|
*  text publicat la 19.05.2010, 23:35 categorie: junior, poezie 
|
||
În drum spre locul unde-i fata ceea,
M-am potmolit în piedici de nespus
M-au încurcat actori cu zâmbet prefăcut,
Bariere şi teren minat
Şi din elicopter un grănicer paraşutat
M-a alergat pân’ l-am pierdut într-un desiş.
Ce junglă-paradis, şi niciun rău sub al copacilor frunziş!
Cum zac aici, mi te imaginez rotindu-te în rochia albastră
Strigându-mi numele, ce voce neomenească
Mă cheama din nou spre ea, iar eu
Mă-nghesui într-o grenadă şi m-arunc spre bestii
Şi cad rănit în propriul tumult.
Atunci în jurul meu se-nalţă un zid mult prea înalt
E plin de veselie zidul meu, mă-nchid în el, aici eşti tu.
Dar florile nici nu mai cresc, nici mor, cu zâmbetele au încremenit,
E prea frumos aici, şi-ncep să cred că nu exişti.
Zidul se sfarmă; piatra se face rumeguş
Şi am ieşit. În zări, nimic.
Dar drumul vechi bătătorit, de urma altuia-i surpat
În lipsa lui devin prozaic umblător
Şi-am fost şi sper c-o să mai fiu explorator..
textul acesta dadea eroare din cauza titlului, generand un link pe care sistemul de pe FDL.ro il vedea ca pe o eroare.
comentarii la acest text, mutate de aici:
Cristia Gal
20.05.10 @ 0:10
Poemul are tumult, cum bine zici de tine însuţi.
Sunt câteva imagini care îmi sună foarte bine – au şi dramatism, şi un soi de ironie bine dozată:
grănicerul paraşutat din elicopter care te-a alergat până l-ai pierdut într-un desiş (e mult umor aici, gen “luaţi-l de pe mine, că nu ştiu ce-i fac” ),
“mi te imaginez rotindu-te în rochia albastră/
Strigându-mi numele” ori
“Zidul se sfarmă; piatra se face rumeguş
Şi am ieşit. În zări, nimic.”
De lucrat mai trebuie şlefuit însă
. Întregul. Mai ales alternanţa cam forţată între neologisme şi stilul arhaic,(“M-am potmolit în piedici de nespus”, “şi niciun rău sub al copacilor frunziş!” “Dar florile nici nu mai cresc, nici mor.”
Nu combinaţia în sine e discutabilă, ci, după opinia mea, faptul că nu curg firesc în albia textului, nu le-ai găsit liantul real.
A, mai sunt şi vreo câteva imagini care zgârie “m-arunc spre bestii”, “M-au încurcat actori cu zâmbet prefăcut,
Bariere şi teren minat”, “Dar drumul vechi bătătorit, de urma altuia-i surpat
În lipsa lui devin prozaic umblător
Şi-am fost şi sper c-o să mai fiu explorator..”
Cred că mai trebuie alchimizate ideile pe care le conţin, transfigurate cumva, aşa sună destul e stângaci şi efectul e opus emoţiei şi surprizei pe care şi le doresc versurile în cauză.
Oricum, am senzaţia că îţi alunecă mai uşor degetele pe tastatură atunci când e vorba de proză. Textul care te ceartă că nu i-ai găsit titlu e foarte promiţător. Experimentează însă şi poezia, Ştefan, joacă-te şi vezi ce se petrece.
Îţi ţin pumnii.
Ştefan Mălaimare
20.05.10 @ 0:26
Ai dreptate si oricum esti indulgenta, sau poate l-am citit eu de prea multe ori. Nu am pretentii de la poezia mea, dar am cateva scrise intr-o perioada, cum altfel decat tumultoasa, pe care vreau sa le public aici. Mie unul imi provoaca sila, sunt atasat de proza, pe care insa o scriu cu o lentoare iritanta. Prea multe idei notate zilnic, niciun cuvant nou publicat. Sa speram ca revenirea asta ma va obliga sa ma pun pe treaba. Altfel, sunt un tampit.
Cristia Gal
20.05.10 @ 0:51
Mai ştii cum făceam când eram mici? Ne dădeam în leagăn până ameţeam, uneori. Sau ne învârteam râzând ca nebunii, eram liberi. Nu ne interesa dacă a ieşit cămaşa din pantaloni sau dacă ni se ciufuleşte părul sau ce spune tanti Aglaie de peste drum sau de peste site.
Scrie cu starea asta, Ştefan. Lasă inspiraţia să vină ca o bucurie. Dacă ieşi din încordarea că notezi idei şi nu publici nimic nou, dacă ieşi din temerea că eşti tâmpit sau nu îndeajuns de talentat, dacă ieşi din coaja de nucă a orgoliului cred că vei găsi puterea să scrii mai des. Pura gratuitate a jocului, despre asta vorbesc. Acesta e primul pas.
Lasă textul să curgă întâi, nu-l sufoca în faşă. Apoi vino din nou şi din nou şi din nou la întâlnire cu el, aşa cum vii la întâlnire cu o iubită (o cunoşti, are şi ea imperfecţiuni, tu te bucuri însă de fiecare dată).
Cred că textul e o iubită. Aşa-i că şi în cazul în care iubita te roagă să o ajuţi să care mobilă, întâlnirea cu ea tot e o încântare? Ce dacă textul are greutăţile lui? Le are, ei, şi?
Chiar îţi ţin pumnii şi chiar sunt convinsă că ai talent şi pune mâna şi scrie!
Stefan, la proza se vede ca se mai leaga ceva ceva, reusesti sa acoperi lipsa de experienta cu talent si lecturi bune de romane noi. ai ideea despre ce inseamna proza azi, ar fi interesant sa faci asta si cu poezia.
in primul rand iti recomand sa renunti la rima (lasa barierele si jocurile-astea copilaresti). si lasa si din descrierile inutile, insista pe “feeling” , pe ceea ce simti tu si, repet, citeste poezie daca vrei sa te joci cu ea.
sper ca multi de aici sa te ierte datorita categoriei junior si in loc sa-ti zica vreo doua sa-ti dea sfaturi / idei utile.
Stefan, intr-adevar sunt imagini frumoase, asa cum remarca Cristia Gal. Mi se pare insa ca pierzi din tensiune pe masura ce avansezi in poem, iar faza cu zidul e deja oarecum palida in raport cu inceputul. Cred ca ai castiga daca ai miza pe lucruri ne-exploatate (ca in versurile cu grenada, granicerii).