FDL.ro

paco-loco  a învăţat să fenteze zi de zi munca. munceşte de mai mult de 12 ani la firma broscoiului şi îşi permite acest lux. stă ferit prin vilă la camerele de la parter.în cele mai multe cazuri singur.  introduce ore întregi câţiva metri de tuburi în canale sparte  de adi-muie prin care vor trece firele de electricitate. are mişcări lente. aplecări ale picioarelor cronometrate, unduitoare de parcă ar dansa într-un balet clasic. dar nu va primi nici un premiu. doar plata săptămânala. premiul ăsta îl poate consola o perioadă, apoi boala va mai lua ce este de luat, iar finalul nu va fi decât o continuare a fiestei de până acum.  cancerul este în stomacul umflat . tumoarea dinaintea sfârşitului este un apogeu al tuturor bolilor pe care le-a avut din copilărie.

eşti pregătit de moarte înainte de a vedea lumina zilei, din uterul mamei ai programată fiesta finală, cea mai de preţ petrecere a apariţiei tale pe lume. mamele cred că ascund de la naşterea copilului ultimul costum pe care îl va purta copilul lor, îl acoperă cu alte haine, se fac că nu îl văd, nu pomenesc de asta niciodată. va afla el singur pe parcurs, dar va arunca şi el acel costum printre celelalte haine. va încerca să-l ascundă, să uite de el. sfârşitul este umbra lui, îl poate privi în orice moment , îi supraveghează viaţa. sfârşitul  întinde la nevoie o cană cu apă, va fi cea mai bună apă băută de el.setea de neoprit. în apa cănii va putea distinge costumul. nu se va opri din băut. costumul fâlfâie întins pe o frânghie de uscat hainele.

cel mai important moment al zilei: ora plecării. şi el aşteaptă ora plecării. cealaltă plecare. plecarea asta. următoarea plecare.
toţi aşteaptă ora plecării. toţi ar pleca în acelaşi timp. dar unde să plece? uneori nu mai este loc de întors sau nu mai vrei să ai loc de întors. se învăţa şi el, de parcă nu ar mai circula nici un mijloc de transport în afară şi toate autostrăzile, căile ferate , maritime, aeriene s-au mutat înăuntru. şi doar acolo mai există.  se extind fără a cere voie îşi schimbă direcţia, se construiesc în vene , artere, capilare. si apoi se hrănesc din sângele tau.

nici un loc de intors. nici un protest oricat de energic nu isi mai are rostul. dai stanga imprejurul inimii pana vei fi schimbat de orele care trec , iti faci loc in pliuri calduroase, le gasesti cu greu dar le gasesti pana la urma. iesi usor la suprafata namolului sa nu te ineci, te ajuta mainile, degetele picioarelor pentru a te ridica. ar fi mai usoara o ridicare pe umerii celorlalti. dar ceilalti nu mai au umerii de care tu ai nevoie. sau ai orbit. nu mai vezi ce ai nevoie. transpiratia sareaza ochiul deschis , dai jos ochelarii, dai jos pleoapele, scoti degetele din manusa ce si-a lasat mirosul pe piele, o combinatie de caldura , plastic si transpiratie. se lipesc intre ele degetele. si caldura si soarele asta care te cauta in orice loc ca pe un suspect dat in urmarire generala. transpiratia iti lipeste un alt trup de trupul tau. 40 de grade la umbra. si termometrul urca in continuare dupa pauza de masa. drumul spre betoniera este drumul prin arsita. umbra vilei, racoarea subsolului si apoi caldura ce te pocneste in moalele capului, te injecteaza cu fiecare pas si ai nevoie de trecerea minutelor pentru a deveni imun. pentru a face apoi din transpiratie un aliat fidel de scoatere a toxinelor, de usurare si ridicare de sub piele.

hai, paco-taurasule!  vino sa vezi cum ma inalt si altii coboara mai jos de subsol cu ajutorul lifturilor ultimul racnet/ subsolul are mai multe etaje. mii de etaje spatioase, pentru refugiatii de sus. orasele sunt supraetajate. ce vezi de la parter in sus este doar o parte din ce se afla la subsol in jos. ai ca punct de reper suburbiile mintii: parcarile gigantice, coridoarele pline de umezeala, demisoale in extindere,mirosul de fecale, bulevarde intortocheate, canale de scurgere, deserturi, drumul matasii, traseul sobolanului schimbat la intervale scurte de timp, mandalele periferiilor in continua schimbare si transformare. urbano-conceptia cu ritmuri asurzitoare, plase, ochiuri, ruperi, invartiri ametitoare. se aglomereaza locurile libere. dar cui ii imai pasa? de sus vin cu lifturile insuficiente alti si alti refugiati. si apoi imigrantii, noii veniti, ratacitii, exploratorii si alte categorii care isi cauta acum denumiri.

iti refaci harta in fiecare ora cu reperele primite si tot nu gasesti directia dorita. ratacesti. gresesti autostrazile. dai ocol cladirilor, strazilor si pierzi timp pretios. esti pierdut, un punct minuscul pe harta in cautarea drumului cel bun. drumul furnicilor.