FDL.ro

pe pereţii albi
întinzi cârpe de doliu.

bat cu pumnii poate
m-or auzi cei de pe lumea cealaltă
şi vor întoarce faţa
de la mine.

*

orbecăiesc
bățul lovește peretele
alb alb alb
dincolo umbrele
se desprind retezate și
cad în convulsii
mă chircesc
scuturând fața
brațele lungi lenevoase
fruntea mea izbește pământul
ce urcă în oase

*

și e aproape două
când mă așez pe scara din spate.
mai întâi sparg semințe
una
două
trei
cojile sar prin aer.
sărate.

îmi duc mâna la ochi. văd.
pe zidul de la centrală o umbră.
în aerul nopții sare.
o aștept să m-ajungă.

acum stăm și ne măsurăm degetele de la picioare.
o umbră
lâng-o umbră puțin mai mare.