FDL.ro

vineri

atunci la suprafaţa ochilor mei ai ieşit tu, ană de pampas, ana dos pasos, costumul tău alb satinat de

baie flutura în gheaţa ochilor acidulaţi, încălzea flirtul răcanilor stars and stripes, imberbi nehotărîţi la decizia de război

fiindu-le necunoscut. ţi-ai pus ochelarii bordaţi de buclele lucioase, pielea ar fi făcut-o pe albă ca zăpada să muşte din măr de bunăvoie, crăiasa zăpezii ar fi abdicat şi şi-ar fi făcut o companie de IT, în florida. m-ai

tras de mînă, studentul stîngaci nu a mai avut nevoie de dioptrii pentru seara aceea, m-ai

tras înăuntru, eu am picat ca musca-n laptele satinului. emotiv, poetic, ţi-am cerut adresa ai pierdut ceva bani la faza aia. ah poezia. te-am salutat cu la revedere, iubita mea, mă scuzaţi domnă doctor că v-am răpit din timp. am ieşit triumfător ca vercingetorix.

marti

ana dos pasos, mereu mai albă, mereu mai cobaltie azi azurul îţi îmbracă muzica trupului.

muzica nu există în spaţiul fizic decît sub forma vibraţiei, dacă mă încrunt şi mă ridic pe vîrful degetelor, iubito, eh

dacă mă ridic toată muzica trupului tău azurie, ceruleană, ca un acoperămînt, îţi dai seama de cine eşti, ană dos pasos, toată muzica îmi intră în cutia craniană şi nu o depăşeşte. cu urechea lui van gogh ascult liniştea din jur şi tramvaiul care zăgăne pe roţile lui în depărtare. vocile lor murmure sunt şerpii care trec pe lîngă mine ca fulgerele unei averse cu care mă pătez pe fîş. De ce vor să-mi vîndă cu anitra la atac în loc de acid, mă întreb, bieţii magrebieni. mă las pe toată talpa moale şi iar muzica trupului tău voroneţian, ce ştii tu ce-i aia, iese înafară şi se amestecă cu grimasele şi libidourile scurse din gurile cască bale. mă enervez, ană şi mă ridic pe vîrfuri să nu aud altceva în cutia mea craniană decît cerul cu care eşti îmbrăcată, cerul pe care-l asmuţi asupra mea, sfîntă ană.

miercuri

astăzi prietena ta metisă de 16 ani de la vitrina alăturată ne priveşte mahmureala cu nobilitate, fără dispreţ, cu frica impalei pe care savana asmute fiori şi mirosuri de feline intense asupra savanei incerte. nubiană, nubiană aşa trebuie că saba l-a cotropit pe solomon cel înţelept. rutina şi jocul înţelepciunii rolul ei în seducţie. de ce nivel de flamboaianţă a păcatului discutăm noi aici, ană dos pasos? urechea lui van gogh cu cîteva secunde înainte de-a şi-o tăia, incredibilul tău sunet ne conduce de braţ, cu privirea care ne mîngîie şira pînă la capătul aleii, colţ cu canalul, colţ cu podişca, colţ cu buda deschisă în forma semnului de la mercedes.

joi

sunt un struţ pasul meu saltă prin pampas în ritmul de tobe al inimii. şamanii miocardului invocă forţa pericardului. sunt un struţ. nu, nu sunt un struţ. sunt un emu galant. nu îmi ascund capul decît în nisipul palmelor tale. ştiu că ai fost top3 între visele mele frumoase. îmi ridic gîtul lung şi ascult atent pampasul care se vede pointilist. sunt un emu. alerg degajat printre pixelii perioadei lui van gogh. sunt van gogh. ma cheamă van gogh tu nu mă iubeşti eşti intrigată de mine, numai. vecina ta de vitrină ne priveşte tăcut, nubian ca întunericul junglei, visul meu de amsterdam, ană de pampas, ană dos pasos, iubirea mea.