Idilă concretă
data si ora publicarii text publicat la 14.02.2010, 1:38
categorie categorie: poezie

Bookmark and Share

(Unui SGB într-o ipostază târzie – şofer de tir – privindu-se cu nostalgie autoreferenţială)

SGB o cunoaşte pe Mad

- numele ei de cântăreaţă lebădă mută –

pe Centură când în tir

ridică picioarele până-n tavanul cabinei

urcându-l în al Şaptelea Cer

de unde priveşte ceata de copiiiii

de acasă

lângă Muma-Matroană

cu o indiferenţă blândă

plin de compasiune

(aici ar trebui băgată o scenă tare

cu o biată pasare ce aleargă toată ziua după

insecte si cu puiiiii ce stau cu ciocurile căscate

pentru că păsăroiu i-a părăsit… că tot e vorba de

păsări nu neapărat lebede – lac să fie)

Mad apoi nu mai apare

o dată (o cată) de două ori

de nenumărate ori şi SGB

e disperat

Şi iată cum

SGB

lăsat de izbeliştea

nemângâierii

devine consumator porno

- şi nu numai ; las’că ştie el de ce -

pe televizorul portabil

în haltele dintre drumurile

nesfârşite

privind îngândurat

tavanul cabinei pe care

două urme de tocuri (cui)

arată extazul din

Ah ! Şaptelea Cer

(” Trăgând pe nas o lebădă

[mută] De cocaină

Dintr-o oglindă de argint. Trăgându-i  pe nas

Şi cântecul”)

Iar Mad…

Ei, cu ea este o altă poveste

care n-o spun acu’

Şi totuşi :

” Când s-a lăsat de cocaină a nins”

VN:R_U [1.8.6_1065]
nota: 0.0 din 10 (0 voturi)
pixelstats trackingpixel
    andrei ruse
      andrei ruse 14.02.10 @ 1:40

    la cum a-nceput, credeam ca se putea mai mult laughing

     
    Constantin Liculescu
      agapes 14.02.10 @ 8:16

    mie mi-a placut, dar n-are de ce sa stea la poezie, e doar narare si atat, nimic poetic pe alocuri. nici taietura nu da vreun ritm aparte. dar cu siguranta sta in picioara ca o mica povestioara.

    vezi ca e o mica greseala: ‘Ei, cu ea este o altă poveste/care n-o spun acu’’ , ai ‘pe care’ acolo, nu ‘care’happy

    in rest, agape anunta cu regret ca nici azi n-a avut inspiratie si nu a reusit sa scrie niciun text care sa va incante ochii. dar nu-i nimic, isi va lua revansa cu doua texte in saptamana care va urma saptamanii in curs

     
      aleneio 14.02.10 @ 17:59

    A.R. vai, vai…prea multe pretentii de la un biet debutant. dar, promit, ca ma voi stradui.

    A. multam pt. “care”. corectez.

     
      aleneio 14.02.10 @ 18:11

    n-am cum sa corectez. nu-mi apare “editare”

     
    andrei ruse
      andrei ruse 14.02.10 @ 18:44

    inainte de afirmatii stupide, uite-te mai bine. butonul de editare e sub titlu.

     
      aleneio 14.02.10 @ 19:17

    zau ca m-am uitat. si inainte si acu’. pur si simplu, nu-i! Pot sa-ti trimit, prin emai, parola. sa incerce si mataluta. daca nu ma crezi. o fi calculatoru’ meu mai al dracu’.

     
    andrei ruse
      andrei ruse 14.02.10 @ 20:59

    varianta 2: meniu principal – posturi – editeaza

     

ai ceva de zis?

inscrie-te pe FDL.ro
    trebuie sa fii logat pentru a putea publica un comentariu.
    nu ai inca un cont pe FDL.ro?
    nu dureaza mai multe de cinci minute sa te inscrii si poti vota, comenta si publica texte.
    afla toate detaliile aici.
FDL pe Twitter FDL pe Facebook          FDL prin feed RSS 2.0 FDL prin newsletter pe mail  
 
nu rata nimic! aboneaza-te la FDL.ro prin feed RSS sau primeste un newsletter zilnic pe email. de asemenea, poti urmari cele mai imporante titluri si evenimente pe Twitter sau Facebook.
ultimele texte postate
xiron turn
xiron 05.02.12, 8:21

V. Autobiografie
V. 04.02.12, 23:37

tuxedo 24h sinopsis
tuxedo 04.02.12, 13:32

Ioana Dunea metalic încins
Ioana Dunea 04.02.12, 13:31

Dragos Visan I.L. Caragiale și… comoda specie umană
Dragos Visan 04.02.12, 8:36

satanail petruț code red
satanail petruț 04.02.12, 2:11

danrec Anatomia unui om de-aramă
danrec 03.02.12, 21:25

Dósa Andrei lake of fire
Dósa Andrei 03.02.12, 18:40

Malin Stan Amor propriu
Malin Stan 03.02.12, 16:52

claudia minela gogule (6) phoietii contimporani(poezicere)
claudia minela 03.02.12, 9:21


   
clipul saptamanii
ultimele comentarii
“s trada vine peste fataR 21; si...
22:56 | teama la
Ce văd şi atât

v.,sunt de acord,cu m am mai zis,ca suna putin...
18:28 | cuisor la
ce facem mâine

corbea îmi zice aşa:am mers pe...
17:23 | danrec la
Anatomia unui om de-aramă

dacă tot ai mers pe o serie...
16:22 | dan mihuţ la
Anatomia unui om de-aramă

corbea tace şi bine face&...
14:55 | danrec la
Anatomia unui om de-aramă

dap, are atmosfer ă, deşi mie unele...
14:52 | danrec la
Ce văd şi atât

amintiri le se activeaz a / in vis...
13:41 | satanail petruț la
metalic încins

andrei ,multam. Nu pot sa modific nu imi...
13:19 | tuxedo la
Ce văd şi atât

“E...
12:34 | Ioana Dunea la
I.L. Caragiale și… comoda specie umană

“f...
12:25 | Ioana Dunea la
I.L. Caragiale și… comoda specie umană


   
Free PageRank Checker

   (C) 2010 FDL.ro / Fabrica de Literatura
   Wordpress 2.9.1, modified Mag Magic theme