HAITA

– piesă de teatru în 7 tablouri –

Cadrul acţiunii

O sală spaţioasă. Poate fi şi o sală de şedinţe. Dar şi mai bine sala unui restaurant. La mese, spectatorii. În mijlocul sălii, câteva mese rezervate. Pe ele, două-trei telefoane, dintre care un fax, trei-patru P.C.-uri – vagi indicii că ne aflăm în redacţia unui ziar. Pe parcurs vom afla că el se numeşte „MOMENTUL“.

Foarte important : Nu se vând bilete. Însă intrarea în restaurant se va face pe bază de invitaţii. Costul spectacolului e cuprins în nota de plată.

Al patrulea tablou

Personajele:

Gabriel JOANDREA, zis Gabi

Robert ZAPOROJAN, zis Berţi

Dorin Petrescu, zis Doru

Horaţiu MĂRGINEAN, zis Horia sau Horincă

Se sting luminile în sală.

Redacţia e luminată de două lămpi cu picior –  aflate de-o parte şi de alta a canapelei –  şi de lampa de pe biroul redactorului-şef. Pe canapea, sprijinit într-un cot stă Dorin Petrescu. Pufăie alene dintr-o ţigară. Ţine ochii închişi. Ascultă muzica ce se revarsă din calculator. Jan Garbarek.

Pe fotolii –  Robert Zaporojan şi Horaţiu Mărgineanu. La birou, aşezat în faţa P.C.-ului, Gabriel Joandrea. Fiecare, mai puţin Mărgineanu, are la îndemână ceştile cu cafea (Petrescu are şi un pahar cu vodcă) şi scrumierele.

JOANDREA (cu privirea „lipită“ de monitor) : Berţi, poţi să-mi explici cum de-a apărut tâmpenia aia de comentariu la „Mioriţa“ în ziaru’ de ieri?

Zaporojan, care tocmai soarbe din cafea, se îneacă şi are un violent acces de tuse. Îndatoritor, Mărgineanu se ridică degrabă din fotoliu şi, postându-se în spatele lui Zaporojan, îi trage în ceafă câţiva pumni zdraveni, spre hazul lui Joandrea.

JOANDREA: Un gazetar nu pierde niciodată ocazia de a-şi faulta şefii… Vezi, Berţi, aşa-ţi trebuie dacă nu l-ai pus la punct de la-nceput!

Zaporojan se scotoceşte după o batistă. Îşi şterge mai întâi obrajii de lacrimi, apoi îşi suflă nasul.

MĂRGINEANU : Berţi, te rog să mă ierţi dacă am făcut cumva exces de zel.

Zaporojan dă să-i replice, ezită…, după care strănută zgomotos, o dată, de trei ori, de patru-cinci ori la rând.

PETRESCU (fără să deschidă ochii) : Noroc.

ZAPOROJAN (morfolindu-şi nasul cu batista) : Norocul tău că nu te-am stropit.

Mărgineanu s-a aşezat din nou în fotoliu. Joandrea schimbă CD-ul. Dire Straits.“On every street”. Îşi aprinde o ţigară şi reia jocul pe computer. După câteva momente, bate cu palma în tăblia biroului.

JOANDREA : ’zgura mă-tii! (schimbând tonul Doru, tu până la ce nivel ai ajuns?

PETRESCU (cu ochii întredeschişi, răspunde, ca de obicei, după câteva momente de întârziere şi rostind alene, cu vocea-i de bas) : Până la ultimul, bine’nţeles. Da’ ăsta nu-i un joc prea deştept. Ai jucat vreodată “Septerracore”?

JOANDREA : Ăla-i joc pentru schizoizi!

PETRESCU (surâde, ia de pe masă paharul cu vodcă, soarbe o duşcă, apoi mormăie) : Mda. Jocul e cu schepsis. Anu’ trecut am stat o  noapte-ntreagă în faţa „sculei“ până m-am prins de figură. După care am trecut ca-n brânză prin primele cinci nivele.

ZAPOROJAN : Dorule, eşti dat naibii!

Petrescu (oftând) : S-ar putea…

Joandrea apucă într-o doară cafetiera, aşezată la îndemână  pe birou, şi o scutură.

JOANDREA : Băieţi, s-a terminat cafeaua. Care dă o fugă până la „Iza“?

ZAPOROJAN : Horică, bine’nţeles.

MĂRGINEANU : N-am înţeles…

JOANDREA : Tu eşti cel mai mic în grad.

MĂRGINEANU : Gabi, ştii prea bine că eu seara nu beau cafea.

ZAPOROJAN : Nici nu-i nevoie. Principalul e să te duci să cumperi.

JOANDREA (întinzându-i câteva bancnote) : Horincă, lasă mofturile! Du-te şi ia o pungă de „Jacobs“…

MĂRGINEANU : …şi un pachet de „Lucky Strike“ sau de „Pall Mall“ (subliniază fără filtru.

JOANDREA : Văd că ai învăţat lecţia.

MĂRGINEANU: Şi dacă n-au nici „Lucky Strike“ nici „Pall Mall“?

JOANDREA : Au.

MĂRGINEANU : Da’ dacă, totuşi, nu au?

JOANDREA (plictisit) : Horincă, lasă fiţele!

Mărgineanu pleacă, bombănind.

JOANDREA : Ce obositor e Horincă ăsta!

ZAPOROJAN (rânjind) : Era cât pe-aci să facă o criză de personalitate.

JOANDREA : Cu tine am o vorbă. De-aia l-am şi trimis la plimbare pe-amicu’ nostru.

ZAPOROJAN : Care-i baiu’?

Joandrea răscoleşte vraful de ziare de pe birou. Nu găseşte ceea ce caută, boscorodeşte, înjură, în surdină. Renunţă, după câteva minute. Se întoarce spre          Zaporojan.

JOANDREA : Poţi să-mi spui cum de-a apărut bălăria aia mioritică în ziarul de ieri?

Zaporojan ridică din umeri.

JOANDREA (tăios) : M-am uitat pe grafic. Tu ai fost responsabil de număr alaltăieri,    nu-i aşa?

ZAPOROJAN : Da.

JOANDREA: Ai citit materialele?

ZAPOROJAN : Sigur.

JOANDREA (tăios) : Sigur că nu. Presupun că te-ai uitat la tembelizor în loc să citeşti articolele. Sau nici n-ai mai stat până la încheierea ziarului. (pe alt ton, aproape calm Dorule, a stat sau nu Berţi ieri noapte în redacţie?

PETRESCU (după câteva momente de tăcere răspunde, alene) : Da.

JOANDREA : Şi a citit materialele? Absolut toate?

PETRESCU : Presupun că da.

ZAPOROJAN : Le-am citit, Gabi, pe cuvânt că le-am citit!

JOANDREA : Ai citit un rahat! Dacă le-ai citit, cum de i-ai dat drumu’ la bălăria aia?!

ZAPOROJAN : Ce lăbărie?

JOANDREA : Nu-mi fă pe tembelu’! Încă de săptămâna trecută i-am spus lui Mărgineanu că nu-i public articolu’…

ZAPOROJAN: Ce articol?

JOANDREA (cu satisfacţie) : Vezi că n-ai citit materialele? Pe articolul lui Horia: „Transfigurarea folclorică a Mântuitorului, în balada Mioriţa“, am scris apăsat, cu roşu : Nu se publică! Îţi sărea în ochi, dacă ai fi citit TOATE materialele. Da’ tu n-ai citit ziaru’ nici măcar DUPĂ ce a fost tipărit!

ZAPOROJAN : ???

JOANDREA (ambalat) : Îmi aduc bine aminte că erai şi tu în redacţie când l-am întrebat pe Horia ce vrea să spună cu „Transfigurarea folclorică… “ A însăilat o poveste fără cap şi fără coadă…

ZAPOROJAN : Îmi aduc aminte. Ceva cu băiatu’ cel bun şi cu bandiţii care vor să-i fure calu’…

JOANDREA : Păi vezi, Berţiene, vezi că poţi când vrei? (sever) Numai că nu prea vrei. Atunci, în redacţie, erai mai atent la cracii Elenei decât la discuţie!

ZAPOROJAN : Gabi, spune drept, între discuţia despre articolu’ lui Horincă şi picioarele Elenei, tu ce…

JOANDREA (pufneşte în râs. Apoi se încruntă din nou) : Berţi, totuşi, ai luat şi tu parte la discuţie. Sporadic, dar ai făcut-o. Ba chiar l-ai luat la mişto pe Horincă.

ZAPOROJAN : Era să damblagească de furie. Mai ales când am recitat varianta… restructurată a baladei.

Râd toţi trei. Când se mai potolesc, Joandrea începe să recite:

JOANDREA (pe un ton patetic) : „…Iată vin pe cale,/ Se scobor la vale

ZAPOROJAN (acelaşi joc) : Trei turme de oi/ Cu trei ciobănoi… “

Cei trei se tăvălesc de râs.

JOANDREA (brusc, devenind serios) : Atunci, cum de-ai aprobat apariţia articolului?

ZAPOROJAN : Păi, n-am aprobat-o…

JOANDREA : Şi-atunci, cum mă-sa de-o apărut?

ZAPOROJAN: Nu ştiu…

JOANDREA : Să-ţi spun eu cum a fost : te-ai uitat la video. Ai închiriat, cum altfel, o casetă cu Van Damme…

ZAPOROJAN : Nu, Gaaabi, întreabă-l pe Doruuu!

JOANDREA (răstit) : Ce să-l mai întreb… El a muncit, n-avea timp să observe cum trage chiulu’ departamentul Hertzieni! Dacă nu te-ai uitat la Vam Damme, precis c-ai jucat „Prince“ sau „Scorch“, sau te miri ce altă tâmpenie! Pe computerele mele! Pe banii mei! Aşa-i, sau nu ?

ZAPOROJAN (umil) : Da.

Intră Mărgineanu. Închide uşa, dar rămâne rezemat de ea. Ceilalţi nu-l observă.

JOANDREA : De-aia Horincă şi-a putut face de cap! Eu vă plătesc şi voi vă distraţi şi vă publicaţi inepţiile pe hârtia procurată de mine, pe bani grei şi cu mari   intervenţii!

Mărgineanu se apropie de centrul luminat al încăperii.

MĂRGINEANU (încă păşind spre Joandrea) : Eşti nedrept, Gabi. Cât despre…

JOANDREA (categoric) : Nu vreau să mai aud nici o explicaţie. Mi-e lehamite de explicaţii, motivaţii şi conjuraţii. Dacă a doua oară vei dori să publici un articol cu care eu nu sunt de acord, n-ai decât să o faci, contra cost, în paginile de publicitate. Şi cu asta, am încheiat discuţia.

(Pauză)