FDL.ro » teatru / film http://fdl.ro fabrica de literatură Tue, 22 May 2012 15:06:23 +0000 http://wordpress.org/?v=2.9.1 en hourly 1 De unde vine bafta literară? http://fdl.ro/de-unde-vine-bafta-literara/ http://fdl.ro/de-unde-vine-bafta-literara/#comments Tue, 15 May 2012 21:33:40 +0000 Dragos Visan http://fdl.ro/?p=25356 (dialog în Rishikesh despre Kali, zeița neagră)

Din ciclul neodramatic: Teatru necitit de nimeni, darmite jucat și ascultat la table

Distribuția:
ARTISTUL
MAGUL
KALI

Magul:
Dacă tot ai venit până aici, în Rishikesh, fii o dată sincer și tu. Mărturisește, fiule, tot ce ai pe inimă! Ce ți-e în gușă, să-ți fie și-n căpușă. Nu viceversa!!! Am auzit de marele necaz care a dat peste actorul Virgil Ionescu, Ion al vostru… Ce te frământă momentan? Hai, dezmorțește-ți spinarea, nu fi rigid, șezi pe rogojină aici aproape, nu o lua nici pe ocolite. Spune clar ce intenționezi, ori cum vezi lucrurile până-n prezent. Ce nu înțelegi? Ce ai dori să schimbi? De ce n-ai puterea s-o faci? Cum de n-ai încercat niciodată?
Artistul:
Multe mă dor, ca și pe Virgiliu, multe sunt de-a-ndoaselea în Europa, în lume… Leacul artei adevărate l-au avut câțiva la îndemână. Însă au alergat după ciori de pe gard, după Georgice și Georgiane, crezând că pot fi și mari scriitori, dar și oameni de afaceri, ca Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu etc. Acum pretind alți farsori că-l dețin, dar ne mint cu nerușinare. Despre acest curs al literaturii bunăoară, despre râul de cuvinte și imagini care mai curge intermitent și-n prezent, despre izvorul Gangelui poeților, adică al artei mari, vreau să vorbim acum, între patru ochi. Pentru aceasta am străbătut mii de kilometri. Pentru aceasta m-am scăldat în Gange, mi-am dat pe trup, renăscut, cu prafuri galbene, verzi, mov, roșii, negre și albe. Numai cu oranj nu mi-am dat. Că asta-i culoarea marii inițieri budiste. Și n-aș vrea să mă retrag așa de repede, din plină activitate. Am și eu mândria de artist, încă în putere.
Magul:
Ascult. Ce crezi despre izvorul artei? Ce anume l-a alimentat până acum? Cerul sau seceta din mintea oamenilor?
Artistul:
(vorbind în sinea sa)
Dacă răspund că izvorul artei vine din cer, oare ce credibilitate o să am atunci când voi publica acest interviu cu magul din Rishikesh?!)
(hotărât să instige mai mult într-o polemică pe mag)
Nu cerul. Nu absolutul. Nicidecum. Altceva.
Magul:
Dar ce anume? Nimicul? Doar nălucirile? Visele? Vreo boală nasoală?
Artistul:
Habar n-am de unde o izvorî arta! Atâta știu, c-a fost mereu pentru noi, artiștii, un pact, un contact dur, cu orice aparat de constrângere, de atingere a unor limite ori performanțe: calul cu mânere, bârna, solul, inelele, paralele, fecioara de fier, datul pe roată, tronul pe jar al lui Doja, cleștii de scos unghiile și de jupuit, ghilotina, Colosseumul, sârma de la circ, cutia morții prestidigitatorului David Copperfield, panopticumul comunist, panopticumul postcomunist etc.
Magul:
La ce te referi, de fapt? Vorbești în dodii. Cuvântul tău suferă de-o boală incurabilă, iar limba ți se chinuie, se răsucește groaznic să-l scoată din rădăcină…
Artistul:
Lasă, lasă… Te-am lăsat să ghicești. Ca să simți și tu că participi un pic la zămislirea ideilor, la creația de rang secund, după cum a spus Platon.
Magul:
Ori, mai întâi, Socrate! Platon o fi fost norocosul său secretar. Și divinul Socrate o fi fost discipolul lui Zamolxe, iar acesta ucenicul lui Pitagora în Egipt…
Artistul:
Și așa mai departe… Din aripi de înger până-n coarne de… jupiterian drac. Până la Zeul Primar te mănâncă sfinții… consilieri!
Magul:
Așa că, voi, cei din lume, aveți mare grijă cu daimonul familiar, interior, să vi-l alegeți mai nelacom, fără dinți dacă se poate, cum face nonagenara bătrână șvăboiacă din Timișoara, care vrea să devină consilier județean.
Artistul:
Ah, dacă România ar fi condusă de nonagenari… antiregaliști, bineînțeles și republicani, s-ar extirpa corupția. Ar crește imediat nivelul de trai! Dar ar scădea celălalt, adică sporul pentru cupluri…
Magul:
Dar să revenim la cămilele noastre cu două cocoașe, literate. Am înțeles că vrei să faci operații la unele dintre ele. E imposibil, fiule! Dacă le lași fără, ca pe amazoanele cu sânii tăiați, crezi că vor fi altceva decât tot cămile? Ei, exact la fel este în ce privește izvorul artei, al poeziei în special. Seacă pentru că se adapă, iar unde s-au adăpat bine, se pișă vitele în el… Mai recent chiar în direct, la televizor, în cluburi, în tabere de creație ori procreație…
Kali:
(intrând ca musca în lapte pe scenă, având în loc de aripi cele patru brațe, brățări din os, tatuaje infectate și alte flagelări făcute de către masculul său, Șiva, implanturi cu ură la sân, operații estetice pe coapsele păroase, buze groase și trompă din răzbunare, mască din felii de lămâie, pe care se întrevăd cei trei ochi și colții sălbăticiunii, însetați de carne proaspătă ori împuțită)
Hy! Ce se discută aici, în casa tatălui meu, Himavān, bătrânul lanț himalayan? Ce-i, băieți, o chestie ce mă privește și pe mine?
Magul:
(neimpresionat de apariția lui Kali, după cum n-ar fi nici de cea a Mayei în rolul bătrânei Maitreyi Devi astăzi, pe 14 mai 2012, la Teatrul Tineretului din Palatul Elevilor)
Nimic important, scumpă zeiță a nimicirii lumii din 2012! Acest Artist vine dintr-un colț al Europei mai nenorocit decât orice provincie din India actuală: eterna sau încremenita Românie. Acolo nici muștele nu mai fac miere, nici oamenii nu mai produc nimic consistent, pentru că n-au ce mânca în ultimii ani, de au ajuns cu atâtea datorii la bănci și fără drepturi de autori, ca frați Cămătari scăpați din frâu, să semene cu paria de-aici, cu fachirii hămesiți de două-trei sute de ani. În Carpați este atâta frumusețe, dar și o înlănțuită sărăcie, de parcă te-ai rătăci prin Kașmir! Un maharajah cu instinct de mahalagiu balcanic stăpânește de aproape un deceniu țărișoara asta cvasinecunoscută din Europa și îi crede pe toți supușii buticari, tinichigii, câini, pregătindu-i treptat să trăiască bine, să pupe pe data de 12 a XII-a a.c. ecarișajul general aztec, mayaș ori hindus!
Kali:
Așa-i, Artistule, vii chiar din fundul Europei? Ptiu, drace, urât mai miroși! Se pare că îți place băuturica. Dă-mi și mie un gât din sticla aia pe care o ai în buzunarul rucsacului!
Artistul:
Și pastramă haiducească. Luați, beți și mâncați pe săturatele.
Kali:
Ajunge un gât din una și o mușcătură din cealaltă. Nu de alta, dar chiar nu-mi plac. Apropo, ce-i spirtul ăsta triplu rafinat?
Artistul:
Păi ce să fie, pălincă sau horincă.
Kali:
Atunci când mai vii în Himalaya, să-mi aduci un poloboc întregi și te fac maharajah în Bengal. Ai auzit? O să de la mine treizeci de palate, două sute de muze alese pe sprânceană, actrițe una și una, de la Bollywood, orchestre, trupe de dans și de teatru străvechi indian, douăzeci de limuzine, o turmă de elefanți, plantații de mango, cocotieri, manioc, avocado, papaya, cafea, ceai, concesiune pe toate heleșteiele din delta Gangelui, dreptul pe vindere a apei sfinte, a candelelor patriarhale puse pe valuri, aeroport cu zece avioane personale, cinci elicoptere și trei întreprinderi de tehnologie modernă.
A, adu mai bine păstrămioară de oaie, nu de porc! M-am cam nărăvit de la o vreme cu tabieturile musulmanilor din Kașmir. Mi s-a luat de porc, pentru că se depune pe coapse, de-mi cresc perii mai repede, murdăresc tot ce ating. Uite, observ acum că mi-au căzut aproape toți perii, chiar și de pe cap, după ce am înghițit gâtul de pălincă și mi-a alunecat păstrămioara pe trompă, în burtă. În sfârșit chakrele mele s-au destins, se deschid toți bobocii, mă simt fericită, feciorelnică, nu îmi vine să căsăpesc pe nimeni. Poate că iert și omenirea până spre sfârșitul anului, dacă vii tu, artistule, cu băuturica și merindea pe care tocmai am gustat-o!… Până de sfântul Spiridon! Să nu uiți, că altfel, facă-se voia maharajahului vostru, vin pe la voi!…
Magul:
Fii bună, măiastră Kali, de ne lasă acum să ne continuăm discuția începută, că expiră viza Artistului! Dacă nu scrie repede o carte despre India, îl mănâncă acasă la el închisoarea datornicilor. De anul trecut trebuie să plătească drepturi de autor restante de …nșpe ani. Așa că dacă va veni cu un butoiaș de zece litri de pălincă, să zici mersi. Nu-i ușor a scrie versuri, dar a vedea pe ele bani ciuciu…, este chiar jenant! Și pe ciuciul ăsta, să mai vină statul cu impozitarea!…
Artistul:
Sărut mâna cu ghiare, doamnă Kali, vă promit că o să descriu în versuri inegalabile apariția d-stră de-a dreptul fantastică, cu tot cortegiul de nenorociri, cu aerul regesc himalayan, în cașmirul acesta cu care veți învălui întreaga lume dacă nu mă voi achita cu brio, aducând pălincuța și păstrămioara haiducească pe care le râvniți atât de mult!

(Kali dispăru, lăsând în urma ei pucioasă. Magul nu mai avu cum să se sfătuiască în tihnă cu Artistul. Se despărțiră, ca să reia a doua zi exercițiile yoghine, ședințele dezeuropeizării spirituale. Oricum era târziu. Magul se așeză, plonjă în centrul unei mandale din peșteră, care o reprezintă pe Kali cu sabia, lotusul, craniul și cuțitul în câte mână, de parcă ar fi în acelați timp Ofelia reînviată și umbra lui Hamlet, în chip de clovn Yorick-Ianus ieșind din mormânt.)

]]> http://fdl.ro/de-unde-vine-bafta-literara/feed/ 0 ArtEffect http://fdl.ro/arteffect/ http://fdl.ro/arteffect/#comments Fri, 23 Mar 2012 17:56:17 +0000 GammaPi http://fdl.ro/?p=23487 Personaje: AUTORUL,  IUBITA, DUHU LU’ IONESCU, CRITICUL

Figuranți: Infirmierul, Persoana 1& 2, Spectatoarea-nsângerată

Decor: O masă de autopsie.

Iubita (e o puștoaică într-un halat de baie) e întinsă pe masă.

Autorul vorbește cu un infirmier, undeva în culise.

AUTORUL: Mă scuzați, am auzit că cadavrul lui Eugen Ionescu este undeva pe aice?

INFIRMIERUL: Nu, a fost returnat la familie…

AUTORUL: Poate familiei, analfabetule! Mă rog, îmi puteți arăta măcar, masa pe care el a stat?

INFIRMIERUL: E în această încăpere…

AUTORUL: Vă mulțumesc.

INFIRMIERUL: Cu plăcere…

Autorul intră în scenă. Se apropie de masă.

AUTORUL: (Citește de pe un cartonaş ce atârnă de degetul mare al piciorului stâng): Cauza morţii: înecare. Numele: necunoscut. Vârsta: 15 – 16 ani

Observă că un buzunar de la halat este foarte umflat. Bag mâna în buzunar și scoate un pumn de bilete.

Dar astea toate sunt bilete la piese mele… Nu cred că a scăpat nicio reprezentație… Nici măcar cele nemontate…

Strânge pumnul cu furie; printre degete ţâşnește o pastă neagră de hârtie.

Şi io-mi urlam la ea singurătatea cu fiecare replică, cuvânt, propoziție, virgulă! Poate stăteam chiar lângă ea în sală… Știu că o dată-am fost doar eu și-nc-o persoană…

Descheie cordonul halatului și o inspectează.

Și ești atâta de frumoasă…

Brusc se apleacă s-o sărute. Are un frison violent și se retrage repede.

Doamne, ce rece e! Parcă am deschis dușul și m-a plesnit un jet de apă rece!

Dap… Degeaba am scris aceste piese, degeaba actorii le-au dat viaţă, frumoasa de pe masa de autopsie nu se scoală… arta-i artă, viaţa e viaţă… Şi când cade cortina, trebe să mergi acasă…

Tot ce pot face acuma e să mă duc acasă şi să adun textele, după bilete, într-o carte… Da, la teatru nu eşti singur, dar ce naiba te-ai face acasă dacă n-ar mai apărea în bibliotecă din când în când şi o carte nouă?

Iese.

Iar poartă un dialog cu Infirmierul în culise.

AUTORUL: Ai un pix?

INFIRMIERUL: Nu, domnule…

AUTORUL: Creion, cariocă, orice…

INFIRMIERUL: Îmi pare rău, domnule…

AUTORUL: Este-n rahatul ăsta de spital vreo librărie?

INFIRMIERUL: Nu, din câte știu, dar cine știe?

AUTORUL: Și atunci care naiba vă e utilitatea!?

Iubita se ridică-n fund pe masă.

IUBITA: Oh, my god! Oh, my god! Cred că am decedat! Și Gamma Pi m-a sărutat! Nu pot să cred m-a sărutat!

Dar unde e? Iubitule!? Ce naiba, nu mă poți lăsa așa! Nu poți învia o fată și apoi să o lași baltă! Hei, unde ești, Iubitule!? Hai înapoi după mine!

Iese.

Cortina

Decor: Sala și avanscena

Autorul și Iubita intră valvârtej în sală.

AUTORUL: Mno, vezi că n-am întârziat!

IUBITA: Da, încă nu e gata piesa!

AUTORUL: Nici măcar nu a început!

IUBITA: Cum naiba vrei să înceapă când noi facem prologul, dragă!?

AUTORUL: Ok, du-te și te schimbă! Îi țin io până atunci de vorbă…

IUBITA: Vezi c-ai promis!

AUTORUL: Bine!

IUBITA: Ştiu io ce înseamnă bine pentru tine!

AUTORUL: Şi-atunci de ce-ţi mai baţi gura degeaba?

IUBITA: Că poate, da de, cine ştie…

AUTORUL: Da, poate mă-nervezi şi-o s-o fac hăpt de ciudă.

IUBITA: Bine, pa! N-avem timp de asta!

AUTORUL: (Trist): Bine, succes…

Autorul urcă în avanscenă.

Iubita intră în culise.

AUTORUL: Bună seara!

A, nu merge aşa! Dacă de acum nu aveţi chef, la sfârşit o să fiţi în comă de plictiseală!

Bună searaaaaa!!!

E mai bine aşa, dar tot nu îmi place atmosfera… Să mai încercăm o dată.

Bu-bu-bună searaaaaaaaa!!!

Yeah! Ca repetiţie e bine!

Sunteţi gata!?

Nu vă aud! Sunteţi ga-taaa!?

Su-su-su-su-sunteţi gataaaa!?

Sunteţi gata pentru Ionescu!?… Hai mă oameni buni, ziceţi da, că de nu trebe să plătim sala…

Sunteţi gata pentru Ionescu!?

Hai, mă, vă rog…

Deci:

Sunteţi gata pentru Ionescuuuuuuuuu!?

Haideți,  încă o dată și gata!… 1!2!-1!2!3! Şi!

Nu-Nu-Nu! Nu aşa! Simţiţi că nu mai aveţi aer!?

Simţiţi că o să muriţi!?

Simţiţi că o să vă daţi duhu dacă-n secunda următoare nu apare în scenă Ionescu!?

Ţapă, Eugen Ionescu-i mort!…

Apare Iubita de după cortină. Se îmbracă într-un capot de casă (n-a apucat să-şi tragă decât o mânecă). E în cămaşă de noapte, băgată în blugi într-o parte.

IUBITA: (Dând jos blugii de pe ea): Ok, joacă tu dacă îţi place atât să te produci! Eu am plecat! Have a nice show! Pa!

AUTORUL: Ce!? Cum!? Ce mai e şi-acum!?

IUBITA: Ai promis că nu faci asta! Mă rog, treaba ta, e piesa ta, pe mine nu mă-ntere! Pa!

Intră după cortină.

Autorul intră după ea. O prinde de mână chiar înainte să dispară după cortină.

AUTORUL: O clipă. Stai! Ce naiba!? Tu ai văzut ce blegitură de public era!?

IUBITA: Lasă-mă! Nu mă întere, treaba ta! E piesa ta, io nu-s destul de inteligentă ca să-mi dau cu părerea, dar chiar tu cu gura ta ai zis că nu e bine să te iei de Ionescu, că poate or întrerupe spectacolu…

AUTORUL: Nu-l vor întrerupe, dragă, cu atâta popor în sală…

IUBITA: Dar nu, tu eşti prea mediocru ca să te poţi abţine să nu te scoţi în evidenţă pe tine!

AUTORUL: Cine dracu eşti tu să mă priveşti de sus!? Pe bune, ce pula mea îţi dă autoritatea să mă judeci!? Acasă faci ce vrei cu mine, dar aicea, pula mea, e piesa mea, e lumea mea, tu ești un personaj în ea! Și faci ce-am scris, și ce, ca regizor, ți-am zis!

IUBITA: Ce, crezi că dacă tu ești șef pe-aicea îți poți vărsa pe mine frustrarea!? Știi ceva, eu m-am săturat! Caută pe altcineva cu care să te simți bărbat!… Nici nu te obosi să vii acasă, am să las cheia în ușă…

AUTORUL: Ba nu pleci nicăieri ești aici sub contract…

IUBITA: Fac ceva pe contract…

AUTORUL: Marș în scenă, tu, și joacă…

IUBITA: Uuuu! Sunt așa de înfricoșată!… Nu mă atinge!… Ia mâna de pe mine!

AUTORUL:Du-te… în… scenă!

IUBITA: Nu! Săriți! Mă omoară!

Iubita cade în avanscenă trăgând cortina peste ea.

Decor: O bucătărie.

Autorul are un cuțit în mână.

Iubita se ridică, iese din cortină și se duce către sală. Se îneacă și scuipă cu sânge o spectatoare. Aceasta sare sus, speriată, şi începe să urle:

Spectatoarea-nsângerată: Sânge! Sânge! E sânge, dumnezeule!

Iubita îşi priveşte cu groază şi uimire mâinile pline de sânge, cu care își apăsase burta. Se întoarce spre Autor şi îi arată mâinile.

IUBITA: M-ai înjunghiat, cretinule!

AUTORUL: Ce!? Cum!? Sânge!? Ăsta nu trebuia să taie…

Iubita i se prăbușeşte-n braţe şi-alunecă pe el în jos. Autorul se-apleacă peste ea. Iubita horcăie.

AUTORUL: Dumnezeule! Sânge! Ce naiba!? Ce e !? Nu te mai juca! O Doamne, sunaţi la salvare! Ce mai aşteptaţi!? E sânge! Curge sânge! Ce-i cu tine!? Mai are puls! Chemaţi la naiba salvarea! Ce am făcut!? Ce am făcut!?… Ea s-a aruncat în cuţit… Rezistă, iubire! Totul o să fie bine! Sunaţi dracului la salvare!… Eu n-am făcut nimica! Aţi văzut şi voi c-a fost un accident! Te rog, nu mă părăsi, rezistă! Fără tine nu pot trăi

Apar şi din culise două persoane speriate.

Persoana 1: Ce s-a-ntâmplat!? Ce naiba!?

Persoana 2: L-ai băgat în ea!?

Autorul aruncă cuțitul.

Persoana 1: S-o scoatem din scenă!

Persoana 2: Nu, poate că nu-i bine să fie mişcată! Să aşteptăm salvarea.

AUTORUL: (Sărind în sală): Ce staţi!? Ce aşteptaţi!? Nu e o farsă! Mă! Vezi asta, e sânge! Ai un mobil la tine? Puşcăria mă mănâncă! Dar aţi văzut că din greşeală! Tu ai mobil!? Dă-l încoace!

De fapt, las-o baltă, şi aşa era urâtă şi enervantă.

Persoana 1: Stai așa, n-ar vorbi niciodată aşa de ea!

Persoana 2: Mai ales în situația asta!

IUBITA: Bu!

Ambele Persoane se sperie tare.

Persoana 1: Sunteți nebuni!

Persoana 2: (Iubitei): Știi ce ne-am speriat!?

Persoana 1: (Autorului): Cu teatrul ăsta ai terminat!

AUTORUL: (Fugind spre Iubită): Minune, te-ai întors la mine…

IUBITA: (Respingându-l): Las’ că am auzit ce-ai spus ’nainte…

AUTORUL: Că te iubesc și nu pot trăi fără tine?

IUBITA:Nu, după, aia cu enervantă și urâtă…

AUTORUL: Dar n-am zis eu, așa scrie în piesă…

IUBITA: Și cine, mă-ta a scris piesa?

AUTORUL: Tocmai, și replica cu nu pot trăi fără tine nu era… Asta am simțit când te-am văzut așa…

IUBITA: (Mângâindu-l pe obraz): Cât de romantic… Na!

Bagă cuțitu-n el și el cade.

IUBITA: Du-te cu bine, Iubire…

Îi verifică pulsul.

IUBITA: Mai puneţi botu’ careva la faza că e mort pe bune?… Că nu prea are puls…

AUTORUL: Ai putea termina odată!? Îs mort şi morţii nu respiră.

IUBITA: Nici nu vorbesc…

AUTORUL: De fapt pot respira, trebe să stau doar nemişcat; respirarea, nu se vede din sală… Hai odată! Am murit cu mâna sub mine și începe să-mi amorțească…

IUBITA: Trebuie să plăteşti și tu cumva faptul că joc în porcăria asta.

Autorul îi trage-un şut în gleznă.

IUBITA: Bine… Bine… Gata… Maestre, cortina!

Persoana 1: Care? Pe care ai rupt-o?

Autorul se ridică.

AUTORUL: Hai acasă, Iubit-o; ți-a plăcut…

IUBITA: It was fun… Dar nu prea e Ionesco, e shakespearean…

Vor să intre în culise. Dar le taie Duhu’ lu’ Ionescu: unu’ c-un cearșaf alb tras pe cap, pe care e desenată o caricatură a lui Eugen Ionescu în loc de fifigură..

AUTORUL: O! Cine eşti tu, duh descătuşat, și mormântu’ de ce ţi-ai profanat!?

Duhu: Je sui le Duhu de Ionescu și de la Pari am venit în minunat orașu, care-l aveți aici, să mă răzbun pe cel ce viermii mi-a gonit.

AUTORUL: O! Cine îţi alungă viermii!? Tu mie zi-mi-i! Și de nu-i voi pedepsi îţi jur că cu moartea voi plăti! Spune-mi, ce nu te roade!?

Duhu: Tu, sinucide-te!

Dispare în culise.

Autorul se întoarce spre sală.

AUTORUL: A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea; este această apariţie doar un semn de falsă modestie… Sau criticii îi este fiinţarea? Hai să vedem. Îi rog pe aceia la care le-a plăcut piesa să ridice două degete, iar pe ceilalţi unu, ştiu ei care.

IUBITA: Cam mulţi arată degetu…

AUTORUL: Ți-am zis io că nu-i bun Ionescu!

IUBITA: Totuşi, sunt şi două degete.

AUTORUL: Poi, io îs supergeniu, bre.

IUBITA: Da, știi să-l plagiezi pe Kaufman…

Pornesc către culise. Autorul vrea s-o ia de după umăr. Dar ea se smulge:

AUTORUL: Acuma ce mai e!?

IUBITA: Trebuia să numeri degetele ridicate! Cum poţi fii aşa de şters şi fără personalitate!? Nu ai pic de siguranţă! Mereu tre să ţi se dea căldură…

AUTORUL: Da ce, tu nu vrei căldură!?

IUBITA: Ba, dar tu o iei pe toată. De ce să primesc eu aplauzele, nu, domnul trebe să-și numere voturile!

Cortina

Decor: Un birou la subsol

Autorul coboară în fugă și se repezește la masă. Caută nervos prin mormanul de hârtii un carnețel și un pix care scrie. Încearcă vreo cinci, tot mai nervos, până ce unul scrie. Rămâne încremenit câteva clipe. Urlă cu ciudă și durere:

AUTORUL: Uaaaahhhh!!!

Am uitat tot, n-a mai rămas nimic!

Ba da, senzația că era minunat…

Ca un pahar atârnat deasupra unui însetat…

E faină metafora asta…

Vrea s-o noteze, se oprește.

Nu acuma! Concentrează-te!

Hai, amintește-ți odată! Ți-ai tot repetat în gând până să ajungi acasă!

Dar parcă tot alt pasaj decât acel repetat și, tot sărind la el, am făcut o mâzgă cleioasă în care totul   s-a împotmolit și n-am reținut absolut nimic…

Se ia de cap și începe să urle.

Gata!!! De azi înainte nu mai zic cuvinte! Tot ce am de zis voi scrie!

Iubita Autorului coboară ca să vadă de ce urlă.

IUBITA: Ce-i cu tine!?  Ai pățit ceva!? Te-ai lovit!? De ce urli așa!? Mă sperii! Răspunde! Ce-i cu tine!?

Autorul își ia carnețelul, scrie în el ceva și i-l  întinde Iubitei.

IUBITA: (Citește): De azi înainte nu mai vorbesc cu tine.

De ce? Cu ce te-am supărat?

Autorul îi ia carnețelul, scrie în el și i-l dă înapoi.

IUBITA: (Citește): Nu-i vorba numai de tine, de azi nu mai vorbesc cu nimeni.

Da’ ce te-a apucat? De ce?

Autorul iar îi scrie.

IUBITA: (Citește): Pentru că niciodată nu mai e la fel când te așezi să scrii la masă.

Ce nu mai e la fel, dragă?

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Trăirea.

Ce trăire?

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Orice.

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Iubire, furie, ură!

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Când le povestești sună ca o chitară spartă.

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Gamma Pi acela n-are talent de fel, dar s-a îndrăgostit pe messenger.

Ce? Cum? Cine?

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Un nimeni care a scris poate cea mai frumoasă poveste de dragoste.

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Parcă ești în sufletul lui și-al ei pe rândul unu din fața scenei.

Mă, tu ai înnebunit de tot!

Autorul îi face semn să tacă și-i întinde carnețelul să scrie.

IUBITA: Ne, eu am toate doagele! Hai la masă și lasă prostiile!

Autorul nu se mișcă, ci stă cu carnețelul și pixul întins spre ea.

IUBITA: Hai, gata cu prostiile, că se răcește! M-am chinuit cu ea trei ore.

Autorul continuă să îi întindă pixul și carnețelul.

IUBITA: Nu! Nu mă prind în tâmpenia asta! Treaba ta! Nu mânca!

Până la urmă-i smulge carnețelul și scrie. El ia carnețelul și scrie. Apoi scrie ea. Și tot așa.

Fac asta tot mai repede până ce sunt striviți de un maldăr de hârtii căzute din tavan.

Intră Criticul literar.

Ia de jos o hârtie, scoate o lupă și citește. Aruncă hârtia, ia alta și citește. După zece hârtii se oprește.

CRITICUL: Ce porcării! Ce porcării banale… ce poate pentru el ar fi avut valoare… Păcat că a murit strivit de ele!

Își aprinde pipa și aruncă chibritul aprins în maldărul de hârtii. Hârtiile se aprind.

Autorul sare din maldărul de hârtii și începe să se tăvălească pe jos încercând să se stingă.

CRITICUL: Uite, asta da, e o scenă care atrage atenția…

Cortina

]]> http://fdl.ro/arteffect/feed/ 2 Scriu http://fdl.ro/scriu-2/ http://fdl.ro/scriu-2/#comments Wed, 21 Mar 2012 01:10:00 +0000 GammaPi http://fdl.ro/?p=23406 AUTORUL, IUBITA, CRITICUL

Un birou la subsol.

Autorul coboară în fugă și se repezește la masă. Caută nervos prin mormanul de hârtii un carnețel și un pix care scrie. Încearcă vreo cinci, tot mai nervos, până ce unul scrie. Rămâne încremenit câteva clipe. Urlă cu ciudă și durere:

AUTORUL: Uaaaahhhh!!!

Am uitat tot, n-a mai rămas nimic!

Ba da, senzația că era minunat…

Ca un pahar atârnat deasupra unui însetat…

E faină metafora asta…

Vrea s-o noteze, se oprește.

Nu acuma! Concentrează-te!

Hai, amintește-ți odată! Ți-ai tot repetat în gând până să ajungi acasă!

Dar parcă tot alt pasaj decât acel repetat și, tot sărind la el, am făcut o mâzgă cleioasă în care totul s-a împotmolit și n-am reținut absolut nimic…

Se ia de cap și începe să urle.

Gata!!! De azi înainte nu mai zic cuvinte! Tot ce am de zis voi scrie!

Iubita Autorului coboară ca să vadă de ce urlă.

IUBITA: Ce-i cu tine!?  Ai pățit ceva!? Te-ai lovit!? De ce urli așa!? Mă sperii! Răspunde! Ce-i cu tine!?

Autorul își ia carnețelul, scrie în el ceva și i-l întinde ei.

IUBITA: (Citește): De azi înainte nu mai vorbesc cu tine.

De ce? Cu ce te-am supărat?

Autorul îi ia carnețelul, scrie în el și i-l dă înapoi.

IUBITA: (Citește): Nu-i vorba numai de tine, de azi nu mai vorbesc cu nimeni.

Da’ ce te-a apucat? De ce?

Autorul iar îi scrie.

IUBITA: (Citește): Pentru că niciodată nu mai e la fel când te așezi să scrii la masă.

Ce nu mai e la fel, dragă?

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Trăirea.

Ce trărie?

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Orice.

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Iubire, furie, ură!

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Când le povestești sună ca o chitară spartă.

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Gamma Pi acela n-are talent de fel, dar s-a îndrăgostit pe messenger.

Ce? Cum? Cine?

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Un nimeni care a scris poate cea mai frumoasă poveste de dragoste.

Autorul scrie.

IUBITA: (Citește): Parcă ești în sufletul lui și-al ei pe rândul unu din fața scenei.

Mă, tu ai înnebunit de tot!

Autorul îi face semn să tacă și-i întinde carnețelul să scrie.

IUBITA: Ne, eu am toate doagele! Hai la masă și lasă prostiile!

Autorul nu se mișcă, ci stă cu carnețelul și pixul întins spre ea.

IUBITA: Hai, gata cu prostiile, că se răcește! M-am chinuit cu ea trei ore.

Autorul continuă să îi întindă pixul și carnețelul.

IUBITA: Nu! Nu mă prind în tâmpenia asta! Treaba ta! Nu mânca!

Până la urmă-i smulge carnețelul și scrie. El ia carnețelul și scrie. Apoi scrie ea. Și tot așa.

Fac asta tot mai repede până ce sunt striviți de un maldăr de hârtii căzute din tavan.

Intră Criticul literar.

Ia de jos o hârtie, scoate o lupă și citește. Aruncă hârtia, ia alta și citește. După zece hârtii se oprește.

CRITICUL: Ce porcării! Ce porcării banale… ce poate pentru el ar fi avut valoare… Păcat că a murit strivit de ele!

Își aprinde pipa și aruncă chibritul aprins în maldărul de hârtii. Hârtiile se aprind.

Autorul sare din maldărul de hârtii și începe să se tăvălească pe jos încercând să se stingă.

CRITICUL: Uite, asta da, e o scenă care atrage atenția…

Cortina

]]> http://fdl.ro/scriu-2/feed/ 1 Călătoria lui Gruber http://fdl.ro/calatoria-lui-gruber/ http://fdl.ro/calatoria-lui-gruber/#comments Sat, 17 Mar 2012 07:20:01 +0000 Ioana Dunea http://fdl.ro/?p=23289 Călătoria lui Gruber. Regia Radu Gabrea. Scenariul: Răzvan Rădulescu, Alexandru Baciu.

Filmul se concentrează pe motivul drumului şi pe tema iniţierii. Până aici nimic surprinzător. Început într-un compartiment de tren, cu trei ofiţeri: un neamţ, un italian şi un român. În plin război (1941). Vom afla mai târziu că italianul, Curzio Malaparte (Florin Piersic Jr.), scriitor, corespondent de război pentru Corriere della Sera, suferă teribil de pe urma unei alergii căreia îi va găsi explicaţia abia în final (e o alergie la polen). Obiectivul insistă pe nasul înroşit şi pe ochii inflamaţi ai lui Florin Piersic Jr., iar noi trebuie să ne imaginăm suferinţele străinului în drumul său spre front. Dialogul trenează, n-are ritm, se lăbărţează, fălcile specatorilor se încleştează, ochii se împăienjenesc de somn.

Suntem în Iaşi, în plin război, un Iaşi sărăcăcios, cu un decor de carton, cu personaje fantoşă, necredibile, care par să treacă de două ori prin faţa camerei. Intenţia regizorală e de veridic, rezultatul e însă caricatural.

Curzio Malaparte, cel în jurul căruia gravitează restul personajelor, e şters, nu convinge, se căzneşte să fie nervos, să sufere, să fie surprins. Este economicos în gesturi, vorbe, trăiri. Priveşte condescendent tot circul din jurul său ( căutarea unui medic evreu, singurul care i-ar fi putut pune diagnosticul corect). Pe această intrigă superficială se ţese intriga profundă („adevărul ascuns şi sistematic deformat” după cum spune Radu Gabrea), pogromul din Iaşi: Grumer, medicul alergolog, se află într-un tren alături de alţi cetăţeni evrei, duşi într-o destinaţie incertă. Cel care nu a adormit de la prima secvenţă a remarcat un artificiu (trenul ofiţerilor se intersectează cu un tren marfar, cu îngrăşământ – în fapt, este un tren cu evrei în stare de putrefacţie). Dar pentru a afla asta trebuie să vedem birocraţia din armata română formată din isterici, abulici, mitocani, cu două personaje emblematice: colonelul Niculescu Coca (Claudiu Bleonţ) şi şeful poliţiei, Stavarache (Răzvan Vasilescu). Corespondentul nostru rafinat este într-un labirint fără ieşire, purtat dintr-un spaţiu în altul, de la un incompetent la altul, înjurat neaoş (fără a şti, pentru că la rândul său e incompetent lingvistic – nu ştie limba română), cu ochii din ce în ce mai lăcrimaţi, sufocându-se, leşinând. Iar medicul nu vine!

Secvenţa cea mai intensă este lângă trenul cu evrei (din care se aud glasuri stinse), suspansul fiind repede înăbuşit de imaginea unei gropi comune în care sunt cadavre acoperite cu var. O scenă din care s-ar fi putut trage un mare profit estetic, dar care sfârşeste prin a fi anostă şi lipsită de emoţie. Şi totuşi medicul nu e în acea gropă comună (este o confuzie onomastică, tatăl său este). Gruber, alergologul, s-a salvat şi îl consultă meticulos pe Malaparte, fără a-şi ascunde suferinţa. Marcel Iureş, Gruber în film, este prea parcimonios, prea elgant în atitudine şi gesturi, prea suferind pe faţă.

Singurul care se reţine este Claudiu Bleonţ (guraliv, temperamental, grotesc, caricatural). L-am mai văzut în rol de ofiţer în filmul plin de poezie şi delicateţe al lui Pintilie (O vară de neuitat). Aici tuşele sunt violente, sar în ochi şi zgârie privirea.

Filmul se termină brusc la preludiul unui banchet în care strănii (2 italieni şi un neamţ) închină un pahar de vin. Cinism, istorie agresivă şi necruţătoare, privire piezişă asupra unor evenimente dramatice?

Suntem lămuriţi în final că ficţiunea a fost pe jumătate, că Malaparte a existat şi a scris în romanul său Kaputt despre această experienţă a pogromului de la Iaşi, că omul nu a fost indiferent aşa cum a părut personajul pe tot parcursul filmului.

Găsesc Călătoria lui Gruber un film caricatural, jucat mediocru, simplificator, incapabil să urmărească un eveniment dramatic, eşuând şi la capitolul vedere din subterană şi la privirea neutră, de pe margine, a observatorului fin. E un film despre război care pierde pe toate fronturile.

]]> http://fdl.ro/calatoria-lui-gruber/feed/ 4 GLADIATORUL CU ACORDEON – Piesă de teatru în 4 acte http://fdl.ro/gladiatorul-cu-acordeon-piesa-de-teatru-in-4-acte/ http://fdl.ro/gladiatorul-cu-acordeon-piesa-de-teatru-in-4-acte/#comments Fri, 16 Mar 2012 09:29:57 +0000 Albert Cătănuș http://fdl.ro/?p=23270 PERSONAJE

1. VAMEŞUL 1 (V1) – gras, 44 ani, poartă uniformă de vameş (sau o haină pe care scrie „vameş”).
2. VAMEŞUL 2 (V2) – slăbuţ, 15 ani, vestimentaţie tipic vârstei pentru un tânăr din Europa Occidentală, blugi largi, adidaşi, placă de Ipod, etc
3. CĂLĂUZA (C) – 33 ani, atletic, tatuat pe braţe şi pe corp.
4. TRANSFUGUL (T) – 25 ani, îmbrăcat în costum sport, fes pe cap şi o geantă de voiaj pe umăr.
5. AURORA (A) – călăuza luminoasă, 24 ani, sâni mari, îmbrăcată aproape provocator în haine albe, poartă o coroniţa de flori deasupra părului lung şi blond.

ACTUL I

(Notă: Nu doar vameşii de la graniţa ţărilor opresc străinii să intre în ţară ci şi oamenii din interiorul unei ţări ridică graniţă între străini şi cetăţenii autohtoni, de aceea personajele cu denumirea vameşi sunt oameni normali, sunt proprii lor vameşi)

Scena 1

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2). Decor: Pe scenă există un zid de cărămizi aşezat perpendicular cu sala, înalt de peste 2 m, zidul desparte scena în două arii egale, dispus de aşa natură încât vizibiliatea din sală să fie bună. Pe partea unde stau vameşii există o canapea roşie, o masă cu 4 scaune, un frigider, un televizor, un pupitru (un living normal). De partea cealaltă a zidului nu există nimic).

(La ridicare cortinei V1 face instrucţie cu V2. Partea lor de scenă este puternic luminată, de partea cealaltă a zidului beznă completă).

V1 (strigând puternic) –Culcat! Drepţi! Culcat! Drepţi!

V2 execută destul de abil ordinele strigate de V1. Toată scena durează aproximativ 30 de secunde.
V1(scoţând din buzunarul drept al cămăşii de uniformă un fluier cu şnur şi fluieră prelung) – Gata! Instrucţia de front s-a terminat! Urmează ideologia. La masă, fuga marş! (fluieră din nou).

V2 fuge repede la masă şi se aşază pe un scaun. V1 îl urmează cu o figură mulţumită.
V1 (cu un ton părintesc) – Doreşti ceva, fiule? Un suc, o prăjitură?
V2 (gâfâind) – Un suc 0% cofeină, cu aromă de lămâie. Ce trebuie să facem la ideologie?
V1 (deschide frigiderul şi ia o cutie de suc) – Ţi-ai luat azi vitaminele?
V2 – Da, le-am luat azi dimineaţă când am mâncat cereale.
V1 – Bun, hai să trecem la partea teoretică (se aşază la pupitru şi începe să răsfoiască notiţele aflate dedesubtul mâinii lui, începe brusc să vorbeacă cu emfază)
De partea cealaltă a zidului se află o lume plină de borfaşi, de ingraţi. de şomeri, de violatori şi de muncitori necalificaţi. Conform studiilor (răsfoieşte iar printre hârtiile de la pupitru) de partea cealaltă a graniţei există 20% analfabeţi în rândul adolecenţilor. Adică (cu ton părintesc) aceşti 20% sunt viitori infractori într-o lume săracă. O parte dintre ei, o mare parte dintre ei vor încerca să sară acest zid şi să ne fure portofelul sau televizorul din cameră. O altă parte dintre aceşti infractori vor încerca să sară acest zid creat în urmă cu 50 de ani de bunicii noştri pentru a cerşi în metrou sau pentru a fura din super-market-uri.
V2 (ridică mâna, semn că vrea să întrebe ceva)
V1 (binevoitor) –Da, fiule, ce este?
V2 – Cum arată aceşti adolescenţi?
V1 (răsfoind prin hârtii) – Au două mâini, două picioare, aleargă mai repede decât hienele, au un accent deplorabil, se exprimă mult prin semne şi scuipă pe stradă.
V2 – Am şi eu câţiva prieteni din liceu la fel ca ei.
V1 – Da? (pe gânduri) Să renunţi la ei (cade iar pe ganduri).
V2 – Pa Alan, se exprimă mult prin semne, ceva de genul „ridică degetul mijlociu în sus”, demonstrativ. Pe John, care scuipă mult pe stradă, pe Tom…
V1 (întrerupându-l) – Alan, nu este fiul şefului poliţiei?
V2 (dând din cap) – Chiar el, este prietenul meu cel mai bun. M-a învăţat cum să merg cu metroul fără să plătesc.
V1 (contratiat) – Incredibil. Şi ai acceptat?
V2 (extaziat) – De multe ori, este aşa distractiv….
V1 (ferm) – Să nu mai faci niciodată aşa ceva. Şi să nu mai umbli cu acest pungaş. Incredibil! Nu pot să cred, am să iau măsuri imediat. (Scoate din buzunarul pantalonilor un telefon mobil şi începe să formeze grăbit pe tastatură)
Alo, bună ziua! Şeful poliţiei?…Directorul liceului vă dernajează….am aflat că fiul dumneavoastră şi fiul meu eludează legea precum străini: circulă cu metroul fără bilet (pauză)…Da, exact! Incredibil! (pauză)…Exact ca toţi derbedeii ce vin din afară (pauză). Da, trebuie să luăm măsuri urgente….Înţeleg. …Da…Înţeleg….Vă doresc o zi minunată….Mulţumesc. Cu respect. (Îşi introduce celularul la oc în buzunarul pantalonilor şi se întorce spre fiul său) Deci, tinere, niciodată să nu mai săvârşeşti asemenea fapte reprobabile. Ceea ce ai făcut tu este imoral şi de neiertat (face o pauză ca urmare a unei revelaţii brusce) Dar cu banii de la metrou ce aţi făcut?
V2 (prins pe picior greşit) – Păi… I-am…
V1 (răbdător dar în acelaşi timp ameninţător) –I-ai …
V2 (acelaşi joc de mai sus) –I-am…
V1 (acelaşi joc de mai sus) – I-ai…
V2 (aceleaşi joc) – I-am…
V1 (acelaşi joc, dar şi mai ameninţător) – I-ai…
V2 (repede) –Îţi spun, dar promite-mi că nu mă cerţi.
V1(nervos) – Pentru numele lui Dumnezeu, spune ce ai făcut cu banii pe care ţi-i dau zilnic?
V2 (dintr-o suflare) –I-am dat unei marocance, Jasmine, să-şi cumpere un big mac la pauza de masă. Ştii, Mc Donald-ul de lângă liceu.Tatăl ei este în şomaj, iar mama ei a rămas fără job. Nu mă vei certa, nu, tată?!
V1 (îngândurat) – I-ai dat lui Jasmine? Înţeleg…Şi Alan, fiul şefului poliţiei tot lui Jasmin i-a dat banii lui de metrou? Ţie îţi place de Jasmine?
V2 – Îi cumpără bilete la metrou. Nu îmi place de ea, e prea vorbăreaţă şi în plus poartă tot timpul burcă.
V1 -Şi dacă nu-ţi place de ea , de ce îi cumperi de mâncare şi celălalt îi dă bani de metrou?
V2 –Pentru că ne ajută la matematică. Este cea mai bună la mate din toată clasa. Nu există vreo problemă de geometrie în spaţu care să-i reziste. Este o vrăjitoare în sens matematic.
V1(contrariat) –Incredibil, o străină e cea mai bună elevă la matematică din toată clasa. Ce va ajunge din ţara asta? Aici e problema. Străinii sunt deştepţi. Ne vor lua locurile de muncă bine plătite iar noi vom face treburile murdare ale societaţii. Grav…
V2 –Parcă spuneai că străinii sunt agramaţi…
V1 –Hm….Vorbeam de cei care vor să sară zidul. Vin până aici să înveţe să-ţi fure ţie şi lui Alan, lui Tom, viitorul…
V2 – Tată, străinii sar zidul ca să înveţe carte sau ca să cerşească în metrou?
V1 (nervos) –Culcat! Drepţi!
V2 execută oarecum amuzat ordinele tatălui său.
V1 (răspicat) –Culcat!Drepţi!Culcat! (se apropie de fiul său în timp ce acesta este la podea aşteptând următorul „drepţi”, se apleacă şi îi strigă la ureche) Să nu ai niciodată încredere într-un străin! Vor să-ţi fure portofelul, jobul, prietena, maşina, telefonul mobil. Am muncit sute de ani ca acest popor să fie un simbol al umanităţii. Nu voi lăsa ca acest mit să fie distrus de o marocancă pricepută la geometrie în spaţiu. Începând din clipa asta te pui cu burta pe manualul de geometrie în spaţiu şi să nu mai aud în viaţa mea că i-ai plătit meditaţiile cu big mac-uri. Ai înţeles?
V2 (de jos) –Da.
V1 – Nu am auzit. Drepţi!
V2 (sare ca un resot în picioare) –Da! Am înţeles!
V1 (privindu-l în ochi) – Ce ai înţeles?
V2 (tare) – Că niciun străin nu se pricepe la geometrie în spaţiu.
V1 – Nu s-au priceput niciodată! Sunt foarte supărat pe tine, fiule! Am auzit lucruri incredibile despre tine şi prietenii tăi. Voi ar trebui să duceţi mai departe această ţară. Această ţară minunată şi binecuvântată de Dumnezeu. Străinii nu vor să ducă ţara asta în acelaşi loc. Planul lor este mult mai perfid. Dar nu înţelegi tu toate astea la vârsta ta…mai trâziu poate….Ceea ce vei face tu acum este să îţi iei manualul de geomatrie în spaţiu şi vei patrula în faţa zidului ca să protejezi această ţară aşa cum au făcut şi strămoşii tăi sute şi sute de ani. Ţara asta e doar a noastră şi nu o vom împărţi cu niciun geniu în matematică, hoţ din supermarket sau cerşetori din metrou. Hai, executarea!

(V2 apucă o carte din raft şi citind din ea se plimbă pe lângă zid. Lumina se stige treptat în timp ce în partea cealaltă a scenei se luminează treptat).

Scena 2

(Transfugul (T), Călăuza (C). Din fundal începe să se audă melodia Enyei „Now we are free” şi în scenă apare din partea dreaptă Transfugul)

Transfugul (T) (tare cât să acopere muzica) – Ştii cum mă simt acum? Ca un gladiator în arenă! Lupt pentru familia mea care aştepată bani prin Western Union. Trebuie să mă bat cu o întreagă civilizaţie pentru ca mama să aibă bani să plătească întreţinearea şi să pună pe masă ceva de Crăciun. Trebuie să mă bat cu lei, cu elefanţi, cu vameşi, cu poliţia, cu serviciul de imigraţie şi cu accentul meu groaznic deprins din liceu pentru ca să-mi pot cumpăra un laptop. Înţelegi?! Toată lupta mea, toată fuga asta prin pădure şi prin ierburi înalte nu o fac decât pentru a-mi cumpăra puţină fericire mie şi familiei mele.

(În spatele lui apare Călăuza (C) . Muzica se opreşte)

C (nervos) – Mai încet. Ce dracu ai? Vezi graniţa? Nu o strica la urmă! Hai dă-mi restul de bani că vreau să spăl putina. E prima şi ultima oară când mai călăuzesc un nebun ca tine. Mi-ai scos peri albi, frate. Ai vorbit non-stop. Ce dracu ai?! Eşti nevorbit de un secol? Sau ce? Să moară mama, dacă nu vă selectez înainte de a vă lua pe fâşie cu mine. Nebuni de-o parte, oamenii întregi de celalaltă parte, să moară fraţii mei, dacă nu vă triez! Hai marcă banii la băiatu’ că mă aşteaptă treburi acasă. N-am mai făcut sex demult. Am o piţipoancă bună acasă. De abia aştept să o fut.
T (se întoarce brusc spre el) –Nţţ. Nu vezi niciun ban până nu mă văd de partea cealaltă a zidului. Aşa ne-a fost înţelegerea. Jumătatea când plecăm, jumătate când sunt dincolo. Trebuie să respecţi înţelegerea. Când ajung dincolo de zid îţi dau şi restul de bani.
C (se repede spre el) – Bă! Tu vrei să te bat aici!!! Ce dracu ai!!!? Nu vezi zidul în faţă?! Îl sari. E simplu, îl sari!
T – Şi vameşii?
C – Vameşii sunt nişte fraieri.
T – Ai spus că vei mitui vameşii să mă lase să trec de partea cealaltă a zidului. Să trec fără nicio problemă. Te citez: „Ai să treci în cealaltă ţară ca şi cum ai păşi dintr-o cameră în alta, frate!”
C –Frăţie, ascultă puţin la fratele tău. Ascultă cu atenţie, e tura aia nasoală. Dacă vrei să te trec acum mai dai în plus. Nu am nicio tovărăşie cu vameşii ăştia doi de acum. Nu-i cunosc. Am ajuns mai târziu. Înţelegi? Sau marci la băiatu încă 200 de euroi şi mă duc acum să vorbesc cu ei.
T – 200 de euro, zici? (cade pe gânduri) 200 de euro mai am toţi banii. Ce-o să mai mănânc? Unde o să dorm? Cu ce-o să mai sun în ţară? Trebuie să o sun pe mama să-i spun că am ajuns cu bine. De două zile umblu numai prin păduri şi merg pe ascuns în tiruri. Îţi dau 100 de euro, ce zici?
C – Bă! Tu eşti nebun la cap?! Ce să fac cu 100 de euro. Să mă şterg cu ei la fund?! Tu nu înţelegi că trebuie să dau şpagă la vameşi. Degeaba te lauzi tu că ai făcut facultatea de matematică! E tura aia nasoală. Nu am nicio tovărăşie cu vameşii ăştia. Şi în plus, vreau să-ţi spun ceva frate: dacă, la dracu, tura bună intră în gardă peste o săptămână? Ce dracu fac până atunci. Dacă îmi fute altu’ piţipoanca! Hai las-o pe mă-ta c-o suni tu. Uite (îi întinde câtvea fise) îţi dau eu nişte mărunt să o suni.
T (îngândurat) – Şi bani de mâncare. De un motel ieftin, măcar vreo 3-4 zile?…
C – Eşti prost tare de tot. Bă, eu când am trecut prima dată dincolo de zid aveam cinci euro în buzunar. Furi şi tu dintr-un supermarket nişte haleală şi dormi sub pod. Ce dracu?! Tot eu să te învăţ?! E cald afară. Numai să fii cu ochii în patru după gabori să nu te prindă pe sub poduri. Atât! Hai, fii şmecher! Ciordeşti şi tu haleală dintr-un supermarket şi dacă vrei bani de ţigări sau ca să-i trimiţi lui mă-ta nişte lovele acasă cerşeşti şi tu prin metrouri. Cel mai bine este în linia 9, trece prin cartiere de bogătaşi şi ăia or să-ţi dea garantat. Când vezi că vine poliţia, te prefaci şi tu că eşti un călător oarecare, frate. Frate (foarte persuasiv) trebuie să fii şmecher dincolo de zid. Dă-o dracului de facultate, nu-ţi foloseşte la nimic când eşti un imigrant ilegal.
(iluminat de o idee) Ştii ce trebuia să îţi iei tu în geanta asta de voiaj în loc de cărţi de mate, fraiere, trebuia să-ţi iei un acordeon. Te învăţam eu un vals, două. Ştii câţi am trecut eu dincolo cu acordeoane cu tot, aoleu! O grămadă! Ditamai grămada!
T (iritat) – Un acordeon în geanta mea în locul cărţilor? Un acordeon? Ideea îmi repugnă. Mă face să vomit. Părinţii mei, părinţii mei sunt nişte oameni respectabili, profesori de liceu. Cum crezi că eu aş putea să-i dezamăgesc şi să cânt la acordeon în metroul unei ţări străine? Crezi că eu însumi am terminat cea mai prestigioasă facultate de matematică din ţară ca să ajung un paria într-o ţară străină cântând fals la un acordeon stricat pentru 50 de euro în metrou! Ţi-o spun eu: Niciodată! Să fur din supermarket? Niciodată! Să dorm sub un pod pentru un laptop performant? Niciodată! Mai bine mă întorc înapoi în ţara mea şi continui să predau matematica pe un salariu de mizerie decât să fiu acordeonist-cerşetor în capitala luminilor! Niciodată.
Nu-ţi mai dau niciun ban. Niciun euro. Şi nici cealaltă jumătate din bani. Adu-ţi aminte, banii sunt încă la mine (accentuat). Prietene, banii sunt la mine.
C (râzând) – Ce fraier eşti tu cu toată facultatea ta de matematică . Ha-ha! Păi, frate, ce-o să faci înapoi în ţară? Babalâcii tăi au făcut împrumut la bancă să îţi finanţeze călătoria dincolo de zid. Sunt datori vânduţi. Nu fi prost. Într-un an dincolo de zid strângi destui bani să plăteşti datoria. Vrei să-i ruinezi acum când mai au puţin până la pensie? Eşti prost! Eşti prost făcut grămadă. Dormi câteva zile sub pod, cânţi o lună prin metrou, furi două-trei zile din supermarketuri până îţi găseşti undeva să plăteşti o cameră cu chirie. Dacă te întorci acum înapoi cu jumătate din bani cheltuiţi aiurea, trebuie să-ţi vinzi un rinichi ca să plăteşti datoriile.

(Muzica începe din fundal. T se apropie de zid şi se aşază în fund cu spatele sprijinit de el. Un fascicul de lumină îl fixează de sus. Restul scenei se întunecă. Îşi ia capul în mâini)

T (uitându-se în sus) –Doamne! Doamne-Dumnezeul meu. Nu ţi-am cerut niciodată nimic! Nu te-am căutat niciodată. Ştiu că ai probleme mai grave pe lumea asta decât un biet transfug care vrea să-şi vândă un rinichi. Nu vreau să-ţi cer bani, nu vreau să te rog pentru fericirea mea, vreau doar un lucru insignifiant pentru tine, Dumnezeule mare. Trimite-mi, te rog din tot sufletul meu o călăuză mai bună măcar pentru o secundă să-mi arate calea de dincolo de zid. O secundă, Doamne! Atât te rog. Doar o secundă am nevoie de o călăuză să-mi indice calea bună să pot trece de acest zid. Sunt un om bun, n-am furat în viaţa mea nimic, nu am lovit pe nimeni, nu am făcut rău nimănui. Doamne, sunt un ilustru anonim. Nu am de gând să pornesc niciun război, nicio cruciadă, nu vreau decât o viaţă mai bună, o viaţă plină de speranţe. Ştiu că pentru tine e ca şi cum ai plesni din degete şi eu m-aş fi născut de prima dată dincolo de acest zid într-o lume mai bună. Dar nu îţi cer să întorci timpul înapoi pentru un anonim. Ştiu că n-o să fiu niciodată preşedinte de stat, şef de bancă, director de liceu, nici măcar conductor de metrou n-o să fiu. Şi nici nu vreau aşa ceva. Îmi doresc un salariu decent, o casă cu trei camere, o familie cu doi copii. Doamne! Nici măcar nu vreau maşină, căci mă pot duce la serviciu cu metroul. Vreau o viaţă mai bună pentru cei doi copii ai mei nenăscuţi încă, atât. Vreau ca tatăl şi mama lor să aibă joburi decente şi o casă unde să locuiască. Atât, Doamne! Nu-ţi cer decât o călăuză pentru câteva momente. Sunt convins că planeta stă să se prăbuşească, dar ajută-mă, te rog din suflet, ajută-mă. Vreau ca cei doi copi ai mei nenăscuţi să aibă un tată cu doi rinichi.

(Muzica se opreşte treptat, simultan cu luminile care se reaprind în partea lor de scenă.
Călăuza este în picioare privindu-l)

C – Hei, ai aţipit pentru 10 minute. eşti foarte obosit. Trebuie să-mi dai restul de bani. Uite care e treaba, frate. Pe mine mă dore fix în pulă de familia ta şi de tine. Că o să dormi sub poduri sau o să cerşeşti cu acordeonul prin metrou nu e treaba mea. Eu te-am adus până la acest zid, aşa cum ne-am înţeles (Scoate de la spate un cuţit imens). Dă-mi lovelele mele până nu-ţi fac două buzunare pe faţă. BANII mei! Să moară fraţii mei, dacă nu te tai ca pe un pui de găină chiar în faţa zidului. Şi mă piş pe ei de vameşi. Baniiiii!!!!
T(se ridică calm) – Prietene, stai calm. Am vorbit cu Dumnezeu. Îmi trimite o călăuză care să mă treacă dincolo de zid.
C – Mă piş pe tine şi pe dumnezeul mă-tii. Banii mei!

(T îşi introduce mâna drept în sân şi scoate nişte bancnote, pe care începe să le numere)

T – Poftim cealaltă jumătate de bani. (Îi întinde hârtiile de bancă)
C – Şi de ce ai făcut tot circul ăsta? (Foarte relaxat, îşi ascunde cuţitul la spate) Ştiam eu că eşti băiat deştept. Ideea e că te tăiam ca pe un porc dacă nu-mi făceai plata.
T – Ştiu. Sunt convins.
C – Pe mine mă ştie multă lume. Aduc la zid 4-5 inşi pe lună Acum două luni am trecut dincolo de zid o familie de ziarişti şi cu copilul lor. 5000 de euro mi-am scos.Acum el munceşte în construcţii şi ea îngrijeşte de o bătrână. Avantajul lor e că ştiau limba. Nu câştigau în viţa lor atâţia bani în ţară. prietene, dincolo de zid e o altă lume, dincolo de zid nimeni nu moare de foame. Până şi cerşetorii lor trăiesc mai bine decât profesorii universitari de la noi (îi face cu ochiul). Şi dacă îmi dai încă 200 de euro aranjez eu cu vameşii să închidă ochii când sari zidul.
T – Nu, mulţumesc. Nu voi sări niciun zid, voi trece prin el. Ai să vezi. Mi-a părut bine de cunoştinţă. (Se aşază în fund cu spatele la zid) Ai grijă pe drumul de întoarcere. Şi distracţie plăcută cu prietena.
C (puţin mirat) – Ce faci? Nu fi prost, te ajut eu. 200 de euro şi eşti dincolo de zid într-o clipită.
T – Nu, mulţumesc. Aştept pe cineva care o va face gratis.
C – Pe cine?
T – E mult de explicat. E un fel de înger.
C – Ce înger? Ai luat-o razna, profesore?! Nu există niciun înger pe planeta asta. Singurul înger pe care-l cunosc este hârtia de 100 de euro (Scoate o hârtie de 100 de euro şi i-o flutură prin faţa ochilor) Cu câţi mai mulţi îngeri ai în buzunar, cu atât o duci mai bine prin iadul ăsta. Ha-ha!
T – Mulţumesc frumos. Aici ne despărţim. Rolul tău în viaţa mea a luat sfârşit. O după-amiază plăcută îţi doresc.
C (jignit în amorul propriu) – Du-te dracului!

Cortina

ACTUL II

(Zidul este aşezat în aşa fel încât spectatorii pot vedea ce se întâmplă de amble părţi ale lui. Pe de o parte a zidului este livingul normal, de cealaltă parte a lui este interiorul unui vagon de metrou).

Scena 1
(Vameşul 2, Transfugul şi Aurora)

(Vameşul 2 (V2) şi Transfugul (T) se află în partea scenei cu interiorul vagonului de metrou. Pe unul din scaunele vagonului e aşezată şi Aurora, cu faţa spre public. Din difuzoare se aude: „Atenţie se închid uşile! Următoarea staţie este Piaţa Revoluţiei!” . P e o banchetă V2 şi T discută. T îi explică ceva acestuia arătând ceva pe o carte. V2 scoate din rucsac un caiet pe care îl întinde lui T).

T – Fii atent! E foarte simplu. Volumul acestui paralelipiped îl poţi afla dacă afli latura A, care este şi prima necunoscută.Cunoşti doar valoare unghiului, bisectoarea care desparte unghiul dintre latura A şi latura B. Valoarea laturii B o cunoaştem. Unghiul este de 45 de grade. Deci, este un pătrat. Asta înseamnă că A este egal cu B.
V2 – Uimitor. Nu m-aş fi gândit niciodată la gradele unghiului. Ai dreptate este de 45 de grade. Asta înseamnă că unghiul format de laturile A şi B sunt de 90 de grade. Super. De unde ştii toate astea?
T – Le predau elevilor ca tine în ţara mea, exact acelaşi tip de probleme E o problemă mai mult de logică decât de geometrie în spaţiu.
V2 – Mulţumesc frumos.
T – Pentru nimic.
V2 – Dar unde ai învăţat limba noastră?
T – În liceu- Am un accent groaznic, nu?
V2 – Nu chiar. Poate părea că eşti din Nord cu accentul ăsta. Ha-ha!
T – Nu ştiam că am accent nordic…
V2 – Şi totuşi….Cum se face că ai ajuns să cânţi la acordeon în metrou pentru un pumn de mărunţiş?
T (trist) – Tatăl tău s-a născut pe o parte norocoasă a zidului.
V2 – Nu înţeleg…
T – Ţara mea este săracă, profesorii de la mine din ţară emigrează în ţara ta bogată pentru a munci pe şantier sau pentru a deveni grădinari.
V2 – Cum poate fi un profesor de liceu sărac? Orice profesor din ţara mea îşi permite multe lucruri din salariul său.
T- Eu de abia îmi permiteam să supravieţuiesc. Nu aveam bani nici de ieşit la o cafea cu iubita mea.
V2 – Nici măcar nu mergeţi să mâncaţi la big mac?
T – HA-HA. Ăsta e un lux. Să mănânci la big mac e un lux. O extravaganţă.
V2 – Există totuşi o asemenea ţară pe această planetă unde simplu fapt de a mânca un sandviş în oraş să fie socotit o extravaganţă?
T – Oho….Sunt mai multe ţări sărace decât îţi poţi tu imagina, scumpule.
V2 – Şi în timpul liber ce faceţi voi în ţara voastră?
Cum vă distraţi? Există măcar ceva să vă distreze? Ceva ieftin şi accesibil?
T – Dragostea este accesibilă tuturor.
V2(meditativ) – Am înţeles.
T(adoptă şi el aceeaşi atitudine meditativă) Mda….
V2 – T epot întreba ceva fără să te superi?
T – Dacă pot, îţi voi răspunde!
V2 – Cam cât câştigi cântând fals cu acordeonul în metrou? Căci, scuze de impoliteţe(râde) cânţi fals.
T (râde şi el) – Ştiu că valsez groaznic… Oricum câştig mai bine decât un profesor în ţara mea.
V2(trist) – Am înţeles.
T(trist) – Mda…Asta e.
(Din difuzoare se aude: „Staţia Piaţa Revoluţiei!”)
V2 – Hai, trebuie să coborâm.
T – Nu, nu pot. Mai trebuie să cânt, pentru că….
V2 (foarte rugător) – Hai, te rog, hai.(Îl apucă de mână şi îl trage spre ieşirea din scenă)
T- Nu pot, poate cu altă ocazie.

(Vameşul 2 iese grăbit din scenă în timp ce din difuzoare se aude: „Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia Calea Luminii”).

Scena 2

(Aurora şi Transfugul)
(Transfugul îşi ia acordeonul şi începe să cânte fals un vals. Se aude zgomotul metroului în mişcare. Cântă aproximativ 2 minute apoi îşi lasă acordeonul pe scaun şi se uită pierdut pe geam.
Din difuzoare se aude „Atenţie! Se deschid uşile! Staţia Luminii.”)

Scena 3

(Prin partea dreaptă a scenei intră Vameşul 1 şi Călăuza)
C (apropiindu-se de T) –Ia zi, frate, câţi bani ai făcut până acum?
(T îl ignoră privind spre geam în gol, spre lateralul scenei.)
C (destul de tare) – Alo! Nu se aude? Şeful acordeoniştilor! Ha-ha! Zi, bă! Cât caşcaval ai făcut până acum? Ai să mă împrumuţi şi pe mine cu 20 de euro?
T (bagă mâna în buzunar şi aruncă pe jos monede şi hârtii de bancă) – I-ai pe toţi!
C (se apleacă şi adună banii de pe jos) – Tot nu ai renunţat la ideea leşinată de a-ţi vinde un rinichi?
T – Mai am nevoie de 50 de euro. Azi îi fac şi îmi iau bilet de autocar pentru ţară. Peste două săptămâni îmi programez operaţia. Am stabilit multe detalii cu receptorul rinichiului prin email.
C – 50 de euro cu ăştia 20 pe care mi i-ai dat?
T – Mai contează?
C – Eşti prost făcut grămadă!
T – Se pare că da.
(Îşi ia acordeonul de pe scaun, se ridică şi începe să falseze ca de obicei. Se apropie de V1, care, aproape jenat, bagă mâna în buzunar scoţând câteva monede pe care i le aşează în cutiuţa de metal pe care T o împinge cu piciorul în timp ce se deplasează prin metrou. T se apropie de Aurora.)
A (pipăindu-se prin buzunare, zâmbitoare) – Îmi cer iertare! Nu am bani să-ţi dau. Îţi pot oferi un rinichi?
T (contrariat) – Poftim?
A – Spuneam ceva de bani, nu am, îmi cer scuze.
T – Şi aţi spus ceva şi de un rinichi. Sau mi s-a părut mie?
A (zâmbeşte) – Am avut puţină treabă, de asta am întârziat. Îmi cer scuze încă o dată.
T – Sunteţi de la poliţie?
(Călăuza a remarcat dialogul între cei doi. Se apropie când aude cuvântul „poliţie”.)
C (Se apleacă după cutiuţa cu bani şi apoi îl apucă pe C de braţ) – Hai să mergem! (către A) Ne cerem scuze pentru deranj, domniţă. Plecăm imediat. (Cei doi se îndepărtează de A, venind spre spectatori) Cine e bucăţica aia? (Îşi întoarce capul spre ea.) Da’ e bună-rău! Ce m-aş juca cu cătuşele cu doamna poliţist prin pat!
T (speriat) – Crezi că e de la poliţie?
C- Nu ştiu, dar aş fute-o! Poate că da. Hai să ne tirăm de aici că oricum e vagonul aproape gol. Hai să ieşim la suprafaţă şi vii mai târziu. Aşa, preventiv. (se întoarce iar spre A) Mamă-mamă! Da’ e bunăăăăăă!

(Cei doi se precipită spre ieşirea din scenă. T se apleacă şi ridică de jos ceva ce pare a fi un portofel!
T- Stai să văd ce e?
C- Lasă că vezi după ce ieşim.
(Cei doi ies din scenă.)

Scena 4

(V1 şi A)

(V1 se apropie de A)
V1 – Îmi permiteţi?
A – Cu plăcere.
(V1 se aşează lângă A)
V1 – Scuzaţi-mă că sunt atât de indiscret. Dar ce aţi discutat cu cei doi imigranţi de au ieşit atât de repede din vagon? Apropo, cel cu acordeonul falsa groaznic. Eu i-am dat absolut de jenă, de regulă nu sponsorizez statul degeaba şi impostorii.
A – Nu e nicio problemă, mă puteţi întreba orice. Nu am avut bani la mine şi mi-am cerut scuze.
V1 – Cum se poate ca o domniţă atât de stilată să îşi ceară scuze în faţa celor doi imigranţi? Trebuie făcut ceva împotriva acestui val de străini care pare să nu se mai termine niciodată. Cântatul la acordeon ăn metrou este de fapt o cerşetorie mascată. Nu înţeleg cum guvernul nostru nu ia măsuri drastice împotriva acestor derbedei veniţi din afară?
A (zâmbeşte) – Ce poate face un guvern?
V1 (sigur pe el) – Să aloce fonduri pentru ridicarea unui zid la graniţă. Aşa cum există în alte ţări. E ţara noastră, nu a acestor cerşetori veniţi aici doar pentru pungăşii.
A – Vă asigur că unii dintre ei sunt minunaţi. Cum era, de exemplu, acel tânăr care cânta la acordeon.
V1 – Dacă sunt atât de minunaţi, de ce nu rămân în ţara lor?!
A – Eu trebuie să cobor aici. Mă scuzaţi. Mi-a făcut plăcere. Vă doresc o zi deosebită!
V1 (se ridică, privind-o pofticios) – Mulţumesc, şi eu vă doresc o zi splendidă, la fel ca dvs.

(A iese din scenă.)

Scena 5

(V1)
V1- Asta ne trebuie! Un zid! Un zid imens la graniţa ţării care să ne protejeze de invazia acestor derbedei cu acordeon.

Cortina

ACTUL III

(Aurora(A), Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2). Zidul împarte la fel scena în două numai că este poziţionată paralel cu spectatorii. În faţa zidului se află livingul familiei de vameşi iar dincolo de el sunt cei doi, Călăuza şi Transfugul, pe care însă spectatorii nu-i pot vedea).

Scena 1

(Pe canapea stă întins foarte relaxat V1 cu o carte în mână citind. V2 se plimbă încet prin faţa zidului cu un manual de geometrie în spaţiu. În tot acest timp printre cei doi şi mobila din living se plimbă Aurora (A), care poate ridica eventual şi reaşeza la loc diverse obiecte din living. Pentru vameşi, Transfug şi Călăuză, Aurora este invizibilă).

Aurora (îndreptându-se spre public) – Mie îmi plac dramele. Specialitatea mea ca înger, ca să spun aşa. Bon. Ce avem noi aici? Două popoare, două civilizaţii. Un popor bogat şi unul mai sărac. Când se ciocneşte bogăţia cu sărăcia inevitabil se produc drame. Mă rog, pe planeta asta se petrec un număr aproape infinit de drame zilnic: de unghia ruptă a unei starlete, până la genocidul african. Treaba mea este să gestionez cu blândeţe aceste drame şi în tot acest timp să pară că intervenţia mea este fortuită, un fel de destin norocos… Aşadar să trec la treabă. Situaţia e simplă: între aceste două popoare este un zid. (Se apropie de zid şi ciocăneşte în el.) Acesta. E un zid solid. Prima problemă. Ce caută acest zid între aceste două popoare? Răspunsul îl dau tot eu pentru că ei nu sunt conştienţi de prezenţa mea aici, pentru ei sunt invizibilă. Acest zid dintre bogaţi şi săraci a fost dintotdeauna aici. Bogaţii şi-au construit mereu ziduri înalte în jurul palatelor lor. Aici nu e vorba de un simplu simţ al proprietaţii care ar justifica existenţa lui fizică; cocioabele nu sunt înconjurate de ziduri solide, eventual de un gard de nuiele. Deci, acest zid a existat dintotdeauna, de când există săraci şi bogaţi. Oricât de mult mi-aş dori să dărâm acest zid nu voi reuşi nici să-l clintesc, nici măcar într-o mie de civilizaţii terestre. Atât timp cât vor exista bogaţi şi săraci acest zid îi va urma peste tot pe această planetă. Îşi va ridica cărămizile şi va ridica cu limba scoasă ca să se poziţioneze între ei. Destul de elementar. Trist, dar adevărat. Booon. Momentan problema zidului pare insurmontabilă, dar de asta sunt eu aici: sunt specialistul numărul 1 în drame umane.

(Se apropie de zid şi îşi duce mâna la frunte meditând).

-Gândesc mai uşor cu muzică. Voi, nu?

(Bate din palme. Instantaneu se aude în fundal o muzică. Poate fi Leonard Cohen – In my secret life).

-Aşa mai zic şi eu spaţiu propice meditaţiei.

(În tot acest timp V1 şi V2 fac abstracţie de Aurora, de muzica din fundal, continuându-şi netulburaţi acţiunile lor de lectură de la începutul scenei).

-Şi acum să vă arat o mostră de intervenţie divină. (Se caută prin buzunare. Se apropie de masa din living şi scoate din buzunare aratând spre public obiectele scoase ca un prestidigitator veritabil.) Un ruj de buze. (Îl arată demonstrativ publicului făcându-i şi o probă.) O oglinjoară. Funcţionează. (Se uită în ea.) Nu se poate vedea viitorul în ea. E un alt model care o poate face, nu şi ăsta. (Se uită în oglindă şi îşi aranjează părul cu un gest perfect de cochetărie feminină.) Îngerii trebuie să fie în permanenţă chic. (Bagă iar mâna în buzunare. Scoate un telefon mobil.) Un telefon mobil cu tastatură qwerty. Ce? Îngerii nu au voie să vorbească la telefon? (Aceleaşi gesturi de magician.) O ruletă… Vă asigur că nu e „Made in China”. E „Made in Heaven”.Ha-ha! O cărticică cu poezii de dragoste! Şi cam atât, restul cu altă ocazie. Ideea e că aş putea să suflu cu putere peste acest zid şi s-ar prăbuşi. Dar cu ce succes? În câteva clipe bogaţii (arată spre cei doi vameşi) s-ar năpusti ca nişte hiene flămânde şi ar reconstrui zidul mai înalt şi mai rezistent. Aşa că trebuie găsită o soluţie de compromis. Voi avea nevoie doar de ruletă, momentan. (Apucă cu un gest demonstrativ ruleta aşezată pe masă şi o arată publicului.) Funcţionează, vă asigur. (Şi demonstrativ scoate banda metalică numerotată metrică din lăcaşul ei şi face câteva extensii cu ea.) Ştii ce nu iau cu mine acum? Mereu uit. O bucată de cretă albă. Dar asta nu ar fi o problemă. (Se gândeşte.) Aha! Ştiu! (Se adresează Vameşului 2)
-Tinere, îmi poţi împrumuta pentru o clipă bucata ta de cretă albă? (Se întoarce complice spre public.) Nu e conştient de prezenţa mea aici. Nimeni de aici nu e conştient. (Se apropie de V2 şi în timp ce acesta se plimbă prin faţa zidului îşi strecoară mână într-unul din buzunarele tânărului de unde extrage o bucată de cretă albă.) Exact ce-mi trebuia.
-Mulţumesc frumos, o vei primi înapoi. Poţi continua să înveţi liniştit din manualul de geometrie în spaţiu. (spre public) Mâine va lua notă maximă. Boon! Avem toate cele necesare: un înger, o ruletă şi o bucată de cretă albă. Suprasuficient. Acum să ne concentrăm pe cel care are nevoie de ajutor. Este tânărul transfug, profesor de matematică dintr-o ţară săracă, ex-comunistă, care vrea o viaţă mai bună şi la final să-şi păstreze cei doi rinichi. Fie vorba între noi şi eu mi-am donat un rinichi pentru o adolescentă americană aflată la un pas de moarte din lipsă de donator compatibil. Rinichiul meu s-a materializat spectaculos şi fără nicio explicaţie plauzibilă în faţa uşii familiei tinerei gata pregătită pentru operaţie. De asta există îngeri. Mă rog, asta e o altă dramă rezolvată la timp. Care este cea mai piedică a tânărului profesor de matematică de dincolo de zid. Tot un profesor, evident. (zâmbeşte.) Acest profesor de aici. Acest vameş loial ţării lui (arată cu gesturi largi spre profesorul tolănit în canapea), acest profesor de liceu bine plătit, îşi face siesta de după-amiază citind din cartea sa preferată. Ce anume citeşte? (se îndreaptă şi citeşte cu voce tare titlul cărţii din mâna lui V1) „1001 de probleme de comunicare între generaţii”. Aşa da, un familist convins, un vameş excelent, adică. Acest profesor de liceu este reprezentantul poporului bogat, cel care a ridicat zidul. El este unul dintre cei care menţin în stare de funcţionare acest zid. El păzeşte ca civilizaţia să nu fie întreruptă de la cina copioasă de săracii veniţi de cealaltă parte a zidului. Ipocrit. În timpul cinei va discuta cu soţia sa despre probleme de etică, dar în cursul zilei prin atitudinea ostilă faţă de imigranţi, e un apărător excelent al zidului. Face o treabă mai bună decât vameşii înarmaţii de la graniţa propriu-zisă, aflată la mii de kilometri de apartamentul lui. Atitudinea ostilă, nepăsarea, ipocrizia pot ucide mai mult decât o poate face un batalion de AK 44-uri. Ştiţi ce? Aş putea să pleznesc o dată din degete şi îi induc o atitudine mai binevoitoare faţă de imigranţi. Dar astfel de intervenţii divine nu-mi fac cinste plus că aici nu suntem în filmele hollywoodiene. Trebuie ca intervenţia mea să pară mâna destinului, nimic mai mult. Aşadar profesorul va rămâne momentan în canapea liniştit şi îşi va lectura în continuare cartea sa. Ce mai avem aici? (Se îndreaptă spre tânărul care citeşte în timp ce se plimbă încet prin faţa zidului.) Îl avem pe el, pe fiul profesorului. Acesta va fi veriga de legătură între imigranţii săraci de dincolo de zid şi poporul său bogat.
(Vine spre public şi se aşează pe marginea scenei).
-Dar înainte de a executa numărul de magie albă (şi arată bucata de cretă albă spre public) vreau să vă povestesc cum am rezolvat o altă dramă. Despre un negru sărac dintr-o ţară albă şi bogată. Nu chiar atât de albă precum creta asta. Ha-ha! În rugăciunile sale cerea să-şi găsească un job pentru a putea trimite lunar câteva hârtii de bancă marcate cu 100 familiei sale sărace din Africa. Şi atunci Dumnezeu, ştiindu-mă un specialist în drame, m-a trimis să rezolv problema. Deja ştiţi regula: Divinitatea nu intervine în mod direct, trebuia acţionat silenţios. Aşa că m-am strecurat într-o noapte în patul tânărului negru şi punându-i mâna pe frunte l-am ajutat să aibă un vis. Un vis cu un tricou. A doua zi s-a prezentat la interviul pe care ştiam că-l are programat pentru job cu un tricou alb pe care scria mare cu negru „Iartă-mă, Doamne, că m-am născut negru!” Normal că a fost angajat imediat grădinar de un alb bogat şi milos, deşi habar nu avea de grădinărit. Ha-ha! Unde e intervenţia divină? Eu i-am transmis această idee cu tricoul sub forma visului din noaptea precedentă. Şi uite aşa banii au ajuns la familia lui săracă din Africa şi rugăciunile lui şi-au atins scopu. Caz rezolvat.

(Se ridică de pe scenă şi se îndreaptă spre V2).

-Booon. Aşadar acest tânăr s-a remarcat în faţa mea prin atitudinea lui prietenoasă faţă de străinii din ţara lui. Aşa că voi lucra prin el la remedierea situaţiei. Cum voi face? Niciun magician nu-şi dezvăluie trucurile. Puţină răbdare. Nu voi trece prin zid. Ştiu că toată lumea cunoaşte că îngerii pot trece prin ziduri, dar de data asta nu voi apela la calităţile mele supraomeneşti. Pur şi simplu îl voi ocoli.

(Se deplasează de-a lungul zidului. În acest moment încep să se audă acordurile melodiei „Stand by me” de Ben E. King. Dispare dincolo de zid).

Scena 2

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Călăuza (C) şi Transfugul (T), pe aceştia doi din urmă, publicul nu-i poate vedea din cauza zidului).

V1 (lasă cartea lângă el) – Cum merge, fiule, studiul?
V2 – Destul de bine. Am unele dificultăţi în a înţelege unele teoreme, dar în genere totul e okay. (atent) De unde se aude muzica asta?
V1(mirat) – Ce muzică?
V2 (puţin contrariat) – Nu auzi?! Muzica aceasta „Stand by me”?
V1- Nu e nicio muzică. Probabil că e zgomot de afară, iar tu stai mai aproape de zid. Deh, fiule, îmbătrânesc. Mă lasă auzul.
V2- Imposibil! Ar trebui să o auzi. E atât de clară. (fredonează): „and the land is dark and the moon is the only life we see…”

Scena 3

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Aurora (A))

(Aurora intră în scenă fredonând şi ea melodia)

Aurora (A) (râzând) –Se pare că tânărul are simţul îngerilor. Mi-a auzit muzica.(Bate din palme. Muzica se opreşte, iar V1 şi V2 îşi continuă activităţile de la începutul actului fără să fie conştienţi de prezenţa Aurorei) Aşadar…unde rămăsesem? Aaaa….Da! La veriga de legătură dintre profesorul din ţara fostă comunistă şi ţara occidentală. el va fi cel care va ajuta integrarea deplină a acestuia. E un puşti dezgheţat la minte care şi-a dovedit umanismul prin actele caritabile gen Robin Hood faţă de tânăra Jasemine. Fata cu baticul bună la geometrie în spaţiu. Să vi-l prezint şi pe transfug(Se apropie de zid şi începe să deseneze cu creta pe perete o casă, un bărbat şi o femeie care se ţine de mână, de o parte şi de alta a cuplului un băiat şi o fată cu codiţe. Apoi desenează un soare, câţiva nori şi deasupra un înger). Acesta sunt eu, cred că v-aţi dat seama (Apoi începe efectiv să scoată o cărămidă din zid) Am nevoie de ajutor. Asta e treabă de bărbaţi. Eu am scos prima cărămidă, ei vor face restul (Bate din palme)

Scena 4

(Aceeaşi, Transfugul, şi Călăuza. Ultimii doi intră prin dreapta scenei).

Aurora (A)– Efectiv ei nu au habar că chiar acum vor dizloca o parte din acest zid care practic nu există, e doar un zid imaginar care totuşi funcţionează mai bine decât zidul Berlinului. Haideţi, băieţi, faceţi ca Europa să fie un tărâm al prieteniei şi al toleranţei.
(Transfugul îşi lasă geanta de voiaj de pe mână jos. Călăuza aduce o roabă. V1 şi V2 se apropie şi ei de locul unde Aurora a scos prima cărămidă din zid. Încet, ajutându-se reciproc T, V1 şi V2 scot cărămizi din zid pe care le aşază în roabă. Când roaba se umple e transportată undeva într-un lateral al scenei de către Călăuză, care se reîntoarce apoi cu ea goală. Toţi execută sarcina dictată de Aurora fără să-şi vorbească, fără să se privească, robotic. După câtvea minute de muncă reuşesc să facă o breşă în zid prin care se poate strecura lejer un om. Când treaba e gata, Aurora bate din palme. T, V1 şi V2 îşi reiau activităţile anterioare cu naturaleţe, fără să-şi vorbească).

Scena 5

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) şi Aurora (A)).

Aurora – V-a plăcut micul meu truc? Breşa e făcută, acum e doar o chestie de timp ca cele două popoare să se întâlnească şi să stabilească o relaţie de amiciţie. Rolul meu s-a terminat dar trebuie să vă prezint puţin şi pe cel care m-a adus aici.(Bate din palme) Instantaneu se aude muzica Enyei, Now we are free şi prin breşa din zid pătrunde Transfugul cu tot cu geanta de voiaj omniprezentă)

Scena 6

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2), Aurora (A) şi Călăuza (C)).

Aurora – Sunt aici pentru că acest tânăr a refuzat să cânte la acordeon în metrou, să fure din supermarket, să fure din buzunare în locurile aglomerate. Şi mai mult decât atât, acest tânăr profesor care a venit de dincolo de zid dintr-o ţară săracă, fost comunistă a fost dispus să-şi vândă un rinichi pentru ca familia lui să poată returna banii împrumutaţi pentru a-i sponsoriza călătoria frauduloasă şi plină de riscuri. Acest tânăr sărac e un adevărat gladiator. Mă emoţionează gladiatorii. Sunt atât de curajoşi. Numai că de data asta nu trebuie să se bată cu lei sau alţi luptători. Acum trebuie să supravieţuiască într-o ţară capitalistă, într-o democraţie europeană de primă mână. Şi vă spun eu, e mai uşor să te baţi cu lei în arenă decât să vii ilegal doar cu o geantă de voiaj pe mână să îţi întemeiezi o situaţie decentă. Păcat! Dar va reuşi. Va reuşi pentru că oamenii buni reuşesc întotdeauna. Iar acest tânăr profesor va reuşi. Va reuşi pentru că e un om bun. (Bate din palme. T dispare, iar în spatele scenei prin breşa din zid trece Călăuza).

Scena 7

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) Aurora (A) şi Călăuza (C)).

-Îl avem aici şi pe ultimul implicat. Acest infractor, a făcut posibilă prezenţa mea aici. Şi el e un om bun. Pentru mine toţi oamenii sunt buni. De fapt, l-aşm chemat aici pentru că mi-am uitat un lucru la el, cuţitul. (Se duce spre el, îi ia cuţitul de la spate şi îl aruncă undeva în stânga scenei) Nu ai nevoie de aşa ceva. Mergi cu Domnul!(Bate din palme, C dispare prin locul pe unde a venit)

Scena 8

(Vameşul 1 (V1), Vameşul (V2) şi Aurora (A))
Aurora – Dacă aveţi nevoie de mine, nu ezitaţi să îmi cereţi ajutorul.(Bate din palme, se stinge lumina).

Cortina

ACTUL IV

(Zidul e aşezat în aşa fel încât se se poată observa central livingul vameşilor şi spărtura din zid făcută de Aurora şi desenele acesteia.)

Scena 1

(Vameşul 1)

V1 (vorbind înflăcărat la telefon) – Da, trebuie să-i facem să-i doară ţara asta. Să-i ardă degetele boante când îşi lălăie melodiile false prin metrou. Pariez cu dvs că orice cetăţean al acestei minunate ţări poate cânta de 100 de ori mai bine la orice instrument muzical decât imigrantul de astăzi din metrou. Dacă vor să cânte fals, să o facă în ţara lor de origine… Da… Da… Da… Parlamentul nostru trebuie să vigileze mai mult la respectarea normelor de poluare fonică din metrou. Eu sunt agasat zilnic de cerşetorii cu acordeon din metrou şi de pe stradă. Plus că la televizor apar numai ştiri dezastruoase despre activitatea lor ilegală din ţara noastră… Da… De acord… Şi încă ceva, domnule, fiul meu împreună cu fiul dvs, sunt influenţaţi de aceşti… nu-mi găsesc cuvintele… sunt dezgustat, nu cred că se pot numi „oameni”, aceşti imigranţi care şi-au adus familiile aici, şi-au trimis copiii în şcolile noastre… în fine… Ce vroiam să vă comentez?!… Am aflat cu tristeţe că fiul meu şi fiul dvs au pactizat, da! Incredibil!… Au pactizat cu duşmanul… Îi cumpără unei tinere marocance mâncare în schimbul unor rezolvări de probleme de geometrie în spaţiu… Incredibil! Da!… Incredibil!… Trebuie să ne întâlnim în persoană şi să tratăm cu hotărâre această problemă. Suntem o naţiune de oameni foarte educaţi. O marocancă nu poate fi mai presus de copiii naţiunii. Plus că statul nostru alocă sume uriaşe tocmai pentru ca fiii noştrii să devină nişte genii… Aceasta e ţara noastră. E doar a noastră şi n-o să ne împărţim pâinea cu imigranţii. Şi ce dacă este în surplus? O aruncăm la porci şi tot nu le-o dăm lor… Hm… Da!… Da!… Aşa e, aveţi dreptate!… De acord… De acord… Vorbim mai târziu… Sunt foarte nervos. Mă duc să iau un antinevralgic… Vă salut… Toate cele bune…. Respectele mele… Mulţumesc. La fel!
(Iese din scenă.)

Scena 2

(Aurora)

(Aurora furişându-se în scenă, păşeşte în mijlocul scenei, ridică mirată din umeri şi se duce spre zid. Apoi ia un scaun se urcă pe el şi se uită peste zid. Se coboară de pe scaun şi se duce la gaura din zid. O probează încercând să vadă dacă poate trece un om prin ea. Din gesturi se declară mulţumită. Apoi se urcă pe zid de pe scaun şi începe să fredoneze o melodie veselă.)

Scena 3

(Aurora şi Vameşul 2)

V2 (intrând prin dreapta scenei) – Ce mă fac? (mâhnit) Jasmin nu a venit astăzi la şcoală. Adio notă de trecere la mate. Adio Playstation 3. (Vede scaunul de lângă zid, dar face abstracţie de Aurora.) Oare cine a pus scaunul acesta acolo? Nu mai contează, sunt terminat oricum.
(Se aude soneria de la intrare.)
V2 (gânditor) – Oare cine o fi la ora asta?
(V2 se duce spre ieşirea din scenă şi se aude zgomotul unei zale şi apoi o uşă deschizându-se. Apoi după câteva clipe închizându-se la loc şi iar zgomotul broaştei.)
V2 – Jur că am auzit soneria. (mirat) Dar nu era nimeni… Hm…
(Din nou se aude soneria prelung. V2 nu schiţează niciun gest.)
V2 – Cred că e doar imaginaţia mea.

Scena 4

(Aurora, Vameşul 1 şi Vameşul 2)

Vameşul 1 intră din stânga scenei.
V1 (aproape răstit) – Dar tu nu auzi soneria, fiule?
V2 (descumpănit) – Se aude soneria?
V1 (perplex) – Cum? N-o auzi? (Soneria se aude prelung iar.)
V2 – A mai sunat şi mai înainte, dar nu era nimeni. Am crezut că este doar imaginaţia mea.
V1 (ordonând) – Lasă-ţi imaginaţia în pace. Du-te şi vezi cine e. Acum!

(V2 iese din scenă prin partea dreaptă.)

Scena 5

(Aurora şi Vameşul 1)

V1- Oare cine o fi?
(Soneria se aude iar.)
V1 (nervos) – Puştiul ăsta şi imaginaţia lui. Cred că a adormit cu propria lui imaginaţie în braţe. (strigând) Dar dă, domnule, drumul la uşa aia odată!

(Iese şi el tot prin partea dreaptă a scenei.)

Scena 6

(Aurora şi Transfugul)

(Luminile se sting în scenă. Muzica Enyei – Now we are free se aude în fundal. Un reflector se aprinde exact pe gaura din zid. Pe acolo intră Transfugul în scenă cu acordeonul la piept pe care apoi îl aşează în geanta de voiaj. Bagă mâna în buzunar şi scoate un portofel pe care îl deschide, scoţând din el un act de identitate. Se aprind luminile şi muzica încetează.)

Scena 7

(Aurora, Transfugul, Vameşul 1 şi Vameşul 2)

(Vameşul 1 şi Vameşul 2 intră în scenă prin dreapta. V1 se apropie de Transfug care îi întinde portofelul şi actul de identitate.)
T – Domnul meu, exact aşa s-a întâmplat. Am găsit acest portofel în metrou azi-dimineaţă. Cred că vă aparţine.
V1 (uitându-se atent în portofel, apoi la T) Parcă figura dumitale mi se pare familiară. Nu lipseşte nimic. (Se întoarce spre V2) Fiule! Adu-i un pahat de apă acestui domn. Mulţumesc, domnule!
V2 (în surdină) – Măcar atât.
V1 – Şi totuşi chipul dumitale… Nu pari a fi de prin partea locului. (suspicios) Eşti străin?
T – Da, domnule! Sunt imigrant. Dar mâine voi părăsi plin de regret această ţară. Staţi fără grijă, plec.
V1 (străfulgerat) – Aaaaaaaaaa! Dumneata cânţi în metrou! Doamne! Pe cine am putut primi în casă!? (către V2) Nu mai aduce niciun pahar de apă. Sună direct la poliţie cât mă ocup eu de el. Sau nu! Du-te la vecinul şi spune-i să vină repede cu ajutoare, să aducă dobermanul acela uriaş. Fugi, spune-i că avem un infractor în casă. Dobermanului nu-i plac străinii, te asigur! Ha-ha! (speriat către T, care a făcut un pas spre V1) Nu te apropia! Nu te apropia! Îţi dau toţii banii din portofel.
V2 (râzând, încercând să-l oprească din spaimă) Tată! Tată!
Aurora (râde şi ea înfundat de pe zid) – Ce comic e!?
V1 – Suntem invadaţi! Au ajuns şi în casele noastre. Ne vor fura televizorul, frigiderul, ne vor viola ficele. Suntem pierduti! Doamne!
V2 (râzând) – Tată, tu nu ai nicio fiică!
T – Domnul meu, calmaţi-vă, vă rog! Scopul meu este onest. Am venit doar să vă aduc acest portofel.
V1 – Nu te crede. (către fiul său) Să nu-i crezi niciodată pe străini, pe aceşti ipocriţi. Îţi dau cu o mână şi îţi fură cu 10. Fugi la vecinul şi adu dobermanul ucigaş. Până atunci îl imobilizez eu pe acest brigant. (adoptă o poziţie de luptă Kung Fu) Ţin să te avertizez că am 7 ani de karate plus centura neagră. (scoate sunete gen Brucee Lee) Iaaaa-iuuuuuuu-Uuuuuuu! (îi arată tăişul palmei) Această mână e o armă omologată de Poliţia Municipală! E o armă extrem de mortală şi rapidă! Iaaaa- iuuuuu.
(Aurora şi Vameşul 2 râd.)
V2 – Tată! Tată! Domnul este profesor de matematică.
V1 (concentrat cu mişcările sale de pseudo Kung Fu) – La o parte, fiule! Când intru în acţiune sunt adevăratul stăpân al ringului!
V2 (aşezându-se în faţa lui) – Tată! Acest domn e un profesor de matematică. Îl cunosc din metrou.
V1 – Vax! E un şarlatan! Habar nu are să rezolve o ecuaţie de gradul II.
V2 – Tată! Domnul a rezolvat o problemă de geometrie în spaţiuăe care proful nostru a rezolvat-o în 3 ore. Dânsul a rezolvat-o în 5 minute în metrou.
V1 – Imposibil. Străinii sunt buni doar la cerşit! Iuuuuu-iaaaa-uuuuu!
T – Vă rog să mă scuzaţi acum. Am un autocar de prin spre ţara mea. Mi-a părut bine de cunoştinţă. (Se îndreaptă spre ieşirea din scenă.)
V2 (supărat) – Tatăăăăăă! L-ai supărat. E profesor pe bune.
V1 – Iaaaaaaaaaaaa-Iuuuuuuuu. Un profesor nu are cum să cerşească. Tu m-ai vedea vreodată pe mine în metroul din New York cântând la acordeon fals?
V2 – Tată! Străinii nu toţi nişte oameni răi şi inculţi. Unii dintre ei sunt peste ai noştrii.
V1 – Imposibil. Nu are cum!
V2 – Tată! Acest acordeonist e profesor de mate în ţara lui. Şi încă unul foarte bun. Acordă-i o şansă, te rog. Te rog mult. Acordă-i o şansă. Doar una, te rog.
V1- Bine. Cinci minute. Dup aceea să te duci să aduci dobermanul ucigaş. Iuuuuuu-aaaaa!
V2 – Mulţumesc! Eşti un tată minunat. (aleargă spre T.) Te rog, demonstrează-i tatălui meu că eşti profesor de matematică.
T – La ce bun? Mâine plec. Îmi iau bilet. Un acordeonist afon mai puţin în metrou.
V2 – Haide. Poţi rămâne aici. Tata îţi poate aranja un job la liceu.
T- Sună tentat, dar utopic.
V2 – Nu e deloc utopic. Profesoara de geografie e din Republica Moldova. Şi e foarte mulţumită de noua ei ţară. Haide, da-ţi o şansă. Fă-o pentru tine!
T – E prea târziu. Mâine e plecarea. Trebuie să plec. Ceea ce spui tu e tentant, dar nu cred că e realizabil. Plus că m-am săturat să cânt fals la acordeon într-o ţară străină.
V2 – Îţi cer doar 5 minute din viaţa ta. 5 minute în care trebuie să fii profesor, cele mai importante 5 minute din viaţa ta de profesor.
V1 (apropiindu-se de cei doi) – Dacă eşti cine spune fiul meu, rezolvă o problemă de geometrie în spaţiucare este peste nivelul mediu în 5 minute. Deşi eu tot cred că eşti un şarlatan cu un acordeon dezacordat.
T- Fie! O fac pentru ţara şi familia mea. Alegeţi cea mai grea problemă din orice manual de matematică pe care îl aveţi în casă. Sau căutaţi-o pe internet. În maxim 5 minute veţi avea rezolvarea. Poate şi mai puţin.
V2 (strigând cu bucurie) – Yupiiiii! Stai să caut. (Se duce alergând la masă, ia o carte şi se întoarce în fugă.) Uite! Asta e tema mea de mâine. E o problemă de la olimpiada de anul trecut. Îţi ajung 5 minute?
T (apucă cartea şi citeşte cu atenţie) – În 4 minute ar trebui să o pot rezolva. O foaie şi un pix, vă rog.
(V2 îi aduce o foaie de la masă, bucuros.)
V1 (galant scoate de la buzunarul de la piept un pix) – Ia loc la masă. Eu pornesc cronometrul. (se uită la ceas) E şi 54, ai timp până la şi 59.
T (se aşează la masă) – Gata! Am început!

(Începe să scrie repede pe foia de hârtie. Vameşul 1 îi dă roate urmărindu-l cu atenţie şi privindu-şi ceasul de la mână. Aurora coboară de pe zid şi se apropie de masă.)

A (spre public) – Vă daţi seama că problema e ca şi rezolvată. Problema asta de olimpiadă este un mizilic pentru el. Dar mie mi-ar lua vreo doi ani şi două zile să o rezolv. Niciodată nu mi-a plăcut geometria în spaţiu. Absolut niciodată.

(După 4 minute după ce V1 a dat startul T lasă pixul din mână şi îi întinde foaia cu rezolvarea.)
T – Gata! Poţi verifica dacă rezolvarea e corectă uitându-vă la finalul manualului.
V1 (luând foaia plină de formule matematice) – O clipă se verific. (Ia cartea şi cautp la final. Confruntă preţ de un minut foaia şi manualul.) Trebuie să fie cumva un truc la mijloc. Rezolvarea e mai mult decât corectă.
V2 – Da, normal. Ţi-am zis eu tată!
A – Ştiam eu pe cine susţin. Bravo! Aplaudă.
V1- Să nu ne precipităm. Poate fi şi norocul începătorului.
T Ha-ha!Mă jigniţi! Norocul e la cazinou, nu la matematică. Care formulă vi se pare norocoasă?
V1- Încă o problemă în 3 minute? De acord?
A – Oricâte! Eu am timp până diseară. Oricum le va rezolva pe toate. Tot nu ai înţeles?
T – De acord.
(V1 caută cu înfrigurare în manual.)
V1 (întinzându-i cartea) – Asta. Are coeficientul maxim. E şi 3 minute.
T (ia cartea, se uită puţin pe ea) – Ha… Dar e foarte simplă.
V1 – Simnplu-nesimplu mai ai 2 minute si 43 de secunde.
(T începe să scrie febril.)
A (se plimbă pe lângă el şi ridică din umeri) – Nu înţeleg nimic. Ah! Oamenii ăştia!

(Dup fix 3 minute T îi întinde foaia. V1 o apucă febril şi începe să confrunte cu rezolvarea de la sfârşitul manualului.
V1 – Corect! Vreau să îţi strâng mâna! (Îi intinde mâna.)
V2 – Uraaaa!
(Cei doi îşi strâng mâinile.)
V1- Vrea să îţi urez un prietenesc „Bine ai venit în ţara noastră!”

(Din fundal se aude Enya – Now we are free. Cei trei discută cu înfocare şi gesturi largi prieteneşti. Aurora se duce la zid şi începe să desenezecu cretă albă un glob pământesc pe care oameni se ţin de mână în cerc. Toată scena durează 3-4 minute.)

CORTINA

]]> http://fdl.ro/gladiatorul-cu-acordeon-piesa-de-teatru-in-4-acte/feed/ 0