FDL.ro

Îi plăceau genele lui, lungi şi arcuite, cusute frumos deasupra ochilor migdalaţi. Îi plăcea şi penisul lui, lung şi arcuit ca o geană, şi în care se cufunda din ce în ce mai adînc pe măsură ce privirea ei se debrăca de inhibiţii şi, complet goală, intra în apa limpede a ochilor lui albaştri unde curînd se făcea nevăzută.  Îi spusese asta iar el se-ngrozise.

Într-o zi a vrut s-o întrebe de unde provine această atracţie a ei pentru gene dar pe urmă s-a răzgîndit, spunîndu-şi că asemenea nedumeriri trebuie să rămînă neexplicate, mai ales că răspunsul poate fi uneori dezamăgitor prin însăşi banalitatea lui, ca de exemplu, “pentru că îmi aminteşti de păpuşa mea, Sonia, de cînd eram mică” sau „pentru că tot timpul mi-au plăcut băieţii cu gene lungi” sau „pentru că întotdeauna mi-am dorit gene lungi şi nu mă pot abţine să nu le caut la alţii”. Şi apoi, la o adică, ce alt răspuns ar fi putut să-i dea, ce explicaţie psihanalitică complicată dorea să primească încît atracţia ei să-i pară întemeiată sau demnă de interes?

Se temea de explicațiile pe care le cerea mintea lui ca să se simtă satisfăcută, aproape că îi era ruşine de toate acele teste la care ar fi putut s-o supună şi pe care ea le-ar fi picat cu brio, fără nici măcar să conştientizeze acest lucru, dar îşi jurase că nu va face la fel ca taică-său, cu care toţi cunoscuţii nu mai prididiseră să-i aducă la cunoştiinţă cît de mult seamănă, taică-său care se despărţise de maică-sa în urma unor asemenea teste (de frumuseţe şi farmec, de inteligenţă şi spontaneitate, de simţul umorului şi auto-ironie, de perseverenţă şi abnegaţie, de adaptabilitate la noi contexte şi situaţii, de bunăvoinţă şi disponibilitate, sexuală şi nu numai) şi ulterior divorţului se dedicase în totalitate acestor tipuri de evaluări, terminate inevitabil cu pronunțarea sentinței, enunțată pe tonul acela sec, inchizitorial, pe care-l folosise de atîtea ori şi cu el și care te făcea să te simți asemenea unui infractor de ultimă speță care nu primea altceva decît pedeapsa pe care o merita. Dar ea nu ştia nimic despre familia lui şi cînd îşi exprimase o oarecare curiozitate, el fusese evaziv, menţionînd un divorţ şi faptul că ai lui nu-şi mai vorbeau.

Nu-i spusese că încă mai locuia cu taică-său, (și nici de genele moștenite de la el) pentru că nici acum nu-şi putea explica cum se ajunsese la asta, nu că ar fi avut un cuvînt de spus la divorţ, avea doar zece ani la momentul acela, dar nu înţelegea cum reuşise să nu-i remarce caracterul infect mai devreme, sau mai bine zis, cum ceea ce remarcase nu fusese foarte deranjant la acel moment, nimic mai mult decît, să zicem, conştientizarea unui al cincilea deget la o mînă, o ciudăţenie dar o ciudăţenie inofensivă, dar pe care taică-său o folosise ca să-l manipuleze, iar el nu opusese absolut nicio rezistenţă.  Îşi amintea şi acum cum îl ameninţa că dacă nu-i cuminte şi nu face ce i se spune, tata are să se îmbolnăvească de cancer şi are să moară, informaţie care-l băga în sperieţi şi-l făcea docil ca un mieluşel, comportament care în timp i-a intrat în sînge iar sîngele, zice bine proverbul, apă nu se face, ceea ce în cazul lui se traducea prin imposibilitatea de a crîcni în fața lui taică-său, dar, şi mai grav, prin această tendinţă, din ce în ce mai frecventă în ultima vreme, de-a întocmi liste mentale cu toate defectele şi greşelile celor cu care interacţiona şi mai ales cu persoanele de sex feminin care trebuiau permanent corectate, ajustate, modificate pentru a se încadra într-un tipar mereu diferit, care-şi schimba caracteristicile în funcţie de starea de spirit a Marelui Croitor.

Se gîndea la ce-ar spune ea despre asta, mai ales dacă l-ar vedea pe taică-său într-o zi, mai ales dacă acesta i-ar arunca verdictul în ochi (necorespunzător!) şi ar invita-o să-şi ia tălpăşiţa. Cît de mult i-ar mai admira genele atunci, cît de adînc i-ar mai plăcea să se afunde în penisul lui arcuit ca o geană?

Trebuia să opereze rapid o schimbare, era conștient de asta, dar cum poți lupta împotriva genelor? Nu realiză imediat omonimia, referința pe care i-o indicase creierul în complicitatea lui perversă cu dorințele sale. Abia la a patra sau a cincea oară de repetare obsesivă a întrebării avu revelația suprapunerii înțelesurilor. “Exact!”, îți spuse atunci, exaltat de parcă  găsise un remediu pentru vindecarea cancerului, asta era, trebuia să întreprindă ceva împotriva genelor, trebuia să le facă genelor ceva, cum de nu se gîndise la asta mai devreme? Asemănarea cu taică-său era izbitoare, dar numai de el depindea dacă accepta acest lucru ca pe ceva imuabil. Where there’s a will, there’s a way, auzise într-un film replica asta și-i plăcuse. De fapt, dacă se gîndea mai bine, there cannot be a way without a will, nimic nu există fără voință. Asta-i trebuia lui. VOINȚĂ. „Ce-ți lipsește ție, băiete, e voința”, una din multele constatări negative ale lui taică-său, pronunțate cînd el avea, cît? Doisprezece ani? Cu ce-l dezamăgise atunci? Ce nu fusese în stare să facă? Dar poate că bătrînu’ avusese dreptate. Poate chiar îi lipsise voința. Voința de de a încerca și-a doua oară, și-a zecea oară, voința de a nu se opri nici cînd avea să urle de durere, pentru că sigur avea să-l doară, avea să-l doară mult timp de-acum înainte. Iar ea? Ce va zice ea? Și, mai ales, cum îi va explica gestul făcut? Nu exista o explicație rezonabilă pentru așa ceva. Va trebui să accepte lucrurile așa cum sînt. Să-l accepte așa cum este. De fapt, așa cum va fi, căci așa cum este nu se putea accepta nici măcar el.

Se duse în fața oglinzii și pentru ultima oară se uită la fața lui. Probabil că ochii aceștia albaștrii, mari și frumoși nu vor mai avea ulterior nici un farmec, probabil că va arăta schimonosit, diform, monstruos, dar libertatea are un preț. Stinse lumina și aprinse chibritul. Apoi închise ochii și-și trecu flacăra prin gene, meticulos, întîi pleoapa dreaptă, apoi cea stîngă, încercînd să nu se gîndească la durere, străduindu-se să ignore mirosul și sfîrîitul respingător de păr ars. Apoi, fără să deschidă ochii, mai aprinse un chibrit, apoi încă unul, și-ncă unul, repetînd minuțios procedura, ca și cum și-ar fi fost propriul torționar, ca și cum dispariția genelor unuia i-ar fi garantat celuilalt supraviețuirea.