FDL.ro

Toata lumea are sfaturi si judecati de aruncat post factum. Acestea sunt ale mele. Si sunt judecatile de la inceputul secolului XX si de la jumatatea secolului XIX. mergem mai departe si raspundem pasiunii pentru clasificari si grupuri literare a unor cititori cu o noua generatie: generatia postuma a poeziei actuale romanesti. Primii doi reprezentanti au fost deja judecati si rascomentati de cine vrei si cine nu vrei.

Se vor gasi motive, se vor gasi explicatii. Dar realitatea este ca nimeni nu te obliga sa accepti conventia. Iar cei mai multi uita tocmai asta: ca la inceput isi doreau sa schimbe conventiile, sa arate ca se poate mai sincer, mai frumos, mai puternic. Si niciodata nu o sa fii sigur ca vor rezista la asta. Toti.
Ca orice lucru care este trait, poezia se si moare. Mai ales atunci cand esti foarte aproape sa arunci totul in aer. Totul se intoarce ca in filmele de groaza cu fatza ta, sau a cine stie carui copil dement cu un porumbel viu pe cap si cu mustata lui Hitler sub nas: o fetita pe care mama ei ca un vis o striga cu toate numele. religioase, politice, istorice, intime. Si exact asta este conventia din care ai fi vrut sa gasesti iesirea.

Este suficient ca un scriitor sa isi doreasca mai mult de la ceea ce scrie decat toate sistemele din lume se chinuie sa limiteze. Mai devreme sau mai tarziu va fi sinucis cu mana lui sau a altora. A intregii societati, cum zicea Artaud: “daca Contele de Lautreamont nu ar fi murit la 24 de ani, la inceput, ar fi fost nevoiti sa il dea la o parte ca pe Nietzsche, Van Gogh sau pe nefericitul Gerard de Nerval. Pentru ca o fi imagine a lui Maldoror e acceptabila intr-o carte, si e acceptabila numai dupa moartea poetului- poate cu o suta de ani mai tarziu- cand explozibilul din inima puternica a poetului a apucat sa se mai aseze. Pentru ca atata timp cat el a trait, acest explozibil a fost prea puternic. In acelasi fel au fost nevoiti sa ii amuteasca pe Baudelaire, Edgar Poe, Gerard de Nerval si pe inimaginabilul Conte de Lautreamont. Pentru ca le era frica sa nu sara poezia din carti si sa intoarca realitatea pe dos.” Pentru toate chinurile interioare au pregatit ironii, cinism si poze decente, amintiri de prieteni si tot ce trebuie. doar sa nu cumva sa isi aduca cineva aminte ca…

…(1g78-2010) v.g. omul sinucis de societate

de Antonin Artaud
“una dintre acele naturi de o luciditate superioară ce le permite, indiferent de împrejurări, să vadă mai departe, infinit şi periculos mai departe decât realul imediat ăi aparent al faptelor.
Vreau să zic acea conştiinţă pe care conştiinţa are obiceiul să şi-o păstreze asupra lucrurilor.”

“Pentru a exista este de-ajuns să te laşi a fi,
pentru a trăi însă
trebuie sa fii cineva,
pentru a fi cineva
trebuie să ai un OS,
sa nu-ţi fie frică să arăţi osul
şi să pierzi în treacăt carnea.”

si…

…(19B2-2009) c.v.b.

Charles Baudelaire – Imn Frumusetii

Vii din înalte ceruri sau iesi din adâncime,
O, Fumusete? Reaua si buna ta privire
Împrastie de-a valma si fericiri si crime,
De-aceea tu cu vinul te potrivesti la fire.

În ochii tai stau zorii cu serile-mpreuna;
Sarutul tau e-o vraja si-o amfora ti-i gura;
Si când reversi miresme de-amurguri cu furtuna
Se face las eroul, viteaza stârpitura.

Rasari din haul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câne pe poala ta se tine;
Si bucurii si chinuri tu sameni la-ntâmplare;
Stapâna esti si nimeni nu e stapân pe tine.

Calci peste morti de care îti râzi cu mult dispret;
Ai juvaeruri multe si Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, si – Omorul e-un breloc de pret
Pe pântecul tau mândru saltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboara spre tine, lumânare,
Slavindu-te drept torta când a-nceput sa arda.
Acel ce-si strânge lacom iubita-n brate pare
Un muribund ce-n taina mormântul si-l dezmiarda.

Ca vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasa mie,
O, Fumusete, monstru naiv si fioros!
Când ochii tai, surâsul, piciorul tau ma-mbie
Spre un infinit de-a pururi drag si misterios?

Sirena rea sau Înger, draceasca sau divina,
Ce-mi pasa când tu – zâna cu ochi de catifea,
Mireasma, ritm, lucire, o! singura-mi regina! –
Faci lumea nu prea sluta si clipa nu prea grea?

Traducere de Al Philippide

Asa ceva a fost mereu periculos. Si societatea se simte in continuare amenintata. Dintr-un motiv foarte simplu. Ea stie ca nu exista decat atat cat prejudecatile pe care noi cadem de acord sa le acceptam intre noi o inventeaza. Fiecare poate sa ii aminteasca: nu ai terminat inca. mai suntem si o sa te intoarcem pe dos. ipocrito!

POETIC – monument de aer