FDL.ro

-Nu vrei sa facem o poza?
Ne plimbam prin Cismigiu fara tinta, fugisem de caldura verii care ne batea la usa. Cristina vazuse un fotograf de ocazie caruia ii pendula Polaroidul la gat.
-O sa ne sece asta de bani, i-am zis circumspect.
-Mai am eu niste bani. Nu avem nicio poza impreuna, chiar as vrea.
I-am dat curs dorintei si m-am trezit in cateva minute privindu-ma dintr-o fotografia mica. Un chip livid si trist. O tineam de dupa umeri, lipita de al meu. Ea radea.
-Ne sta superb impreuna, imi zise si ma saruta pe obraz. O sa o pun in rama, acasa. Prima noastra poza.
A doua zi dupa petrecerea din camin o vizitasem acasa. Plecase si isi lasase bluza pe patul unde dormisem amandoi chirciti, o descoperisem cand m-am intors in camera. O bluza rosie decoltata pe care cu siguranta ar fi vrut sa o mai poarte. In drum spre blocul ei stiam ca altceva ma impingea inainte, articolul acela vestimentar ii putea parveni si altfel, prin Jojo de exemplu, dar pretextul mi s-a parut justificabil, mai mult mie decat ei. Inainte sa sun la interfon m-am razgandit si am dat sa sa plec, dar nu am facut-o. Nici acum nu stiu de ce, poate ca noaptea care se scursese nu fusese atat de rea, iar sentimentul ca lasasem oarecum lucrurile neterminate ma apasa enervant. Starea aceea de urat se ameliorase, cu toate ca lasase urme. Pe de o parte as fi vrut sa imi vad de treaba, si sa ma plimb singur pe strazi, cu gandul la actul doi al piesei pe care o scriam. Pe de alta, amintirea sanilor mici si fierbinti, a limbilor amestecate si a picioarelor ei incolacite in jurul coapselor mele ma incalzea si ma facea sa imi doresc mai mult, pana la capat.
Mi-a deschis surprinsa, dar bucuroasa, s-a imbujorat de emotie.
-Ti-ai uitat bluza, i-am zis.
Era singura, colega de apartament plecase de dimineata.
-Habar nu am unde s-a dus, dar nu ma intereseaza prea tare. Nu prea ma mai inteleg cu ea, e o ciudata.
-De ce?
-Asa. Are o manie, sa imi umbla prin lucruri, pe ascuns. E si cam proasta, imi gasesc cremele incepute, cu urme de degete in ele, si cand o intreb zice ca nu stie nimic. Pai daca eu nu am deschis-o niciodata, si e doar ea in plus in casa asta, cine sa o fi deschis? Ca e cam in plus in casa asta, doarme mai mult prin alte parti. M-am obisnuit singura, cand apare, la doua-trei zile, ma enerveaza.
A continuat sa vorbeasca, dar nu am urmarit-o pana la final. Am lasat-o insa sa se elibereze. Se aprinsese, si asta m-a facut sa ma simt stingher, si sa imi doresc din nou sa plec.
-Dar lasa-o incolo, nu vreau sa te plictisesc cu prostii, a spus oprindu-se brusc.
Apoi s-a asezat langa mine pe marginea patului si m-a luat de mana. Privea intr-un colt de covor, cand a zis:
-Nu prea stii tu ce vrei, asa-i?
Am tresarit, vizibil stanjenit.
-Oarecum, am baguit.
Am ramas cateva clipe in tacere. I-am privit genunchii ascutiti si goi, tibia lucioasa si degetele de la picioare, date cu oja rosie. Purta o pereche de pantaloni scurti, stransi pe pulpe, si un tricou alb. Nu avea sutien, ii ghiceam sfarcurile rotunde pe sub material. Tricoul avea o gura larga, ii dezvelea un umar. Isi prinsese parul la spate, undeva sus, aratandu-si gatul subtire.
I-am apucat barbia intre aratator si mijlociu si am tras-o spre mine. I-am mangaiat ceafa descoperita si i-am vazut buzele rosii de aproape, nasul lung si subtire, taios, ochii mari si negri. Am sarutat-o apasat si lung.
In seara aceea nu am mai plecat, iar dupa cateva saptamani i-am luat in totalitate locul colegei de apartament care, intr-un access de furie, sau prostie, si-a pus bulendrele intr-o geanta mica de voiaj si a parasit incinta.

Politicianul avea carnaciori in loc de degete. Grosi si inchisi la culoare, iar inelarul stang era sugrumat de o verigheta de aur, care abia se mai vedea, pielea se revarsase in jurul ei.
-Ba, am vrut sa te cunosc ca mi-a placut ce-ai scris. Eu de oameni d’astia am nevoie in staff-ul meu, oameni cu coaie, ca tine, sa ajute oameni cu coaie, ca mine.
Scuipa cuvintele printre buzele umede. Gusa i se misca in sus si in jos, ii acaparase tot gatul. Falcile puternice ii tremurau, mai ales cand incerca sa sublinieze ceva.
-Eu sunt pe val acum. I-am cam facut pe aia la regionala. E una la centrala, o curva imputita care face figuri, vrea ea sa restructureze, a dat niste dispozitii de cacat, sa sustinem o toanta ca deputat, altfel cica zburam. Si? Si ma doare drept in cur, ca ii am la mana. N-au cum sa se ia de mine. Pai cine pula mea a mai pus pe masa diplomatu cu sute de mii de euro? Le-am zis, coaie, dau banu asta acum, pe loc, dar imi dati functie, ca eu tintesc sus. Intelegi?
A scos niste orbit si-a inceput sa mestece, in zeflemea, arcuindu-si coltul gurii. Se lasase pe spate, revarsandu-si burta peste masa. Insistase sa ne vedem la restaurant si sa dea el masa, la telefon mai ca se rastise la mine cand imi auzise vorbele reticente: Dau eu masa! Las ca stiu eu, voi astia cu scrisu sunteti mai saracani.
Stiam inca de cand am plecat de acasa ca fac o greseala, dar totusi m-am intalnit cu el. Adevarul e ca nu mai cunoscusem un specimen din asta, Sorin si socru-miu erau mai spalati, erau din alta liga. Ma rog, socru-miu, ca Sorin…
-Bei sprit sau simplu? intreba dupa ce venise vinul. Il comandase atent, citise meniul de bauturi de cateva ori. Ii fusese greu sa se hotarasca. A facut-o doar dupa ce a cerut sa i se deschida o sticla si mestecase prima gura, ca un degustator.
-Sprit, am zis, si cred ca au fost primele cuvinte pe care i le-am adresat.
A dat primul pahar peste cap, ii era sete. A plescait din buze.
-Brrr, ce bun e. Ba, asculta la mine, vinul sub doua sute n-a vazut strugure. Ala pe la trei sute are ceva in el, dar ala de la cinci sute in sus, ala e vin. Asa sa stii, daca mai bei vreodata. Ca voi va futeti stomacul cu basini din alimentara.
Nu mi-era foarte clar cine eram noi, astia cu alimentara, dar el traia clar intr-o alta lume, probabil singur, caci nu parea sa apartina vreunui grup. Poate ca isi construia o noua societate, a buldogilor cu ceafa groasa si vin de un milion paharul.
-Asa, spuse la al doilea pahar in care doar isi inmuiase buzele. Cand mi-a dat agariciul ala, cum il cheama? Colegu ala al tau, sau cine-o fi.
-Sorin.
-Ala. Cand mi-a dat textul si a zis ca e la prima mana, mi s-a innegrit privirea. Credeam ca-l omor. Ca-l calc in picioare, ca pe cotarla aia de sofer al meu, cand l-am prins cu Monica. Dar n-am avut ce face, am citit si varza i-am facut pe toti, imi sorbeau cuvintele. Unii au ras si au aplaudat, coaie, niciodata nu m-a aplaudat cineva pana atunci. Ba, de oameni ca tine am eu nevoie in staff-ul meu. Si nu vreau doar sa scrii, vreau mai mult, vreau sa imi faci imaginea si sa o intretii, vreau sa ma confectionezi. Eu n-am prea fost pe la scoala, ca asa au fost vremurile, ce stiti voi, eu am muncit de mic, cata balega am carat eu la viata mea… Cu mainle astea doua pe coada lopetii, asa am ranit la porci si la vaci. Si cand sa mai invat? Ca tata ma lua la suturi si ma trimitea la munca, iar cand a venit revolutia l-am luat eu pe el, dar nu l-am mai trimis nicaieri, ca a crapat. Si-a trebuit sa ma descurc singur. Si m-am descurcat. Acum tintesc sus. Cu banii faci orice acum in romanica, intelegi? Cu banu si cu dosarelul. Cu banu iei dosarelul. Ii am la mana pe toti. Si pe aia de la centrala, acum urmaresc sa vin in Bucuresti, Constanta nu mai e ce era, nu mai am unde sa fac acolo. Aici e de mancat. Dar astia sunt mai smecheri, tre sa ies in fata, si imi trebuie pe cineva sa ma coafeze. Tre sa apar pe la televizor, asa mi-a zis curva aia cu care am vorbit ieri, daca vreau sa ajung sus, fara televizor nu fac nimic.
Facu o pauza, ii venise ceafa de porc. Ii curgeau balele de cand o comandase, apasase cuvintele cand spusese: O ceafa cu cartofi taranesti. Si un mujdei de usturoi.
Mesteca cu urme de ulei pe buza de sus care ii aluneca mereu sub cea de jos, murdarindu-se. Ca un peste.
-Ce zici? Te bagi sa ma ajuti? Tu scrii, si eu vorbesc, invat pe de rost. La astia la televiziune stiu cum sa o dreg – le cer dinainte tot desfasuratorul, intrebarile, tot. Fac contract cu ei, daca deraiaza, ii dau in judecata de-or sa-si dea si pielea de pe varful pulii. Am vorbit deja cu unul, ala cu capul mare. Nu mai stiu de la ce post, dar are audienta, si acolo tre sa incep sa apar. Iti iese banu, te scot din saracie, ca te vad cam amarastean, asa.
Terminase tot din farfurie si acum isi trecea aratatorul pe suprafta ei, mai ramasese o urma de sos. Eu inghiteam carnea de pui cu noduri si ma gandeam cum sa o sterg mai repede, ma obosise. Pierdusem o zi, in care as fi putut-o aborda pe batrana, sau macar incerca. De cand ma jucasem cu fetita in nisip ardeam de nerabdare sa repet experienta, iar Corina plecase. Dimineata nu iesisera in parc si eram putin ingrijorat, m-a speriat gandul ca fetita s-ar fi putut imbolnavi.
Incepuse iar sa vorbeasca dar nu il mai ascultam, faceam strategii, ma gandeam cum sa sun la usa, ce pretext sa invoc sa vad copilul, sa fiu sigur ca nu i s-a intamplat ceva.
-Intelegi?
-Mda, am ingaimat, nu prinsesem intrebarea.
-Si te bagi?
-Uitati, i-am zis. Oferta suna interesant, e o adevarata provocare, dar nu stiu daca in momentul asta al vietii mele sunt pregatit pentru ceva de o asemenea anvergura. Eu il mai ajut pe Sorin cateodata cu discursuri ca al dumneavoastra, dar nu am timp de mai mult.
-Dar de ce, coaie, nu ai timp? Ce, esti angajat undeva? Ca Sorin mi-a zis ca o freci cu spume.
-Nu sunt angajat, dar nu o frec, sunt prins intr-un proiect personal si…
-Ba, lasa-o moarta, ba, a zis ridicand vocea, facandu-ma sa tresar. Las-o moarta cu faze de-asta de cacat, ce, ma iei de prost? Cu proiecte personale, cu de-astea? Ce, banu meu nu-i bun pentru pielea ta groasa? Coaie, pe cati am facut eu oameni… Te fac si pe tine om, da vad ca tu o dai la-ntors, esti mandru, bagi capu-n pamant, ma iei cu vrajeli, cu de-astea.
-Nu e vrajeala. Putem rediscuta in cateva saptamani, am zis defensiv, si am regretat imediat pasarelile care imi ieseau pe gura. Pana autnci o sa imi rezolv problemele si ma pot apuca de asta.
S-a oprit din inghitit ultima gura de vin si m-a privit pe sub sprancenele stufoase.
-Smechere, ai grija. Daca mi-o faci, te fut. Eu am coaie de diamant, dar tu?
-Nu v-o fac, am spus incet, nesigur pe mine.
-Bineee. Te sun in doua saptamani.
-Mai bine trei, am baguit.
A facut o pauza de efect, cu aratatorul in aer, spre mine.
-Trei, a zis.
Am ajuns acasa cu nervii intinsi la maxim. Chiar la intrare in scara era sa dea peste mine un manelist, isi conducea Audi-ul cu o mana pe volan. A coborat sa ma bata, urla ca i-am sarit in fata. A deschis usa si aerul s-a infestat intr-o secunda de miorlaiala lui Guta, se jertfea pe altarul muzicii.
Soferul era un Guta in miniatura, nu ii lipsea nici mustata si nici lantul de aur gros de doua degete, pe gatul jegos. Bineinteles, purta trening.
A inceput sa urle si sa gesticuleze, cred ca l-a enervat mai mult nepasarea mea, caci i-am intors spatele si mi-am vazut de drum. Dar pe final am accelerat, ii simteam rasuflarea belicoasa. Parca nu-mi doream sa mi-o iau de la un manelist.
In garsoniera am am baut doua beri ca pe apa si am deschis laptopul. Am creat un nou fisier in Word si m-am holbat la ecranul alb pana mi s-au impaienjenit ochii. Apoi am scris apasand cu putere tastele, pana m-au durut degetele:
SA TE FUT IN GURA, POLITICIANULE!
SA TI-O TRAG TIE SI SOFERULUI CARE SI-A PUS-O CU MONICA, ORCINE AR FI FOST EA.
SA I-O TRAG SI EI.
SA MA CAC IN BANII TAI SI IN MAINILE TALE MARI, OBISNUITE CU COADA LOPETII. SA MI-O IEI INTRE PALME, CA PE O COADA DE LOPATA. SA MA PIS PE FATA TA BORATA CAND APARI LA TELEVIZOR SA NE PROSTESTI IN FATA. SA-I ZICI LU TAC-TU SA TE COAFEZE, SI DACA A CRAPAT, SA-I ZICI LU MA-TA. SI DACA SI EA A CRAPAT, GHINION: RAMAI NECOAFAT, ASA PROST CUM TE-AU FACUT EI, LA BETIE.
SA MA CAC IN FUNCTIA TA, POLITICIANULE!
SA MA CAC IN EA DE TARA, CU TOTI POLITICIENII EI!
SA MA CAC IN EA DE TARA, CU TOTI MANELISTII EI!
SA MA CAC IN EA DE TARA, CU TOTI ROMANII EI!
Apoi m-am aruncat pe saltea, incercand sa atipesc.