte corpuri dislocă un aer stătut
miros de benzină stofă umedă pletele liceenelor
cu efluvii unsuroase de soare dulceag
din cînd în cînd cîte un drops lipicios
hainele pensionarelor cu damf de naftalină
sudoarea unui navetist somnoros
ei întorc repede capul cînd razele lovesc
în stîlpi plopi marginea trotuarului semnul
de cedează trecerea şi atunci da cedez cînd
el suceşte volanul ajuns la capătul rutei
se ridică ultimul şi-şi caută liniştea surpată
din nou în fiecare răstimp de ţigară
nothing compares