|
Năvod text publicat la 11.03.2010, 1:58 categorie: poezie |
||
Merg pe stradă cu mâinile în buzunar
Îmi târăsc fularul ca pe o trenă
Trecătorii au grijă să nu calce pe el
Ţurţurii se topesc în capul meu
Pe Magheru trece o sanie trasă de câini
Ma gândesc cum ar fi
Ca blana lor să se încurce în mainile mele
Ca barba lui tata
Atenţie, se închid usile!
Îmi trag repede fularul
În el s-au agăţat
O pereche de cizme de cauciuc indigo
Un panou publicitar
Câteva prăjituri cu sirop
Un copil care poartă papion
O pasăre moartă
Câteva cărţi de la anticariat
Urmează staţia Piaţa Romană cu peronul pe partea dreaptă.
text publicat la 11.03.2010, 1:58
categorie: 






imi amintesc cand, intr-o dimineata, geroasa rau, mergand catre birou, in fata mea, la nici doi metri, o femeie destul de zdravana isi ducea fularul… si-l cara (realmente), fiindca era lung… is ducea, zic, fularul, mai exact- capatul fularului, intre picioare, infipt in vagin si intre buci… arata fix ca o “femeie cu coada”… un festin poetic, ce mai… problema e ca nu am putut-o privi stand pe loc… as fi fost curios ce face coada atunci cand “femeia-animal” se opreste…. ar fi coborat printre picioare, lasandu-se in seama inertiei, sau ar fi ramas blocat intre buci, si prins intre dintii vaginului… uite, asa face si poemul tau… cand sa vad despre ce e vorba in el, eu o iau la dreapta, intrand in birou… si uit totul… pana imi aduce aminte cineva ca… (de la inceput tot commul)… bun venit!
mi-au placut imaginea cu sania trasa de caini alunecand pe magheru vs. barba tatalui & imaginea copilului cu papion
câteva imagini şi-atât. poezia n-are nici o cadenţă, nici un scrâşnet, nimic care să mă prindă. dar e curăţică, admit asta…
dorin, mi-a placut flash-back-ul tau, imi confirma faptul ca fularele astea sunt chiar grozave
.
mihai, multumesc.
claudiu, nu ma deranjeaza ca nu simti nici un scrasnet, e un text relaxat (sau cel putin asa eram eu cand l-am scris
), dar ma nemultumeste ca nu are cadenta si ca nu te-a prins nimic. O sa vad ce pot face in acest sens. Multumesc.
Din punctul meu de vedere, ca instantaneu merge. Ca poezie e ca un certificat constatator. Adica te face sa te intrebi: ok si?