nu scriu poezie cu conținut patriotic.

îmi vine să strănut. știi de ce? pentru că sînt alergic la vrăjeală. asta e dintr-un film american pe care l-am văzut toți și îl putem recunoaște dar al cărui titlu, inevitabil, îmi scapă. și nu e rău că îmi scapă pentru că stă să demonstreze că sîntem tot oameni. supuși unui număr mare de influențe, instrumentabili printr-o serie largă de variabile. cu această ocazie, vă prezint un membru al echipei noastre care, de obicei, are treabă în spatele pupitrelor și nu aici, printre dumneavoastră. anagnoste, băiatul de la butoane, țugulanul, cum îi spun fanii, are să ne facă o demonstrație de mix existențial la butoane, filtrînd informațiile prin amplificatorul dicteului automat împotriva căruia poți pune versuri vizibil ticluite anume precum ”chiștoacele fumegă bezmetic”, cu mare atenție la context, la nuanțe semantice, la cromatică.

anaaaagnosteeee și asistentul său, pe care prietenii apropiați l-au poreclit hapciu!

(continuăm după publicitate. rămîneți în continuare alături de postul nostru de televiziune pentru a afla mai multe despre copilăria fericită a lui hapciu și viitorul sumbru al lui anagnoste)

pffff… „chiștoacele fumegă bezmetic”. sună cam nasol. e drept. mă simt de parcă m-aș fi jucat greșit cu piesele de lego. nu se-nvîrte frate? ba daaaa, ba da… dar mai trebuie să umblăm la butoane.

ladies and gents,

A – naaaag – noooos – teeeee

(pe hapciu îl cheamă de fapt popoacă)

nu știu de unde vine senzația asta, poate din faptul că imaginile sunt descriptive, convulsiile se petrec la suprafață, se leagă prea frumos, prea aseptic.

aa, și nu-mi place deloc expresia: ”chiștoacele fumegă bezmetic” e prea exagerată. nu e din filmul ăsta.

uite, pe tema asta mi-a plăcut foarte mult o poezie scrisă de roxana băltaru care se găsește pe roliteratura. se numește ”despre țara mea”. poate o știi.

salve!