eveniment
George Dumitru – Poveste cu o fată, editura Vremea
data si ora publicarii text publicat la 09.07.2010, 9:14
categorie categorie: evenimente / știri

Bookmark and Share

Ultima aparitie in colectia Autori romani a editurii Vremea este Poveste cu o fata, volum de proza scurta semnat de George C. Dumitru.
Autorul a publicat mai multe povestiri in reviste literare, iar debutul editorial si l-a facut in antologia Respiro. Proză scurtă 2000-2002 (Editura Dacia, 2003).

“Ce-ar fi de spus în legătură cu o fată de doisprezece ani care a murit? Că era frumoasă. Şi inteligentă. Că-i plăcea şotronul. Şi că a fost prima mea iubire. Şi că ei i-am scris primul bileţel de dragoste, cu un creion cu vârful bont. Am scris apăsat, cu litere de tipar “Ailăviu”, şi i-am îndesat hârtiuţa în buzunar la sfârşitul orei de matematică. Apoi am continuat, cu acelaşi creion, “Ailăviu”, înaintea orei de geografie, la intrarea în laboratorul plin de hărţi umede mirosind a mucegai. “Ailăviu”, la ora de chimie, printre eprubetele cu miros de sulf şi sare, “Ailăviu”, la ora de agronomie, printre puieţii de cireşi plantaţi pe lângă gardul şcolii. Ailăviu deci te iubesc, la sfârşitul orelor, apăsându-mi coatele pe verdele zgrunţuros al zidului şcolii, ailăviu deci te iubesc, alergând după ea şi îndesându-i-l lângă celelalte, în buzunarul mic al uniformei, întorcându-i apoi spatele şi fugind spre casă, uşor ca un fulg, cu ghiozdanul mişcându-se sus-jos-sus-jos, ca ţâţele Miei sub tricou, în vara ce trecuse, la munte. Noaptea a trecut rece, a trecut caldă, apoi a trecut iarăşi rece, lăsând loc unei dimineţi îngălbenite, cu multe frunze pe jos, cu ghete negre descojiteşi ciorapi flauşaţi. O dimineaţă ca o lacrimă într-un cub de gheaţă. O dimineaţă cu pulpele mele fierbinţi pe scaunul rece din clasă, deschizând drumul unei zile cu întrebarea, Ai văzut biletele de la mine? nerostită până la sfârşitul orelor, însă aruncată înainte de plecare, din vârful buzelor,timidă, dintr-o suflare, Aivăzutbileteledelamine? atunci când lipsa oricărei reacţii devenise un morman de sârmă ghimpată.” (fragment din Poveste cu o fata)

se poate comanda de aici:

http://www.edituravremea.ro/poveste-cu-o-fata

VN:R_U [1.9.17_1161]
Rating: 7.8/10 (4 votes cast)
George Dumitru - Poveste cu o fată, editura Vremea, 7.8 out of 10 based on 4 ratings pixelstats trackingpixel
    George Dumitru
      George Dumitru 09.07.10 @ 9:14

    mie imi place happy

     
    dan mihuţ
      dan mihuţ 11.09.10 @ 23:54

    sper sa’mi placa si mie, astept sa pun mana pe ea. ma bucur, geo.

     
    George Dumitru
      George Dumitru 18.09.10 @ 14:12

    dane, da un semn cand mai vii in buc, ne bem o bere si iti dau un volum.
    Eu o sa ajung prin constanta prin octombrie, te sun sa te scot din casa happy

    Ps: o sa am lansarea marti, pe 28 la libraria sadoveanu. Cea organizata de editura. O sa pun un anunt curand aici

     

ai ceva de zis?

inscrie-te pe FDL.ro
    trebuie sa fii logat pentru a putea publica un comentariu.
    nu ai inca un cont pe FDL.ro?
    nu dureaza mai multe de cinci minute sa te inscrii si poti vota, comenta si publica texte.
    afla toate detaliile aici.
FDL Live pe Facebook FDL pe Twitter FDL pe Facebook FDL prin feed RSS 2.0 FDL prin newsletter pe mail  
 
nu rata nimic! aboneaza-te la FDL.ro prin feed RSS sau primeste un newsletter zilnic pe email. de asemenea, poti urmari cele mai imporante titluri si evenimente pe Twitter sau Facebook.
ultimele texte postate
Victor Potra TNCP, 17 mai, 2012. Lectura de la Bibliotecă
Victor Potra 22.05.12, 17:43

Victor Potra TNCP, 16 mai, 2012. Lectura de deschidere
Victor Potra 22.05.12, 17:36

satanail petruț JOIN`T
satanail petruț 22.05.12, 15:19

danrec microjurnal fictiv ( 3/3 )
danrec 22.05.12, 13:39

Ioana Dunea întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale
Ioana Dunea 22.05.12, 8:38

vlad drăgoi 27.
vlad drăgoi 22.05.12, 0:34

xiron apatanjalic
xiron 21.05.12, 23:11

danrec microjurnal fictiv ( 2/3)
danrec 21.05.12, 19:52

rutten Flatline
rutten 21.05.12, 19:01

tuxedo dans
tuxedo 21.05.12, 18:38


   
clipul saptamanii
ultimele comentarii
Reche, aici nu e vb de niciun film. Citeste mai intai despre schizofrenie si apoi mai vb.
18:50 | dori la
Aproape de oamenii care merită mai mult

Si inca ceva, tu stii care exprima ceea ce-i in volum, nu? Succes!
18:49 | teama la
JOIN`T

Leo, a 3- a, cred. Primele doua nu merg, nu sugereaza, spun, iar a 4-a …mie nu-mi spune nimic. A 3- are ceva din “shattere d glss”, o...
18:48 | teama la
JOIN`T

Non te Livius, ut altrum ille, sed pueros aut adulescentulos docere conantur; ut igitur de ipso genere sum confessus, sed totam, ut mea fert opinio,...
18:00 | xiron la
ionci

ningu, fără steluţe cu siguranţă ;) a 2-a e curajoasă, mai puţin încărcată decât prima şi focalizează mai bine pe ideea de Join’T. eu n-am mai văzut...
17:39 | crissti la
JOIN`T

3 sau 4. cu precadere 4 daca as avea eu de ales. primele sunt cumva excesive. prea mura in gura.
17:31 | tuxedo la
JOIN`T

eu cred că s-ar califica a 2-a sau a 4-a prima e prea încărcată cu toate că este mai plină de semne personale chiar şi steluţe a 3-a mi se pare...
16:16 | ningu queno la
JOIN`T

multumesc pentru parere. sa vedem si altele.
15:54 | satanail petruț la
JOIN`T

singura care-mi place este 3 celelalte sint prea incarcate, urite, kitch-oase prima, cel putin, imi pare oribila – creier, tigari, cruce dar 3 e...
15:50 | rutten la
JOIN`T

cred ca poti invita fara nicio problema pe oricine ca-l stii ca nu oricum majoritatea adora sa se auda vorbind, nu cred sa te...
15:42 | rutten la
FDL Live la TNCP – transmisia.

liviu, da, ma pot lipsi de murat xiron, da :p dori – daca te ridici in aer nu-i obligatoriu sa ajungi in nori danrec cred ca-i tot din hirtie si-n...
15:41 | rutten la
Flatline

am spus ca-l vreau, nu si ca inham teleguta pentru domnia sa. desi l-as aduce cu drag si viteza pe harley, daca se...
14:55 | noemi kronstadt la
FDL Live la TNCP – transmisia.

duelaţi-vă şi voi în limbi vii! :) Liviule, parcă vroiai proză, am postat 2 capitole din microjurnal.ast a, aşa pentru a distrage atenţia de la fondu’...
14:24 | danrec la
ionci

hăhă, pt Foarţă tre’ să veniţi la Timişoara cu caru’. nu crez că s-ar deranja, e tot mai sedentar în ultima...
14:17 | danrec la
FDL Live la TNCP – transmisia.

Cadaver xironicus artem subtilitatem docere vult. Enim hoc utitur lingua mortua. Qui est aurea asinus, magister?
14:14 | Liviu la
ionci

imi notez in carnetel prietena mea cea mai buna a fost la targul international cu marin malaicu-hondrar i si mi-a spus...
14:11 | Ioana Dunea la
FDL Live la TNCP – transmisia.

eu i-as mai vrea pe vancu, m. malaicu hondrari si foarta. bine, si pe eco si auster, dar tre sa mai crestem pentru...
14:05 | noemi kronstadt la
FDL Live la TNCP – transmisia.

dori, :) ruten autorul clonat în beagle vizionează alte filme decît tine:punga e din “american beauty” 1999, cu Kevin Spacey şi Anette...
14:04 | danrec la
Flatline

q.e.d. ce rost avea? păi taman ritmu’ suferă cred io în orijinal....
13:54 | danrec la
întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale

ok in varianta de mai sus se pierde din ritm si pe mine asta m-a...
13:32 | Ioana Dunea la
întracolo trebuia să se îndrepte, întracolo o motiva energia înnoită a durerii sale


   
Free PageRank Checker

   (C) 2010 FDL.ro / Fabrica de Literatura
   Wordpress 2.9.1, modified Mag Magic theme