FDL.ro

17 aprilie 1973

Iubita mea Maria,

Azi se împlinește un an de cînd ne-am căsătorit și parcă a fost ieri. Timpul trece repede cînd ești îndrăgostit și mă tem că în felul acesta, viața noastră nu va fi decît o străfulgerare de moment pe cerul iubirii. Însă chiar de-ar fi așa și tot nu mi-ar părea rău, căci în acea ultimă clipă voi ști, fie și numai pentru o fracțiune de secundă, că a meritat absolut totul. Uneori aproape că nu-mi vine să cred cît de norocos am fost să te-ntîlnesc, sau că aș fi putut foarte bine să nu aflu în veci cum este să fii iubit dacă nu mi-aș fi luat inima-n dinți, eu un timid incurabil, și aș fi continuat să mă prefac că nu te văd. Însă dragostea te ia de fiecare dată prin surprindere căci nu cred să fi fost altceva decît dragoste, sau intuiția ei, cea care m-a determinat să-mi depășesc toate inhibițiile și să-ți adresez cuvintele acelea stîngace de care tu, în mărinimia ta, ai ales să nu rîzi. Te asigur că nu vei regreta niciodată gestul făcut…

9 iunie 1980

Multiubita mea Cristina,

Ce frumos este ca în fiecare an de ziua ta să sărbătorim și aniversarea căsătoriei noastre! Au trecut trei ani de atunci (așa cum bine știi) și nu prididesc să mă felicit pentru ideea pe care am avut-o (iartă-mi lipsa de modestie) dar sincer, cum aș putea să-mi temperez entuziasmul cînd iubirea mea pentru tine e ca o sticlă de șampanie atunci îi scoți dopul: o explozie de duioșie, o avalanșă de emoții care asemenea spumei ce se revarsă din șampanie, se năpustesc toate asupra mea îngropîndu-mă într-un preaplin al sufletului din care ies amețit dar pe deplin fericit. Însă, spre deosebire de șampania care se termină repede, sînt sigur că licoarea magică a iubirii noastre va dura la nesfîrșit…

18 august 1986

Elena, iubirea vieții mele!

Știu, sună pompos, sună adolescentin, sună naiv. Spune-i cum vrei, dar asta este ceea ce simt! De fiecare dată cînd mă gîndesc la tine, la relația noastră, am sentimentul că cineva îmi face un favor. Nu sînt o persoană foarte credincioasă dar dacă ăsta e felul în care Dumnezeu vrea să-mi demonstreze că există, atunci, da, cred că El există! Iar faptul de a ne fi căsătorit de ziua mea, nu face decît să-mi întărească convingerea, an după an, că nu există dar mai frumos pe lumea asta,  pe care un bărbat să și-l poată dori, decît o făptură ca tine, blîndă, angelică și frumoasă, lîngă care să se trezească în fiecare dimineață și în a cărei ochi somnoroși să vadă mereu focul neostoit al iubirii. Unde ai fost pînă acum, mă întreb uneori, de ce nu mi-ai ieșit în cale mai devreme, dar apoi îmi dau seama că nu trecutul ci viitorul este cel care contează, un viitor pe care nu mi-l pot închipui fără de tine, pe care, de fapt, nici nu vreau să-l trăiesc în absența ochilor tăi verzi care să-mi șoptească, languros, asemenea unei pisici alintate, TE IUBESC! TE IUBESC! TE IUBESC!

26 ianuarie 1994

Pentru grațioasă Grațiela

Ce iarnă necruțătoare avem afară și totuși în această zi deosebită, ea pare atît de departe, căci toată zăpada e topită de flacăra mistuitoare a iubirii ce și-a găsit sălaș în inimile noastre!

Au trecut patru ani de atunci, patru ani de schimbări atît de radicale, pentru noi dar și pentru țară.  Grațiela, nu știu dacă mă crezi cînd îți spun asta, dar tu ești revoluția mea! Trăiam o viață anostă, plină de privațiuni sentimentale, și mă amăgeam că mi-e bine. De fapt, nici măcar nu mă-amăgeam. Pur și simplu nu  realizam că lucrurile pot sta și altfel, credeam că asta e viața și că trebuie luată ca atare. Dar apoi ai apărut TU, brusc, imprevizibil, și dintr-o dată am întrezărit posibilitatea unei schimbări. Aproape că nu-mi venea să cred, deși toate simțurile îmi spuneau că nu mă înșelam.  Și, într-adevăr, nu m-am înșelat căci ziua de azi și spusele mele stau mărturie pentru acest lucru.  Acum tot ce-mi doresc este să nu-ți cad din grații, Grațiela mea mult iubită, căci, crede-mă, m-aș simți mai rău ca îngerul nerecunoscător care a căzut din Rai.

25 decembrie 2000

Pentru Ana-Maria, jos pălăria

De fiecare dată la aniversarea căsătoriei noastre îmi voi aduce aminte de lupul acela pe care l-am văzut la Sinaia căci probabil și noi arătam asemenea unor lupi istoviți care, cu ultimele puteri, s-au tîrît în peșterile iubirii prăbușindu-se lîngă un braț de paie. Însă somnul a fost întremător. Cînd ne-am trezit, eram gata s-o luăm de la capăt iar acum iubirea noastră aleargă neostoită pe pajiștile întinse ale vieții, fără să se teamă de nimeni, căci cine ar putea-o doborî? Alături de tine mă simt puternic și încrezător, numai tu îmi dai forța necesară să merg mai departe, Doamnă venerată a inimii mele ce nu te merit  pentru nici o secundă!

9 septembrie 2009

Iubită Cosmină,

Cinci pagini din jurnalul iubirii scrise mărunțel! Cinci pagini din cartea dragostei noastre! O, iubire nesperată care mă umple încă de nedumerire. Ce-am făcut oare să te merit? Eu, un bărbat aproape bătrîn, tu, o femeie aproape copilă. Și totuși n-am simțit niciodată pînă acum o mai mare compatibilitate între doi oameni și dacă într-adevăr trupul meu șchioapătă iar al tău aleargă, ei bine sufletele noastre au aceeasi vîrstă și ținîndu-se de mînă străbat zglobiu potecile iubirii, vesele și lipsite de griji! Sper doar ca ele să nu se-nfunde niciodată! Al tău, pe veci,….

1 august 2015

(Pentru) RENATA

Cînd mulți ziceau că pentru mine-i gata

Și chiar vroiau să-mi sape cu lopata

Groapa

Ai apărut tu, dintr-o dată

În ziua aceea minunată

Și mi-ai redat speranța.

Acum sunt tînăr ca odinioară

Și port mereu în inimioară

Cuvintele ce mi le-ai spus, parcă-ntr-o doară

în timp ce-afară începea

a se-nopta

Nu, nu pleca. Nu vezi că te iubesc?!

Iar eu deja înconjurat de întuneric, nu deslușeam că globul

E din ce în ce mai sferic.

Îți mulțumesc.

Îți mulțumesc.

ADDENDA 1: Noiembrie 2020

Un copil,

Ce lucru fragil!

Îl ține în brațe

i-e frică să nu-l scape

căci umerii lui

s-au transformat în niște biete șoapte.

Un copil,

Ce lucru fragil!

E rîndul lui acum

Să fie luat în brațe

Și dus înspre pătuț

E ora de culcare

și-a laptelui călduț

sorbit pe îndelete

în timp ce pe perete

dansează, goale, patru fete.

E noapte.

Timpul cînd se moare

Puțin cîte puțin

Ce-a fost odată plin

E-acum pe terminate.

ADDENDA 2: Noiembrie 2025

O, vestitori ai morții aveți îngăduință și nu sunați din goarnă; priviți la ce bucate-alese stau pe masă, la vinul nobil ce darnic vi se toarnă în cupe-scumpe de cleștar și luați acest mărgăritar pentru soțiile de-acasă. În schimb, tot ce vă cerem e-o picătură de răbdare. Nu vă grăbiți să stingeți această lumînare. E clipa ispășirii, moment de pocăință, cum cere legea firii.

Un țîrîit de telefon în noapte, și-o voce șubredă te împresoară, te-ntreabă, Cînd ne-am văzut ultima oară? Acum mulți ani!, îi zici. Îmi pare rău, n-am dat doi bani pe ce-ai avut de spus, te-am neglijat, nu mi-a păsat, m-am bucurat de altceva în tot acest răstimp, am fost în contratimp, dar s-a sfîrșit acum, m-am domolit. “S-a dumirit”, în gîndul tău îți zici, În SFÎRȘIT S-A DUMIRIT! și apoi aștepți tăcut în receptor și simți cum îți dispare, încet-încet, întreaga enervare. E ora de regrete, moment solemn, și prin urmare demn de toată-ngăduința de care poți să fii în stare.

Am fost constant, îți spune, consecvent, am acționat mereu doar după bunul plac, c-o mică excepție, recunosc, nu sînt prea bucuros, nu-mi place dar nu mai am ce-i face, e vorba de ultima recepție la care-am fost, știi tu, unde m-am cunoscut cu ea, Renata cea care m-a dat gata,  și i-am făcut odraslă, o progenitură, drept garnitură la iubirea noastră în cea mai mare parte castă.  Dar iată, anii au trecut și eu mă duc la vale, nu mi-a trecut prin cap c-așa un țap cum am fost eu să apuce ziua cînd n-are să mai aibă seu, dar s-a-ntîmplat, se-ntîmplă chiar acum cînd totul se-preface-n scrum și noaptea-amară se pogoară cîntînd un cîntec sumbru la vioară.

“Treci la subiect”, îi spui, “Ce vrei de la mine?” Prea bine, prea bine, păi vezi tu, Renata n-a fost fată de bani gata iar tata de se duce, nu mai rămîn arginți nici pentru-o cruce. Deci ce doresc, ce vreu, păi cum să-ți spun, mi-e greu, dar de-aia te-am sunat, e vorba de-o propunere, adică, ce vreau să zic, e să-l adopți tu pe pupil, l-am botezat Emil,  e-așa fragil, dar poate  fi și-al naibii de  subtil. Ce zici? Voi tot n-aveți copil!