|
Gândul de marţi  text publicat la 21.07.2010, 9:51 categorie: articole, eseu 
|
||
Ceea ce tu trăieşti acum este o realitate (sau o faţă a realităţii care încă nu are consistenţă). Dar trăieşti această realitate în perspectiva unei iluzii. Iar această iluzie (dacă se dovedeşte a fi astfel) mai devreme sau mai târziu se va spulbera. Totul este cum vei vedea atunci, la spulberarea iluziei (momentul suprem de revelaţie), cum vei vedea, deci, atunci, realitatea pe care o trăieşti azi.
Pentru că numai atunci vei ştii cu adevărat dacă a fost sau nu iluzie. Înseamnă asta cumva că viitorul poate schimba trecutul? Îi poate revela esenţa; fiinţa?
Lacoste e de vină.
articol, eseu despre ce?? nu spui absolut nimic. inteleg doar ca Lacoste e de vina. Tot o iluzie si asta? De ce nu e de vina Adidas?
Poate un Lacoste original.
si daca stiu ca e realitate in iluzie?
mie imi place textul…
dar de ce “;” dupa esenta
E mai mult o joacă, hai să-i spunem sport, de aici confuzia cu Lacoste. Însă mai e unu’ care a scris o fenomenologie a timpului (Yves). Articolul e despre eseu. Nu, glumesc, este despre timp, dacă mai necesită precizarea.
App, atenţia cu care aţi citit mă înfioară, să ştiţi că singura întrebare pe care mi-am pus-o şi eu a fost aceeaşi: de ce-am pus acolo punct şi virgulă. Are legitimitate perfectă întrebarea. Dar eu, pur şi simplu, n-am ştiut ce să pun între esenţă şi fiinţă. Unii pun egal. Eu habar n-am.
nu cred ca inseamna ca viitorul poate schimba trecutul, decat daca ai un fel de raportare plenara, in care prezentul coexista cu trecutul si omul isi traieste in aceeasi secunda din viitor toate secundele din trecut. ma indoiesc ca e posibil.
cat despre daca ii poate revela esenta – categoric da. si mai ales iluzia. dar in suma asta de iluzii (revelate o data cu distanta luata de ele), mai pline de sens cred ca sunt acelea in care ai fiintat, in care ai fost acolo; chit ca mai devreme sau mai tarziu s-a / ti-ai dovedit ca erai doar iluzoriu acolo. cum ar veni, sa traiesti cu sinceritate fiecare clipa (pe masura fiintei tale), chiar daca habar nu ai de rolul ei in imaginea globala. (care imagine oricum se modifica si ea…
(nu e emoticon la sfarsit (desi asa apare): sunt trei puncte si inchiderea parantezei)
Nu poate schimba faptele, desigur, dar îmi place să cred că-l schimbă la nivel de concept, de accepţiune, de înţelegere. Adică anumite fapte sau moduri de înţelegere, pe care le atingi în viitor, pot da noi semnificaţii trecutului. Aici e schimbarea de sens, doar la nivel de semnificaţie.
Cu iluzia, cred că doar mi-a plăcut să spun că spulberarea ei e echivalentă cu un moment suprem de relevaţie.
Dar, cum spuneam, e doar un joc. Ştiu că nu-ţi stă în fire să scrii cu emoticoane, dar tot e bine că ai făcut precizarea.
Radu Ianu, revin ca să vă dau dreptate: bineînţeles că nu e un eseu propriuzis. Dar ar putea deveni unul.