|
Have one on me reloaded.  text publicat la 18.03.2010, 1:33 categorie: proză 
|
||
Mi-a scris pe un bilet ca oricum trandafirii nu se potrivesc in culoarea ochilor mei.Asa ca am lasat-o amandoi balta si am plonjat in balta mov de vise din vata de zahar cu gust de carne de liliac. Harpa are prea multe maini si prea multi ochi si prea multe picioare. Chiar nu inteleg cum se descurca cu toate astea. Trebuie sa ii fie foarte greu..
Da-mi apa sa invat sa respir sub mare. Da-mi soare sa privesc in foc fara sa ma satur.
Mi-am brodat o rochie din puncte si mi-ai spus ca-ti place mult. Am iubit inaltimile , am iubit caderea , am iubit totul inclusiv modulatiile zambetului tau copiat de pe reviste literare albastre.
M-am aplecat si m-am incheiat la unul din sireturile dragostei noatre ca o lucerna portocalie ce se cearta dupa apus cu trifoiul zapacit. Intinde mana,intinde plamanul,lovitura de piatra nu e corecta in numaratoarea asta destramata..
Vasele din crin se razbuna si triseaza in razboi,mai ceva ca lacrimile ei mincinoase lipite pe afisul cu catei pierduti.Iarta-mi inima,iata-mi locul,ma asez , cum e ocupat? , aici stai tu?, scuza-ma dar m-am nascut aici dintotdeauna , daca-mi tai radacinile mor.
De cand folosesti ghilimele ca sa imi arati ca nu esti altceva decat o oglinda infidela in fata judecatii mele de apoi aproape ca m-am uscat ca o coaja de soapta din container.
Ai luat rochia mea de puncte si ai inceput sa o desiri nerusinat in cuvinte mincinoase pe care nu le-a spus nimeni nicicand , ca intr-o supa de orgolii unde inoata fara ca sa stie sa o faca disperarea asternutului aruncat. Neincercate sunt caile Domnului Octavian , spuse paianjanul epileptic din camera invechinata.Ma intreb asa,cateodata , ce sa fie cu steaua aia care tot bazaie Luna de parca s-a ratacit in cartea de telefoane?
S-a dus lumina , s-a dus albastrul , s-a dus focul si intunericul.Nu mai e nimic interesant aici.
Nimeni nu se intreaba ce se va intampla dupa explozii.
iata un text care m-a facut sa ma simt…foarte batrana.
E atata candoare in el, incat ramai asa, privind in gol…
Andreea, cand publici intr-un astfel de spatiu, e bine sa folosesti diacritice (mai ales cand regulile locului o impun). si dupa semnele de punctuatie se lasa un spatiu. astea sunt…marunte semne de respect fata de cititor.
si te rog, te rog mult, scapa de cacofonia aceea din primul rand; poti spune “trandafirii nu se potrivesc culorii ochilor mei”, daca nu ai chef sa cauti altceva.
Buna Adriana! Multumesc mult de comentariu. Ar fi interesant sa-mi spui si mie de ce te-ar face sa te simti batrana!
Despre diacritice stiu si cunosc,iar cu regulile de tehnoredactare nu ma impac.Nu stiu daca e o incapatanare,dar nu-i vad rostul in principal.Consider ca un text trebuie apreciat pentru continut.Imagineaza-ti-l scris de mana indescifrabil.Respectul nu se pierde zic eu. Cat despre cacofonie ,de asta am sa scap.Mi-a scapat avand in vedere ca l-am scris la o ora tarzie si n-am sesizat la recitire.Multumesc din suflet pentru feedback! Toate cele bune!
iti spun. e vorba tocmai de acea candoare…am stat si m-am intrebat daca eu as mai fi in stare sa scriu asa. cred ca nu. ori s-ar simti ca e un fals.
de acord ca un text trebuie sa fie apreciat datorita continutului, dar, in momentul in care privirea mi se agata in fel de fel de marunte neajunsuri, continutul asta ajunge la tine diluat.
ca si cum ai incerca sa asculti o piesa noua si vecinul ar folosi bormasina.
eh, daca ar fi scris de mana de catre Boris Vian (am vazut ca-ti place) m-as chinui sa-l descifrez fara sa ma plang. dar…cred ca noi mai avem pana acolo.
nu mi-o lua in nume de rau, intentiile mele au fost pasnice. considera ca e un punct de vedere al unui cititor. parca pentru cititori se scrie…nu-i asa?
mie nu mi-a placut. cred ca taman candoarea asta in exces m-a tinut departe de text.
e mult prea metaforizat pentru o proza, iar unele metafore sunt mult prea fortate (” m-am uscat ca o coaja de soapta din container”?, ” ce sa fie cu steaua aia care tot bazaie Luna de parca s-a ratacit in cartea de telefoane”?) iar altele facile (“Da-mi apa sa invat sa respir sub mare”. “Da-mi soare sa privesc in foc fara sa ma satur.”
cacofonia ai evitat-o dar nu e ok cu “in” ala acolo…
sugerez sa transformi proza in poem, caci e scris intr-o nota personala care e mai aproape de poezie…
Mie mi-a placut: are ceva care te face sa citesti pana la capat si mult ‘personal’ care dovedeste sinceritatea. Desi George cam are dreptate la unele metafore exagerate, totusi sa nu judecam scolareste.
Iar transformarea in poezie, numai ca e scrisa intr-o nota personala…cred ca nu se aplica.