FDL.ro

Cu luni în urmă, când a explodat în presă dosarul turnătoriilor prozatorului Ioan Groşan, m-a uimit atitudinea lui Ion Mureşan. Într-un editorial din gazeta online „CityNews”, „Cazul Groşan”, poetul a scris: „Ziarul Adevărul din 26 ianuarie 2011 îşi deschide prima pagină cu un titlu bombă: „Ioan Groşan a turnat le Secu’”. Că CNSAS a cerut Justiţiei să stabilească calitatea de colaborator al Securităţii a scriitorului. O poză uriaşă însoţea titlul scris cu litere de o şchioapă. Montajul gazetăresc era la limita de a-l acuza pe Ioan Groşan că a făcut poliţie politică. Seara, la Jurnalul de ştiri de la televizor, aceaşi ştire, tot cu poze mari. Am citit, oricum, articolul pe nerăsuflate. Bomba s-a dovedit, aşa cum mă aşteptam, o fâsâială. Dezvăluirea, suspect de întârziată şi suspect de mediatizată, făcea referire la nişte lucruri petrecute acum 35 de ani.” Timpul a demonstrat că n-a fost deloc o „fâsâială”, cum credea sau vroia să creadă, şi să se creadă, în 31 ianuarie, data publicării articolului, poetul transformat cu voia sa în detergent pentru rufele murdare .Opinia lui Mureşan n-a reuşit să mă scandalizeze doar fiindcă mi-am zis că poetul sacrifică cu naivitate inclusiv evidenţa în numele prieteniei, prietenia lui cu Groşan datând din perioada studenţiei. Poetul a precizat chiar cu fermitate: „Prietenia lui Ioan Groşan mă onorează. Oricare dintre noi, adolescenţii de atunci, puteam să cădem victime celor ce azi iau pensii mari şi umblă cu fruntea sus pentru că ne-au frânt în fel şi chip conştiinţele. Pentru că ne-au băgat frica în oase. Şi eu aş fi putut fi Ioan Groşan…!”. Şi a ţinut să mai spună: „Acum 35 de ani şi eu am fost şantajat să semnez. Scenariul era acelaşi, doar că se desfăşura în biroul CI-stului de la Dej: promisiuni combinate cu ameninţări. Au încercat de câteva ori. Dar cum din pricina unor probleme personale cochetam cu gândul suicidului (ceea ce le-am şi spus), m-au lăsat, până la urmă, în plata Domnului, nu înainte de a mă sfătui, părinteşte, să nu fac prostia cea mare. Altfel, cine ştie, speriat de ameninţări şi zăpăcit de începutul armatei, poate aş fi semnat şi eu. Căci erau diabolici cu metodă, aveam să constat pe propria-mi piele mai târziu.”

Categoric, Securitatea a acţionat murdar, dar asta nu-i disculpă pe informatori. Puteau în atâta amar de ani să-şi recunoască greşeala, nu-i lapida nimeni. Şi să-şi ceară scuze de la eventualele victime, de la cei a căror viaţă a fost distrusă cu ajutorul informaţiilor furnizate securiştilor. Mureşan a încercat să-l transforme pe Groşan într-o victimă de compătimit. Dar ce l-a împiedicat pe Groşan, după ce recunoştea că a ciripit la Secu, să dea şi numele ofiţerilor care l-au forţat să abdice moral, principalii vinovaţi?

În 5 mai, tot pe „CityNews”, Mureşan a publicat editorialul „Cui foloseşte?”. L-am descoperit doar acum. În el, Mureşan le plânge de milă iar scriitorilor colaboratori ai Securităţi, susţinând că prin devoalarea mizeriilor acestora se compromite scriitorimea în ansamblu. Măi să fie… ! Este ca în situaţia în care, scriind despre un popă curvar şi beţiv, se ripostează că vrei să compromiţi Biserica. În loc de popă, puteţi pune ofiţer, magistrat, medic, ocupaţiile cu spirit de castă. Aşa-i că vă este cunoscută reacţia, până la îngreţoşare? Poetul îşi coboară elocinţa din nori: „Întrebam în titlul acestor rânduri „cui foloseşte?”. Cui foloseşte toată mizeria asta inchizitorială? Păi, poate tocmai compromiterii scriitorului român. Mai mult, compromiterii intelectualităţii româneşti. CNSAS va ajunge în scurtă vreme să epureze manualele şcolare de scriitorii suspectaţi de colaborare cu Securitatea. Juriile premiilor literare, chiar şi în provincie, vor fi în curând dublate de un juriu al CNSAS.” Mă mir cum de n-a pomenit Mureşan şi de compromiterea imaginii României în lume şi a Terrei în Univers. Dar nu-i târziu. Săracii colaboraţionişti, cât sunt de persecutaţi! Îmi dau lacrimile.