Ce e mă pe 14 februarie?!
data si ora publicarii text publicat la 14.02.2010, 18:04
categorie categorie: diverse, proză

Bookmark and Share

Draga mea,

m-am decis să îți scriu pentru că simt că nu mai rezist. Mă gândesc la tine și atunci când nu vreau. Degeaba am încercat să mă îngrop între hârtii și calcule. Am greșit bilanțul unei firme. M-a sunat directorul după două zile să îmi zică că ceva nu e în ordine. Era destul de nesigur pe el, își cerea scuze la fiecare două cuvinte, dar avea dreptate. Știi unde am greșit? La contul de profit și pierdere. E clar că mi-ai invadat până și spațiul profesional. Eu niciodată nu greșesc. De ce trebuie să gândesc în termenii ăștia? De ce mă gândesc la riscuri, la faliment, la deficit și inflație? Mi-e frică de tine, ăsta e adevărul. Tu nu ai văzut cum stăteam pe canapea acu două seri când te-ai așezat lângă mine și m-ai mângâiat pe cap? Eram paralizat. Îmi venea să îmi pun mâinile la spate, cum am fost învățați să stăm la ore când eram mici. De parcă urma să fiu ascultat la biologie. Niciodată nu mi-a plăcut biologia. Ultima oară când am fost îndrăgostit eram în liceu. Numele ei era Maria și semăna foarte mult cu tine. Ea strângea banii pentru cărți și pentru alte evenimente. Îmi plăcea cum arătau listele ei elaborate în Word. Și avea și un mic calculator de mână cu care își făcea socotelile. Nu era nicio ștersătură pe listele ei. În afară de Word nu prea știa mare lucru la info. Era destul de stresată cu proiectul de final de an, așa că am profitat de ocazie și am ajutat-o. Era o aplicație. O pisică ca în reclamele de la Whiskas care stătea în colțul monitorului și se gudura de taskbar. Când apărea screensaverul începea să toarcă. Era o inovație pe atunci, în 1999. Pe urmă m-am hotărât să îi zic. M-am bâlbâit foarte tare și m-am înroșit ca un rac, dar până la urmă am reușit. Știi care a fost răspunsul ei? Că sunt prea mic de statură și nu vrea să o vorbească lumea pe la spate că umblă cu un pișpirică. Cam pe atunci m-am hotărât să mă apuc ca lumea de contabilitate. Am fost la toate olimpiadele. În clasa a XI-a am luat locul întâi pe țară. O să-ți arăt odată diploma, dacă vrei. Eu stau destul de prost la capitolul comunicare. Întotdeauna mă fâstâcesc când trebuie să vorbesc cu cineva. Am văzut odată, când eram mic, un film în care personajul principal era o operatoare de la telefoane din perioada interbelică. Stătea toată ziua în fața unui panou cu multe găurele și fire. Stabilea legăturile cu o dexteritate și o viteză uluitoare. Era ceva eroic în asta. Mi-am zis că atunci când voi fi mare o să-mi angajez și eu o telefonistă care să mă ajute să stabilesc legătura cu persoanele care îmi plac.
Iartă-mă că nu ți-am oferit un cocktail atunci. Tot ce am reușit să fac a fost să te întreb aceleași lucruri despre care m-ai întrebat și tu. De unde vii? Cu ce te ocupi? Nu-ți place de mine? La ultima întrebare nu mi-ai mai răspuns. Știu, am fost penibil. Te-ai ridicat de lângă mine și ai plecat. Eu aș fi vrut să mai stai, dar nu am știut cum să îți spun, mai ales că muzica era dată destul de tare. Iar la separeu nu am știut cum să te invit. Nu știu cum se face. Te-ai dus direct pe scenă și ai dansat. Aveai niște mișcări destul de violente, de parcă mi-ai fi reproșat ceva. Ți-am scris rândurile astea azi după-amiază. Știu deja cum să fac să ți le dau. Îmi voi lăsa ochelarii acasă, îmi voi da părul cu gel. De haine am vorbit deja cu un fost coleg de liceu, pe care eu nu prea îl simpatizez, mare gagicar. Dar măcar știe să se îmbrace. A zis că îmi împrumută niște chestii. A zis că el vede la mine o schimbare și că e în direcția cea bună și să nu ezit să îl caut și altădată când e vorba de gagici și că îi place noua mea atitudinea vestimentară. O să vin îmbrăcat așa la club, mă voi așeza undeva într-un colț, să nu mă vezi, și când îți vei face numărul la bară voi veni lângă scenă și îți voi băga în sutien câteva bancnote printre care voi ascunde bucata asta de hârtie, bine împăturită, apoi voi pleca.
Sper să îmi scrii cât mai repede. Adresa mea este: Str. Lăcrămioarei, nr. 68., Brașov.

Cu drag,
M.

 

Hei!

Ce-mi place de tine, nebunule, că ești contabil. Lasă-mă să ghicesc. Tu ești ăla cu cercel în ureche, băiatul ăla blond. Ești cu evaziunea fiscală cu din astea, las că știu eu. Ai grijă să nu te prindă gaborii. Ba nu! Stai să mă gândesc mai bine. Poate ești tipul ăla înalt și bine făcut care mi-a dat aseară una de cincizeci să îi dau un pic țâțele să se joace cu ele. Avea o limbă ascuțită, de mare precizie. Ăsta trebuie să fii tu. Să știi că ai reușit să mă exciți. Un tip așa meticulos după două sticle de vin, mai rar. Hai lasă, lasă, că m-am informat eu de la chelner, ce crezi tu! Eu întotdeauna îi ginesc pe contabili. Ăștia degeaba se fac muci, că tot meticuloși rămân. Mai sunt și altfel de contabili, din ăia de modă veche, cu ochelari, și așa mici ca niște șoareci care doar stau în colțul lor și se uită la tine și nu fac nimic. Și le lucesc ochii de zici că au febră. Dacă eu aș fi patroană aici, și în câțiva ani sigur o să fiu, sau dacă nu, o să-mi deschid eu propriul meu nait-club, o să le zic bodigarzilor să nu îi lase să intre pe toți fraierii, că ăștia nu au ce căuta într-un nait-club că nu fac altceva decât să se chinuie singuri. Mai bine se duc frumos acasă și își fac o labă.

M-am dat cu ojă și între timp mi-am editat statusu pe hai cinci că văd că mi-a scăzut traficu, o să mai bag și niște poze în curând că nu se mai poate. Pe urmă am mai citit un pic din scrisoarea ta. Eu nu suport să citesc mai mult de câteva rânduri deodată că încep să mă doară ochii. Păi ce, crezi că mie mi-a plăcut biologia? Nu trebuie să îți fie rușine pentru asta. La școală te învață numai prostii și te trimit acasă dacă te vopsești în cap sau dacă vii în fustă mini. Niște inculți. Profii ăștia habar nu au de modă. Păi fustele mini se poartă încă din anii șaizeci în alte țări și ăia de acolo nu au nimic împotrivă. Am citit io asta într-o revistă de modă când eram mică. Cel mai mult îmi plăcea de creatorul ăla yiv son laurent. Când eram mică visam să fiu soția lui. Pormă mi-a mai trecut când ne-a părăsit tata. Stai un pic că mă duc să mănânc. După aia mai citesc.

Îmi pare sincer rău pentru ștoarfa aia, Maria, dar cred că nu te merita. Eu îi dădeam una în meclă pentru faza aia. Și ce dacă erai mic? Între timp ai crescut și tu. Ai tras de fiare. Cred că ar muri de ciudă javra aia dacă te-ar vedea acuma. Să-mi fi făcut mie cineva un pisic pe calculator! Mie îmi plac birmanezele să știi! Poate îmi faci și mie unul pe leptop. Poți să faci și pe leptop, nu?

Filmul ăsta cu telefonista nu îl știu. Cred că era destul de plictisitor. Dar probabil că părinții te-au dus la filmul ăla așa că nu tu ești de vină. Mie îmi plac filmele cu Gechi Cean. Le-am luat pe toate de la închirieri dvd. Păi normal că nu ai știut cum să mă inviți în separeu. Ești un impulsiv, ca și mine, te aprinzi pe moment și te agăți ca pitbulu. Tu mai ții minte că nu vroiai să îmi dai drumul la țâțe? Sau ți s-a rupt filmul?

Uite acuma am ieșit de la duș și am citit și finalul. Păi te-ai țăcănit la cap? De ce să îți schimbi hainele cu idiotul ăla? Ce, ale tale nu-s bune? Mai mult gel? Să știi că de la prea mult gel s-ar putea să chelești. Aaa, îți place să te deghizezi? Faci pe Zorro, ai? No lasă că te desconspir eu în noaptea asta la club. Mai rar așa specimene ca tine. Să știi că mi-a plăcut scrisoarea ta. Aparențele înșeală. Ești un dur cu o inimă sensibilă.

Te pup pe botic,
Lady Laura

VN:R_U [1.9.17_1161]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
pixelstats trackingpixel
    Boris Saveliy
      Boris Saveliy 14.02.10 @ 20:01

    draga mea,

    m/am decis sa/ti scriu ca s/a implinit deja o luna de cand nu ti/am mai dat la buci si ma gandesc ca nu mai rezist. prefer sa/ti spun direct ce vreau de la tine, nu mai vreau sa mananc cacat despre ce fak, despre ce probleme am eu etc. ti/o spun direct&implikat: vreau sa te fut – +climatizat&umed. sunt un frustrat, ia/mi/o macar la laba. sa/ti povestesc ceva: acum, pe cand iti scriu astea, imi amintesc cum ne uitam noi doi la filmul ala porno cu musketari; musketarul ala mustacios si/a dat drumul peste paduricea aleia, a lasat sperma sa alunece putzin si/apoi a inceput s/o intinda, rotindu/si degetele pe toata suprafatza, atat de divin&porno, mai porno si mai porno, da/mi/o, da/mi/o – spunea ea. si el, pe sub mustatza, molfaia. uite, sunt un frustrat, de ce sa te mai mint – am nevoie de tine; golul meu caldut in care dau, dau, pana la epuizare

     
    Dósa Andrei
      Dósa Andrei 14.02.10 @ 21:54

    boris, te-ai gândit vreodată să scrii scenarii la filme porno? laughing un amestec din ăsta de film istoric și film porno, cu rol educativ, ceva gen ”sexul în evul mediu” cred că ar avea mare succes la public. cel avizat, bineînțeles…

     
    Boris Saveliy
      Boris Saveliy 14.02.10 @ 23:36

    ah, ah, m/ai rasturnat

     
      andrei ruse 14.02.10 @ 23:52

    la prima vedere mi-a dat un “aer” de v leac happy

     
    Dósa Andrei
      Dósa Andrei 15.02.10 @ 0:20

    Textele fac parte dintr-un exercițiu propus la atelierul de creație literară Lumina de Avarie. Ne-am propus ca de Valentin să scriem niște scrisori. Am inventat niște cupluri mai bizare cum ar fi de exemplu stripteuză+contabil. Textele celorlalți le găsiți aici.

     
    Teofil Mortu
      Teofil 15.02.10 @ 10:45

    Seamănă cu Leac din ultima antologie Săvârşin doar puţin ca formă, pentru că altminteri sunt mult mai convenţionale ca poveste, limbaj şi multe alte mici detalii care îl fac pe Leac să fie cine este.

     
    dan mihuţ
      dan mihuţ 15.02.10 @ 12:52

    teofil, leac se distinge tocmai prin felul în care insistă pe detalii pe care să zicem că le vede numai el. aici e multă convenţie, nu ştiu de ce te-a dus gândul la leac

     
    Teofil Mortu
      Teofil 15.02.10 @ 13:13

    Andrei Ruse a zis de V Leac şi cred că s-a exprimat corect: la prima vedere. Eu nu am făcut decât să nuanţez ce a spus el.

     

ai ceva de zis?

inscrie-te pe FDL.ro
    trebuie sa fii logat pentru a putea publica un comentariu.
    nu ai inca un cont pe FDL.ro?
    nu dureaza mai multe de cinci minute sa te inscrii si poti vota, comenta si publica texte.
    afla toate detaliile aici.
FDL Live pe Facebook FDL pe Twitter FDL pe Facebook FDL prin feed RSS 2.0 FDL prin newsletter pe mail  
 
nu rata nimic! aboneaza-te la FDL.ro prin feed RSS sau primeste un newsletter zilnic pe email. de asemenea, poti urmari cele mai imporante titluri si evenimente pe Twitter sau Facebook.
ultimele texte postate
Victor Potra TNCP, 17 mai, 2012. Lectura de la Bibliotecă
Victor Potra 22.05.12, 17:43

Victor Potra TNCP, 16 mai, 2012. Lectura de deschidere
Victor Potra 22.05.12, 17:36

satanail petruț JOIN`T
satanail petruț 22.05.12, 15:19

danrec microjurnal fictiv ( 3/3 )
danrec 22.05.12, 13:39

Ioana Dunea întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale
Ioana Dunea 22.05.12, 8:38

vlad drăgoi 27.
vlad drăgoi 22.05.12, 0:34

xiron apatanjalic
xiron 21.05.12, 23:11

danrec microjurnal fictiv ( 2/3)
danrec 21.05.12, 19:52

rutten Flatline
rutten 21.05.12, 19:01

tuxedo dans
tuxedo 21.05.12, 18:38


   
clipul saptamanii
ultimele comentarii
Non te Livius, ut altrum ille, sed pueros aut adulescentulos docere conantur; ut igitur de ipso genere sum confessus, sed totam, ut mea fert opinio,...
18:00 | xiron la
ionci

ningu, fără steluţe cu siguranţă ;) a 2-a e curajoasă, mai puţin încărcată decât prima şi focalizează mai bine pe ideea de Join’T. eu n-am mai văzut...
17:39 | crissti la
JOIN`T

3 sau 4. cu precadere 4 daca as avea eu de ales. primele sunt cumva excesive. prea mura in gura.
17:31 | tuxedo la
JOIN`T

eu cred că s-ar califica a 2-a sau a 4-a prima e prea încărcată cu toate că este mai plină de semne personale chiar şi steluţe a 3-a mi se pare...
16:16 | ningu queno la
JOIN`T

multumesc pentru parere. sa vedem si altele.
15:54 | satanail petruț la
JOIN`T

singura care-mi place este 3 celelalte sint prea incarcate, urite, kitch-oase prima, cel putin, imi pare oribila – creier, tigari, cruce dar 3 e...
15:50 | rutten la
JOIN`T

cred ca poti invita fara nicio problema pe oricine ca-l stii ca nu oricum majoritatea adora sa se auda vorbind, nu cred sa te...
15:42 | rutten la
FDL Live la TNCP – transmisia.

liviu, da, ma pot lipsi de murat xiron, da :p dori – daca te ridici in aer nu-i obligatoriu sa ajungi in nori danrec cred ca-i tot din hirtie si-n...
15:41 | rutten la
Flatline

am spus ca-l vreau, nu si ca inham teleguta pentru domnia sa. desi l-as aduce cu drag si viteza pe harley, daca se...
14:55 | noemi kronstadt la
FDL Live la TNCP – transmisia.

duelaţi-vă şi voi în limbi vii! :) Liviule, parcă vroiai proză, am postat 2 capitole din microjurnal.ast a, aşa pentru a distrage atenţia de la fondu’...
14:24 | danrec la
ionci

hăhă, pt Foarţă tre’ să veniţi la Timişoara cu caru’. nu crez că s-ar deranja, e tot mai sedentar în ultima...
14:17 | danrec la
FDL Live la TNCP – transmisia.

Cadaver xironicus artem subtilitatem docere vult. Enim hoc utitur lingua mortua. Qui est aurea asinus, magister?
14:14 | Liviu la
ionci

imi notez in carnetel prietena mea cea mai buna a fost la targul international cu marin malaicu-hondrar i si mi-a spus...
14:11 | Ioana Dunea la
FDL Live la TNCP – transmisia.

eu i-as mai vrea pe vancu, m. malaicu hondrari si foarta. bine, si pe eco si auster, dar tre sa mai crestem pentru...
14:05 | noemi kronstadt la
FDL Live la TNCP – transmisia.

dori, :) ruten autorul clonat în beagle vizionează alte filme decît tine:punga e din “american beauty” 1999, cu Kevin Spacey şi Anette...
14:04 | danrec la
Flatline

q.e.d. ce rost avea? păi taman ritmu’ suferă cred io în orijinal....
13:54 | danrec la
întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale

ok in varianta de mai sus se pierde din ritm si pe mine asta m-a...
13:32 | Ioana Dunea la
întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale

ok, s-o fi pălit netu..scriam aşa…da 217; ce contează, oricum nu...
12:33 | danrec la
întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale

nu am sters niciun comentariu nu e niciun comentariu, danrec (nici in...
12:02 | Ioana Dunea la
întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale

corect: coji de nuci de cocos pentru câinii ştirbi şi pisicile oarbe :))
12:00 | xiron la
apatanjalic


   
Free PageRank Checker

   (C) 2010 FDL.ro / Fabrica de Literatura
   Wordpress 2.9.1, modified Mag Magic theme