FDL.ro

fragment din romanul MDMA16 (apărut în revista EgoPHobia)

* mai puteți citi pe FDL.ro și:
jim morrison trip (remi trailer)
mobilier cu revelații incluse

vine un tip la mine. am crezut prima oară că-i beat, dar nu prea vedeai oameni băuţi în împărăţia nebunului. îi ia ceva timp să-şi găsească echilibrul, era cât pe ce să cadă şi să se lovească cu capul de tejgheaua barului (am făcut un gest stângaci de-a-l prinde, dar el s-a ridicat imediat şi m-a privit încruntat, ca şi cum nimeni n-ar avea voie să-l atingă).
ridică mâna în aer și rămâne cu ea, sus, încordată.
- auzi, coaie, tu l-ai cunoscut pe Briciu’?
încerc să nu-l bag în seamă, nu-i răspund, dar el nu mă lasă din priviri. îmi simt până și cel mai mic gest urmărit și analizat, disecat, interpretat. sunt atent chiar și la felul în care clipesc, sunt sigur că el își face teorii despre ce fel de om sunt și din asta. sunt nervos.
- n-am avut onoarea, sunt nou pe-aici, i-o trântesc în sictir şi mă-ntorc pe scaun, cu spatele la el, sperând să mă lase în pace.
- băăă! şi mă loveşte destul de tare în umăr. nu fi bădăran…
mă întorc. se uita fix în ochii mei, nu mă slăbea nicio clipă.
avea o cămaşă de blugi mototolită, care părea să aibă zeci de buzunare, nişte pantaloni de trening şi purta şlapi. bănuiam că era de-al casei, nu ştiam însă dacă un om de-al străzii sau din gaşcă.
- care-i treaba? încerc să-l iau tare.
- eee… treaba, coaie, stă în felul următor (în tot acest timp se balansa de pe un picior pe altul): eşti un băiat simpatic şi vreau să fumez cu tine… bă, da’ unde morţii ei era?
şi-şi bagă mâinile prin toate buzunarele, căutând naiba ştie ce, probabil un prost. nu-şi ia ochii de la mine şi mă obligă să-l fixez. mă irită.
sunt nevoit să-i observ toate detaliile feţei, tenul închis, barba nerasă şi un început de mustaţă, îi stătea oribil (rade-te omule, mai uitete-n oglindă și tu!). câteva coşuri, misterioase pentru vârsta lui, aş spune. îi dădeam peste treizeci. printre ele, o cicatrice ca o tăietură de cuţit în dreptul ochiului stâng…
zâmbeşte într-un final şi scoate dintr-unul din buzunarele interioare ale gecii o tabacheră colorată. o deschide şi o trânteşte pe bar, în faţa mea. două ţigări de foi.
- vreau să fumez cu tine ultimele mele ţigări… te deranjează?
- ăăă… deloc, omule, chiar apreciez, şi-ncerc să-mi ascund suprinderea.
- zi mă, las-o-n pula mea de treabă, e ok sau nu?
- frate, tocmai ți-am zis! și în același timp mă întreb de ce dumnezeului nu l-am băgat în mă-sa. n-aveam niciun chef de el și simțise asta. pur și simplu.
- credeam că vrei să fii politicos… și n-ar fi cazul, cumetre. aici nu suntem politicoși, suntem sinceri.
scoate din alt buzunar o brichetă în formă de cheie. nu mai văzusem o astfel de brichetă.
ia dup-aia o ţigară, mi-o bagă în gură efectiv, cum poate el, tremurând, balansându-se, mi-o aprinde şi se apropie prea mult de mine, aproape că ne atingem feţele. paralizez.
- auzi, am văzut c-ai venit cu nebunul… tovarăş de-al lui sau…? șoptește, apoi mă priveşte mirat.
- ne-am cunoscut de curând…
- a… d-aia nu-l ştii pe Briciu’, normal…
se retrage ca să-şi aprindă şi el ţigara. după ce-o face, se tripează pe propria lui brichetă, o analizează ca și cum ar fi pentru prima oară când o vede.
- n-am mai văzut până acum o astfel de brichetă, îi zic.
- sunt agent imobiliar…
- a…
- cam patetic totuşi, nu crezi? să fii agent imobiliar şi să ai o brichetă în formă de cheie… da’n fine, nu asta contează, aştept să i se termine gazul şi s-o arunc, nu ţin la obiecte d-astea… d-astea care se consumă oricum repede, nu merită investiţia, ştii? până la urmă toată treaba e să producă foc, nu s-arate bine, dă-o-n morţii ei.
o bagă dup-aia într-unul din buzunare.
- eu mă ocup de treburi… fac rost de locuri ieftine şi sigure, ştii? pentru marfă, pentru noi, depinde… cum e locul ăsta, de exemplu. îți place?
- da, e mișto de tot…
- e, e… păcat că ne mutăm de săptămâna viitoare.
- probleme?
- e, pula probleme… dar nici nu vrem s-apară… adică… nu stăm într-un loc mai mult de o lună-două, şi-aşa e mult. adică… un loc unde se adună zeci de oameni, probabil unii filaţi, care ies de-aici dimineaţa sau când ies, cu ochii sparţi şi creierii vraişte, e dubios. şi locurile dubioase sunt periculoase, înţelegi ce vreau să zic?
- mda, normal…
- pe-ăsta-l ochisem de-un an, cumetre, e perfect. chiar perfect… și vocea i-a tremurat puțin. nu ştiu când mai prind aşa ceva… şi e destul de central, ştii? nu prin vreo periferie pierdută de lume. dar o să mai găsesc, doar cu asta mă ocup…
- Radu, şi-i întind mâna să mă prezint.
se uită la mine ca la un prost. pentru un moment cred că o să mă şi scuipe.
- Briciu’ avea un mit, coaie, trebuie să-ţi zic de el ca să-nţelegi cine era… deşi oricum n-o să-nţelegi mare brânză, da’n fine…
- omule, dar de ce vorbiţi despre el ca despre un mort, o să iasă la un moment dat…
- mai bine era mort… dar liber, în pula mea! şi-i fute un picior zdravăn în bar.
i se schimbă toată faţa, se umple de ură. mă sperie pentru câteva clipe, dar sunt atât de obosit încât nu pot să par decât indifernent. de fapt mi-e lene să mai reacționez la ceva.
- ascultă, cumetre! ascultă poveste-asta lu’ Briciu, te ţin doar până terminăm ţigările…
- păi zi…
- auzi, tu ai citit cartea aia, Parfumul?
- nu, dar am…
- lasă-mă să ghicesc! uimește-mă, ai văzut filmul… îmi spune scârbit.
- da…
- în fine, ai prins ideea. treaba e că el vroia să facă un parfum din iarbă, știi? studiase nişte tehnici, nişte treburi, întâlnise tot felul de oameni… bine, nu le-a spus despre ce era vorba, mă-nţelegi?
- aha…
- umblă vorba-n târg c-a şi făcut-o, că d-aia-i un mit… a făcut-o cică c-un gabor, şi începe să râdă.
- c-un gabor?
- fii atent, cumetre… vroia să strângă într-o sticluţă esenţă din două-trei kile de iarbă. repet, posibil s-o fi făcut, ar fi chiar tare să fie adevărat, dar nu ştiu cât contează asta. bă! tu-ţi dai seama?! două trei kile de iarbă în două-trei guriţe? să-mi bag pula… le dai pe gât şi gata… dar nu numai asta, era dement. asta era doar baza parfumul… ei, mai amesteca în el, până devenea un fel de cremă spumoasă, mdma.
- mdma?
- meta, coaie, praf… ce-ai? să-ţi zboare creierii… vreo cinci grame, calculase el. mă, tu-ți dai seama? dacă iau eu două cred că mor pe loc. dap-ăi cinci… amestecate şi cu esenţa a trei kile de iarbă? ce zici?
- sinucidere curată…
- da, da… şi-un timbru de LSD topit în sticluţa asta… plus câteva picături de Jack… știi? Briciu’ era mort după whisky, și-mi face cu ochiul.
- şi mai ce, omule? până la urmă a băgat toate drogurile posibile și-a făcut o licoare care să te omoare în câteva secunde sau cum?
- toate… toate astea de care-ți spuneam, amestecate cu esenţă, făcută la fel ca parfumul de iarbă, numai că din ciuperci… şi deja-şi ţinea ochii închişi, salivând.
- vroia să moară sau?…
- nu, prostule! şi se încruntă. cică a făcut-o, n-auzi? cu un gabor din provincie care băgase un puşti la mititica pentru două jointuri. s-a dus la el şi i-a zis c-are nişte informaţii.
- aşa…
- bine, înțelegi tu, nu s-a dus așa, n-a picat din cer. a stat, l-a urmărit, l-a analizat și l-a abordat într-o zi, într-un final. că cică-i ceva nou pe piaţă, nu ştie nimeni. ceva uşor, chill, ieftin, care te ţine zece minute şi gata. o nebunie printre tineri şi încă n-a ajuns pe scară mare, la oraşe. e abia începutul… doamne, da’ proşti mai sunt gaborii, şi-ncepe să râdă până¬-i dau lacrimile.
- păi îi aleg pe cei mai proşti, nu ştii?
- maaare adevăr zici… mare!
- şi ce s-a întâmplat dup-aia? încerc să schimb eu repede subiectul.
- bă… îi dă o sticluţă omului… asta s-a întâmplat. dar una mică de tot, știi? cum sunt alea de esenţă de vanilie şi tot căcatul. îi promite că-i face lipeala să-i prindă pe fraierii ăştia care-o fac dacă-i iese şi lui ceva… că se prinsese, frate, că și nea polițaiu’ era consumator, ce crezi?
- păi și?
- păi și ce? boul o ia. bă, o ia… şi-o dă pe gât să vadă care-i treaba…
- mamă…
- da, cumetre… o dă pe gât şi nimic. nimic, nimic…
- e, nimic, nu te cred…
- dacă-ţi zic, coaie… gaborul a crezut chiar că făcuse mişto de el. şi se ridică sictirit rău, că-şi pierduse timpul. asta a fost… şi-a pus muşchii în mişcare, eu ştiu? n-a apucat decât să ridice curul.
- a murit?
- nu c-a murit, cumetre… i-au sărit ochii din orbite! la propriu! fix în Briciu’, ăsta s-a ferit, s-a dus câţiva metri mai încolo şi când s-a uitat la gabor, ce crezi? tot creierul îi ţâşnea prin golul lăsat de ochi, coaie. bucăţi de carne şi sânge şi vene şi tot felul de lichide colorate în toate direcţiile. şi-n timpul ăsta se zbătea în ultimul hal de durere, câteva secunde, atât a mai apucat. dup-aia nu mai ştiu…
l-am văzut pe Briciu imediat după ce l-au prins. nu înțelegeam de ce atâta satisfacție în departament, am ieșit mai mulți la o bere atunci, șefu făcuse cinste. despre asta s-a vorbit săptămâni întregi, s-a scris și-n presă, au fost bonusuri și avansări, cum să uit așa ceva? eram invidios că nu fufusesem eu cel care-i pusese cătușele, aș fi devenit un erou…
- e pe bune? îl întreb totuși.
- îl cred pe Briciu’-n stare… era mai nebun ca nebunul, ce naiba… doar îl ştiu ca pe fratele meu, şi dă cu pumnul în tejghea. că doar era fratele meu!
după care se ridică nervos, stinge ţigara şi pleacă.