|
Pareidolia  text publicat la 22.07.2010, 1:40 categorie: poezie 
|
||
decojind cuvintele
dezghiocându-mă
tot nu încap în numele tău
vine crepusculul dinaintea somnului
când înoţi în dorinţa de a te întoarce să povesteşti
trezindu-te doar cu amintirea unei dulci lunecări
care îţi dă putere să traversezi nisipurile mişcătoare ale zilei
gura mea nu este decât o cicatrice
pe cale de vindecare
suntem programaţi să cautăm şabloane peste tot
mintea are nevoie să se odihnească în acest haos
în care viaţa a devenit cel mai mare clişeu
nu am putut strivi
în copilărie broasca râioasă
care m-a umplut de negi
o săptămână întreagă dimineţile
bunica maria îmi acoperea faţa cu lapte
şi o corcitură de pechinez mă lingea lacom
ionuţ m-a privit fascinat apoi în praful uliţei
obrazul stâng mi se tămăduise
pe cel drept rămăsese profilul actorului din jesus superstar
care a dispărut după trei nopţi cu lună plină
în tot acest timp femeile aşteptau nemurirea în atelierul lui klimt
se plimbau prin faţa şevaletului gata să se supună
trezind din somn frumosul
capturat prin câteva tuşe rapide
pe aceste pânze care acum
fac mai mult decât treizeci de arginţi
Hehe! Am răsucit titlul pe toate părţile şi l-am despărţit în silabe, dar recunosc că mult mai utilă a fost reţeta bunicii Maria.
Pentru ceva asemănător cu “decojind cuvintele”, mi s-a pus de curând eticheta de şaizecist, dar cred că rămân imagini sugestive şi de perspectivă pentru eventuale evoluţii sănătoase ale literaturii, dacă vrem s-o păstrăm în orizontul ei existenţial. Exact cum e de admirat evoluţia semantică a ultimului vers din penultima strofă. Mi-am dat seama că nu-l pot cita aici, căci trebuie “văzut” în context.
La fel, Klimt apare pe neaşteptate, un motiv în plus ca să încep să cred tot mai mult că “secesiunea” lui are aplicabilitate literară, mai ales în ziua de azi.
Astea au fost poveşti. Poezia de aici, care începe foarte gothic, e caracterizată de diarismul contemporan, din păcate atât de păgubos, pe cât de ridicat în slăvi, dar la tine reuşeşte desprinderea şi se proiectează pe “şevaletul” plin de semnificaţii, pe care-l păstrezi în penumbră.
un text mult prea cliseizat pentru a mai putea fi salvat
Călin, mai întâi o precizare legată de titlu.
Cuvântul nu se află în DEX. Este un termen din psihologie care, la modul general, indică tendinţa creierului uman de a “vedea” ordine, de obicei un mesaj vizual sau sonor , în învălmăşeală, să asambleze imagini relevante chiar şi atunci când formele care compun acele imagini sunt irelevante.
Sunt de acord cu tine că nu trebuie să ţinem cont de tendinţe, că trebuie să ne punem în armonie, prin creaţie, cu noi înşine în primul rând, să nu fim falşi.
Klimt este unul dintre preferaţii mei, unul dintre genialii iconoclaşti ai epocii şi nu întâmplător îl evoc aici.
Mulţumesc pentru eleganţa comentariului şi poţi fi sigur că am citit şi printre rânduri !
Gabriel Dalis, ai aruncat şi tu nişte păreri acolo, ca să te afli în treabă? Dacă nu, ar fi onorant pentru tine să le argumentezi cumva, altfel intervenţia ta nu este decât un exerciţiu de aroganţă…
imi face placere sa zabovesc pe cateva pasaje, secventa doi si apoi ultima. asamblajul tau mi se pare interesant, fiecare secventa pare independenta si spune ceva profund, chiar daca tratarea poetica nu suna suficient de modern. ca cititor vad juxtapunere in defavoarea coerentei, oricat m-as stradui sa-mi pun la incercare pareidolia semantica (para + eidolon; se pare ca in lipire a disparut “a” in favoarea lui “e”, ceea ce ne si evita apropierea de jargoticul românesc “parai”
.
admit in nemernicia mea ca as avea de cârtit cate ceva la toate secventele omise din lista. dar vine klimt cu femeile lui si ma face sa uit, si sa ma uit iar la “danae” de pilda, ca sa nu uit.
salve
emoticonul e un accident, acolo era sa fie paranteza inchisa, nu pot corecta. scuze
daca am parut arogant, imi cer scuze pentru aroganta. departe de mine acest gand. dar ramane parerea exprimata mai sus, in legatura cu textul
e de la volum dalish nu-i nimic iti trece
intr-un comentariu iti scriam „folosesti exprimari plastice, artificiozitati”. imi pastrez doleanța. nu stiu, laurentiu, poeziile astea sunt prea diafane, am impresia ca trebuie recitate in soapta, altfel se rup in 1000 de bucatele. artizanule. strofele 1,3,5 si (in special) 6 n-au nimic poetic, nu poate fi nimic mai amestecat. klimt n-are nicio gara cu poezia asta, imi pare rau sa-ti spun. si prin asta nu spun: inlocuieste-l pe klimt cu kokoschka sau cu moser.
faza asta mitico-biblica in care angrenezi cuvinte/grupuri de cuvinte precum „treizeci de arginți” , „tămăduise”, „jesus superstar” e foarte ieftina, asta mi-a generat repulsia in fata textului.
singura strofa normala e strofa a doua. restul…
daca ma uit mai bine, nu, iese rau si strofa a doua. e „dulcica”, asa, ca o fata mare, 1.50m, 88 kg, 15 ani. ideea din strofa e buna, exprimarea e foarte artificiala si aici. e vina ta. esti poet, frate, tu trebuie sa inveti cititorul noi feluri de a vedea, de a simti, de a patrunde in mintea ta/a lui, de a prinde angoasele de gat etc, nu trebuie sa vii cu ce ziceau ana blandiana, stanescu si restul.