Timişoara literară underground  text publicat la 28.08.2010, 13:54 categorie: eseu, rec-articole 
|
||
Poeţii timişoreni de după anii optzeci i-au simţit aproape, într-un fel de solidaritate spirituală, mai ales pe Şerban Foarţă şi Duşan Petrovici. Cel dintâi a fost în toată vremea de atunci şi până azi un reper al unei intransigenţe artistice şi al unui rafinament cultural. Admirat uneori, invidiat şi respins în numele unui neaoşism liric, alteori, Şerban Foarţă a fost prezentat mai întotdeauna în putinţele şi neputinţele multora, tot aşa cum era şi poezia introvertit-existenţială a lui Duşan Petrovici din volumul său de debut. Şi, în sfârşit, ar mai fi de amintit boemii incurabili de felul lui Traian Dorgoşan sau Gheorghe Pruncuţ, mercenari ai meselor de prin cârciumi, năpădite de sticle de bere şi pahare cu vodcă, asediindu-şi asistenţa cu poeme, când desuet-romantice, când neaşteptat de moderne, ivite din tumult sentimental, clamoros, fantasmagoric şi absurd. O lume marginalizată care îşi trăia bucuria literaturii în exaltări facile, uneori, sau, altfel, enervante şi sâcâitoare, în gradaţii care urcau de la exasperare până la burlesc: un paradis al kitschului, dar şi al unor intuiţii profunde. Imaginea care mi-a rămas în minte este aceea a lui Pruncuţ, declamându-şi patetic versurile la o masă care nici măcar nu-l mai asculta, angajată febril în discuţii despre Bacovia, despre Esenin, despre Trakl şi intervenţia exasperată a lui Şerban Foarţă, zicându-i: “mai taci din gură, domnule, reciţi ca la mormântul lui Gigurtu”, şi privirea holbată a declamatorului, încercând să priceapă cam ce mare poet de cafenea interbelică ar putea fi domnul acela. Dincolo de isprăvile poetice ale fiecărui comiliton de acolo, mai însemnată îmi pare acum o anume celebrare specială a poeziei pe la mesele de crâşmă care îşi aşteaptă descrierea în măsură să redea lumii de azi acest chip diferit al vieţii literare timişorene.
Nu am ce sa fac, a trebuit sa recomand doua texte ale aceluiasi autor, unul dupa celalalt
Aici gasesc un instantaneu excelent al “boemei eroice” timisorene. Cu atat mai incitant cu cat nu idealizeaza catusi de putin personajele.
Si mai are o calitate: iti face pofta de scris
Victor
[...] optzecist Eugen Bunaru (care trimitea cărţile acestora criticilor optzecişti), fie de la Daniel Vighi, fie de la timişoreni “emigraţi” prin alte părţi ale ţării. “Emigraţi”, dar nu [...]
nu pot decat sa te cred pe cuvânt. in sinea mea vreau mai mult (textul e prea scurt), pretind, ca un cititor al dracului. uite ce anume: sa vad ce si cum au spus. cum era pe la mesele acelea de crâsma, in mai multe amanunte. mai scoate. ah, sa nu-mi spui ca s-au pierdut.
As avea multe de scris, dar despre cate nu e de scris, asa de multe ca mai bine las pe altii sa scrie si ei, loc este pentru toata lumea, mai ales de cand cu internetul literar, e mishto, ca sa ma exprim astfel, mai bag texte dar comentarii nu prea o sa fac ca nu am timp si nici avant, imi place superba poveste a lui Creanga pe numele ei Povestea unui om lenes,
cu torpoare,
dv
Uite d’aia avea boală Luca Piţu pe Foarţă (pe toata stapontina temporală 80′cistă) : Era prea departe ca să-l poate iubi mai îndeaproape.
sau 80′istă … ori 80’stă … au optzecistă … cum vreaţi dvs dv