FDL.ro

*

6 iunie 1954, ora 15:00: Aici studioul regional de radio Craiova. Transmitem pe staţia de radio cu lungimea de undă de 206 metri. Dragi ascultători, bună ziua.

când am intrat în casă la soră-mea am auzit prima dată vorbe omeneşti care nu veneau de la oameni acuma voi nici nu mai ascultaţi la radio da’ pentru mine a fost aşa ca un fel de şoc atunci că dacă eu am trăit la ţară şi nici n-am stat cu ai mei ca să zic aşa că tata după ce a surzit în ’44 a trebuit să îl dea afară n-aveam… calculează şi tu cât aveam? vreo opt ani şi am stat cât am stat s-au chinuit ai mei să mă ţină da’ nu prea au avut încotro la unşpe ani m-au dat întâi la o mătuşă a mea tot de prin părţile Buciumului acolo nu pot chiar să mă plâng că nu era încă aşa de rău atâta că mai aveam două verişoare şi erau cam răutăcioase…

până să vin în vale n-auzisem eu de multe lucruri nici nu ştiam ce e aia ciocolată poate că era şi pe la noi da’ nu ştiam eu de d’alde astea la noi era trezirea la trei noaptea mă duceam după apă şi până la şapte tot căram găleţi de colo’colo că la şapte era plecarea şi ajungeam acasă când se lăsa soarele şi atunci mătură iară prin curte şi fă alte pregăteli…asta era vara iarna era altă poveste eram la o femeie de n-aveai cu cine te’nţelege şi tăiam lemne cu firezu’ şi câte-o jumătate de zi pe geru’ ăla n-aveai nici chiloţi pe tine eram numa’ în fiece cârpe…

în februarie am făcut optişpe ani şi în vară am venit să îmi caut de lucru aveam o soră mai mare aici cu care mă găsisem dinainte şi mi-a zis că se găseşte de lucru am lucrat câteva luni la mină până în iarnă aproape când or dat afară toate femeile din mină eram atâta de supărată că m-am întors la Bucium şi am lucrat de aiurea doi ani de zile fără bani vara lucram la câmp şi ne dădea aşa câte ceva din ce lucram numa’ că duminica nu lucrai era un târg unde se adunau toţi care căutau de lucru şi p-acolo mai căutai şi tu să vezi aşteptai să treacă ziua şi mai lucrai prin curte la oameni dacă vroiai să mănânci…

în ’56 m-am întors şi tot atunci l-am cunoscut şi pe tată’tău venise din Moldova tot ca să lucreze la mină când ne-am căsătorit ca să zic aşa era necalificat ca mai toţi şi am stat întâi în colonia de muncitori după aia am primit casa de aici şi el nu m-a lăsat să mai lucrez da’ vezi tu Laurenţiu că tot ne-a fost bine şi mi-e drag când vă văd pe voi aşa mari sănătoşi şi şcoliţi…

astea erau timpurile nu aveam noi prea mult habar nici că e comunism sau că e capitalism cum se zice acuma făceam lucrurile cum le ştiam de acasă şi ce nu ştiam nu făceam ştiam doar că nimeni nu murise vreodată de foame în România.

**

Lt. Cosmin B.

Casa ”Traviata”

2 V 1985

Notă informativă. Copie

Urmare a sarcinilor primite, vă trimit în continuare datele cu privire la subiectul Laurenţiu T. , începînd cu duminecă, 18 februarie 1983, de la primirea sarcinii de urmărire informativă a acestuia şi pînă în prezent.

În seara zilei de 18 februarie 1983, subiectul Laurenţiu T. , student în anul patru al facultăţii de mecanică de la Universitatea din Arad a fost ridicat de organele de miliţie din holul căminului studenţesc unde locuia din cauza faptului că, împreună cu alţi colegi studenţi, au protestat împotriva condiţiilor de trai din cămin, afirmînd că le era frig şi că mîncarea la cantină era foarte proastă. [1]

Revendicările studenţilor au fost făcute publice prin lipirea unor afişe subversive pe geamurile căminului şi prin cîntece cu tentă acuzativă cu privire la politica partidului, între care şi cîntece menite să destabilizeze buna convieţuire dintre români şi maghiari în patria noastră. [2]

Privitor la respectivele, am notat următoarele: Vouă ce v-a dat Ardealul? Ce vă leagă de Ardeal?/ Nouă: Sarmisegetuza cu vestitul Decebal/ Vouă ce v-a dat Ardealul? Cei străini, cum vin se duc…/Noi avem pe Mureşanu, Iosif, Blaga şi Coşbuc.

Ca urmare a acestor acţiuni s-a hotărît excluderea sa din facultate şi continuarea urmăririi informative, pentru a preveni alte acţiuni de acest gen. [3]

În iunie 1983 a fost reincorporat în U.M. 01719 Deva pentru a-şi continua stagiul militar, fiind trimis împreună cu compania sa la Nazarcea, în judeţul Constanţa, pentru a contribui la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră. În martie, ca urmare a unei neatenţii, s-a accidentat grav la piciorul drept şi a fost internat la Spitalul Militar Central. [4]

După lăsarea la vatră s-a angajat în Valea Jiului, în apropierea părinţilor, la exploatarea minieră Petrila, unde lucrează şi în prezent ca vagonetar. [5]

Subiectul are rădăcini sănătoase, părinţii lui fiind Gheorghe T. , brigadier la E.M. Vulcan, de origine din judeţul Vaslui, localitatea Blăgeşti şi Maria T. , casnică, de origine din judeţul Alba, comuna Bucium.

Urmare a notelor pe care le-am primit personal de la inf. ”Barbu”, subiectul se comportă exemplar la locul de muncă, nemaiavînd abateri de la conduita şi etica socialistă.

De la aceeaşi sursă avem informaţii că intenţionează ca în data de 15 iunie 1985 să se deplaseze la Ploieşti spre a participa la manifestarea culturală a Cenaclului Flacăra, condusă de poetul Adrian Păunescu, unde intenţionează să cînte pe scenă. [6]

În urma consultărilor cu tovarăşul Nicolae T. , despre care se ştie că lucrează la Ministerul de Externe, considerăm că i se poate aproba plecarea în tabăra de muncitori din Siria, încadrarea într-un colectiv sănătos urmînd a-i fi de folos.

Notă: Laurenţiu T. , subversiv, lucrat prin d.u.i.

2 V 1985

Lt. Cosma B.

Sarcini:

• Urmărirea subiectului încetează din data de 14 VI 1985, dată la care acesta va pleca în Siria. [7]
• Aveţi în vedere subiectul Mihai M.

Lt. col. Popescu G.

***

Iată că sosesc, din nou, ale zilei zori rebele, luna-i strâmbă ca un ou, cineva împuşcă stele.

Eşti din nou singur, dar nu liniştit. Te gândeşti cu obstinaţie la prietenul tău din Arad. Oare chiar e posibil? Atunci, la ce bun toate acestea, la ce bună toată zbaterea şi toate luptele?

„Cei ce nu-şi amintesc trecutul sunt condamnaţi să-l repete”

Avionul aterizase de mai bine de-o oră şi formalităţile de trecere prin vamă mai durau. Intuiţia îţi spune că e ceva nu tocmai în regulă( tu trăieşti din intiuiţii ca dintr-un al şaselea simţ). Lăsaseşi în urmă doi ani de muncă, undeva, departe de casă. Îţi mai simţi încă picioarele călcând pe lespezi ale istoriei străvechi şi contemporane, îţi vezi ochii pipăind cu privirea câteva din minunile lumii. Câinii Asiei încă mai latră urmele ecoului paşilor tăi, Sahara încă mai strigă în timpanele tale. FOC! NISIP! COBRE! ŞACALI! SCORPIONI! Sfinxul le ştie de milenii pe toate, dar n-a răspuns încă niciunei întrebări. De ce?

Observi că, preponderent, colegii tăi sunt luaţi deoparte şi duşi într-o altă încăpere, de unde ies singuri după 10-15 minute.  [...]

- Bună ziua, poftiţi, luaţi loc! eşti întâmpinat amabil încă de la uşă. Sunt căpitan Popescu din Departamentul Securităţii Statului. Câteva întrebări numai, vă rog. Văd că actele vă sunt în regulă. Unde aţi stat ultima oară?

- În tabăra de la Assis, în Siria.

- Valută aveţi la dumneavostră?

- Nu ( …şi nu-l mai asculţi. Îţi aminteşti fugitiv cele întâmplate acolo, în tabără: mâncarea tot mai proastă, ieşiri limitate, portari înarmaţi, pretinzând ”oarece” pentru o mică escapadă; apoi incidentul acela cu C.I.-stul ambasadei, sechestrarea lui şi a ambasadorului, ecourile internaţionale, tipul cu ”ochi albaştri” din ţară, militarii ţării gazdă încercuindu-vă tabăra; ameninţările şi, în final, lista voastră cu doleanţe, întocmită ad-hoc, aprobată; şi în final plecarea).

-… şi un sfat: ocoliţi măcar o vreme zonele urbane aglomerate: Timişoara, Arad, Valea Jiului, Braşov… Nu toţi colegii mei sunt atât de răbdători şi de receptivi. Mulţumesc, sunteţi liber.

Saluţi şi, în timp ce ieşi, îi faci un semn colegului care urmează că e totul în regulă şi gândeşti mai departe. Ce oare s-ar fi putut întâmpla? Şi, mai ales, ce vei face în continuare, unde să te duci mai întâi?! Obtezi, evident, pentru întâlnirea cu logodnica ta, la Arad, în comuna Bocsig, localitate situată la numai câţiva kilometrii de masivul muntos Codru Moma. În imediata apropiere, păduri, lac, dealuri; lipit de sat, murmurând o parte din zbuciumul Ardealului, Crişul Repede. În plus, prietenii tăi posedă o vie frumoasă în imediata vecinătate a pădurii şi a lacului şi au acolo o mică( foarte!) cabană.

Dar mai întâi ar fi bine, ar fi indicat chiar, să-ţi vizitezi vecinul însărcinat să-ţi oprească eventuala corespondenţă. Te întorci cu câteva scrisori şi o telegramă pe care, curios, o desfaci mai întâi: Vino urgent aici. Corina. . Corina e chiar logodnica ta, iar ”aici” înseamnă chiar comuna Bocsig. Te uiţi la dată, este ziua de ieri: 29 noiembrie 1987. De unde ştia că vei veni? şi de ce te cheamă aşa repede, cu atât de puţine cuvinte? Intrigat, te pregăteşti şi chiar pleci în aceeaşi seară spre Arad. În tren, ieşind pe culoar să fumezi, prinzi câteva frânturi dintr-o conversaţie a doi militari în termen, care merg probabil în permisie …abia am reuşit să plec din cauza asta. Înţelegi că este vorba de o manifestaţie sau grevă, dar nu ştii unde. Hotărăşti să nu-ţi mai faci gânduri, intri în compartiment încercând să adormi.

Ajuns în Bocsig, eşti întâmpinat în poarta casei de logodnică şi soţia fratelui ei. Văzându-te, aceasta din urmă izbucneşte în plâns. În timp ce realizezi ”deranjul” din casă, afli că Mihai, posibilul tău cumnat, a fost ridicat de acasă de o săptămână. Apoi au venit şi au făcut percheziţie, găsind nişte manifeste; dar mai ales, de atunci nu se ştie nimic despre el. Nici măcar dacă mai este în viaţă. Promiţi să-l găseşti şi, într-adevăr, întorcându-te la Bucureşti, afli prin intermediul unchiului tău, funcţionar la Externe, că Mihai este închis la Aiud. A fost şi judecat, condamnat, reuşeşti să obţii totuşi drept de vizită pentru familia lui şi…

Ţi-ai amintit toate acestea într-o zi a anului 1992, în momentul în care ai aflat că Mihai este din nou închis. Îi revezi pe mai departe drumul. După ’89, eliberat din închisoare, se întoarce acasă, unde este propulsat în fruntea CFSN. Apoi, ca primar al comunei Bocsig. Nefiind de acord cu linia partidului a cărui membru devenise, renunţă şi în feburarie ’92 candidează ca independent, fiind din nou ales primar. După numai câteva luni este arestat: fraudă, însuşirea unor bunuri din ajutoare, luare de mită… De data aceasta nu îl mai poţi ajuta.

„Fiecare îşi duce singur crucea”

Şi la ce bun, te-ntrebi, la ce bun toată lupta lui, toate acestea? Trădat şi-nainte, voit, şi acum de consătenii lui; trădat prin tăcere.

La ce bun?